DECIZIE nr. 328 din 21 decembrie 2004 privind concentrarea economică realizată de către Societatea Comercială "Port Bazinul Nou" - S.A. Galaţi prin achiziţionarea mijloacelor fixe din patrimoniul Societăţii Comerciale "Helitube" - S.A. Bucureşti Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 65 din 19 ianuarie 2005 Preşedintele Consiliului Concurenţei, în baza:
- Decretului nr. 57/2004 privind numirea membrilor Plenului Consiliului Concurenţei;
- Legii concurenţei nr. 21/1996, cu modificările şi completările ulterioare;
- Regulamentului de organizare, funcţionare şi procedură al Consiliului Concurenţei, cu modificările ulterioare;
- Regulamentului privind autorizarea concentrărilor economice, cu modificările ulterioare;
- Instrucţiunilor cu privire la definirea pieţei relevante în scopul stabilirii unei părţi substanţiale de piaţă;
- Instrucţiunilor date în aplicarea art. 33 alin.
(2)din Legea nr. 21/1996, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la calculul taxei de autorizare a concentrărilor economice;
- Notificării concentrării economice înregistrate cu nr. RS-217 din 5 octombrie 2004 la Consiliul Concurenţei;
- actelor şi lucrărilor din Dosarul cauzei nr. RS-217 din 5 octombrie 2004;
- Notei Direcţiei industrie şi energie cu privire la concentrarea economică notificată nr. GM/2.231 din 17 decembrie 2004, luând în considerare următoarele:
- Concentrarea economică s-a realizat prin preluarea de către Societatea Comercială "Port Bazinul Nou" - S.A. Galaţi, membră a Grupului de societăţi METALTRADE, a mijloacelor fixe din patrimoniul Societăţii Comerciale "Helitube" - S.A. Bucureşti, la data de 10 septembrie
- Ca urmare a acestei operaţiuni, Societatea Comercială "Helitube" - S.A. Bucureşti a încetat activitatea de producere a ţevilor sudate elicoidal, întrucât nu mai dispunea de mijloacele necesare realizării acestor produse, şi şi-a modificat obiectul de activitate, acesta fiind în prezent CAEN 5190 - Comerţ cu ridicata al altor produse.
- După momentul achiziţionării de către Societatea Comercială "Port Bazinul Nou" - S.A. Galaţi a activelor Societăţii Comerciale "Helitube" - S.A. Bucureşti, aceasta din urmă a realizat cifra de afaceri din vânzarea materiei prime şi a produselor finite existente în stoc.
- În februarie 2003, în cadrul Grupului de societăţi METALTRADE s-a înfiinţat Societatea Comercială "Euro Steel Industries" - S.A., care a dobândit activele cumpărate de la Societatea Comercială "Helitube" - S.A. Bucureşti prin constituirea acestora de către Societatea Comercială "Port Bazinul Nou" - S.A. Galaţi, ca aport de capital la înfiinţare. În prezent producţia de ţevi sudate elicoidal se realizează de către Societatea Comercială "Euro Steel Industries" - S.A.
- Piaţa relevantă aferentă operaţiunii de concentrare economică supusă analizei a fost definită ca fiind piaţa ţevilor sudate elicoidal de pe întreg teritoriul României.
- Segmentul de piaţă al Grupului de societăţi METALTRADE pe piaţa relevantă se modifică în urma operaţiunii de concentrare economică analizată, ajungând la 11,96%. Această cotă de piaţă îi permite Grupului de societăţi METALTRADE trecerea de pe poziţia a patra pe poziţia a treia pe piaţa relevantă, poziţie ocupată de Societatea Comercială "Helitube" - S.A. Bucureşti înainte de operaţiunea de concentrare economică.
- Pe piaţa relevantă, oferta este reprezentată, alături de Grupul de societăţi METALTRADE, de producătorii interni Societatea Comercială "Zimtub" - S.A. Zimnicea şi Societatea Comercială "ISPAT SIDEX" Galaţi, care, de altfel, ocupă şi primele poziţii pe piaţă.
- Cererea pe piaţa relevantă este reprezentată de societăţile naţionale de genul TRANSGAZ, de regiile autonome cum ar fi RADET Bucureşti sau regiile de apă sau de distribuţie a apei calde locale, de consiliile judeţene.
- Operaţiunea de concentrare economică realizată de către Societatea Comercială "Port Bazinul Nou" - S.A. Galaţi prin achiziţionarea mijloacelor fixe din patrimoniul Societăţii Comerciale "Helitube" - S.A. Bucureşti nu creează şi nu consolidează o poziţie dominantă şi nu are ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei.
- Analizând această concentrare economică, se constată că nu se întrevăd posibile efecte cu caracter anticoncurenţial pe piaţă, DECIDE: Articolul 1 În conformitate cu dispoziţiile art. 51 alin.
(1)lit.
- b)din Legea concurenţei nr. 21/1996, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale pct. 138B lit.
- b)din cap. II al părţii a II-a din Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice, se emite o decizie de neobiecţiune, constatându-se că, deşi operaţiunea notificată cade sub incidenţa legii, nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea cu un mediu concurenţial normal. Articolul 2 Taxa de autorizare, prevăzută la art. 33 alin.
(2)din Legea nr. 21/1996, cu modificările şi completările ulterioare, este de 103.868.530 lei şi se va plăti cu ordin de plată tip trezorerie la bugetul de stat, în contul IBAN RO97TREZ30620210120XXXXX, deschis la Banca Naţională a României - Sucursala Judeţeană Galaţi, beneficiar Direcţia de Trezorerie şi Contabilitate Publică Galaţi, cu menţiunea: "Taxe şi tarife pentru eliberarea de licenţe şi autorizaţii de funcţionare". Taxa de autorizare se va plăti în termen de 30 (treizeci) de zile de la data comunicării prezentei decizii. O copie a ordinului de plată va fi transmisă neîntârziat Consiliului Concurenţei. Articolul 3 Prezenta decizie devine aplicabilă de la data comunicării acesteia către părţi. Articolul 4 Prezenta decizie poate fi atacată, conform dispoziţiilor art. 52 alin.
(4)din Legea nr. 21/1996, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia contencios administrativ. Articolul 5 În conformitate cu prevederile art. 62 alin.
(1)din Legea nr. 21/1996, cu modificările şi completările ulterioare, prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala Societăţii Comerciale "Port Bazinul Nou" - S.A. Galaţi. Articolul 6 Direcţia industrie şi energie şi Secretariatul general al Consiliului Concurenţei vor urmări ducerea la îndeplinire a prezentei decizii. Articolul 7 Prezenta decizie se va comunică de către Secretariatul general al Consiliului Concurenţei: Societăţii Comerciale "Port Bazinul Nou" - S.A. Galaţi Adresa: Str. Basarabiei nr. 1, Galaţi, judeţul Galaţi Telefon: 0236/411.215 Fax: 0236/460.997 Preşedintele Consiliului Concurenţei, Mihai Berinde Bucureşti, 21 decembrie 2004. Nr. 328. ______________