ORDIN nr. 161 din 31 martie 1997 privind aprobarea Normelor specifice de protecţie a muncii pentru fabricarea liantilor şi a azbocimentului Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 61 din 10 aprilie 1997 Ministrul muncii şi protecţiei sociale, având în vedere: - art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 448/1994 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, cu modificările ulterioare; - art. 5 alin. 5 şi anexa nr. 2 pct. 5 din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996; - Avizul Consiliului tehnico-economic al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale nr. 6 din 31 ianuarie 1997, emite următorul ordin: Articolul 1 Se aprobă Normele speciale de protecţie a muncii pentru fabricarea liantilor şi a azbocimentului. Articolul 2 Normele prevăzute la art. 1 intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României. Începând cu aceeaşi dată se abroga normele departamentale de protecţie a muncii care se referă la fabricarea liantilor şi a azbocimentului. Articolul 3 Normele specifice de protecţie a muncii pentru fabricarea liantilor şi a azbocimentului sunt obligatorii pentru toate activităţile cu acest profil şi se difuzează celor interesaţi prin inspectoratele de stat teritoriale pentru protecţia muncii. Ministrul muncii şi protecţiei sociale, Alexandru Athanasiu ---------------------
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.