← România

HOTĂRÂRE nr. 152 din 23 februarie 2011

HOTĂRÂRE nr. 152 din 23 februarie 2011 privind unele măsuri de utilizare a Fondului elveţian de contrapartidă constituit în temeiul Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Confederaţiei Elveţiene privind acordarea asistenţei financiare, semnat la Bucureşti la 26 noiembrie 1992, modificat prin Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Confederaţiei Elveţiene, semnat la Bucureşti la 14 decembrie 2001 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 153 din 2 martie 2011 Având în vedere prevederile art. 5 şi 6 din Hotărârea Guvernului nr. 794/1997 privind constituirea, administrarea şi utilizarea Fondului de contrapartidă, cu modificările ulterioare, prevederile art. 3 din Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Confederaţiei Elveţiene privind acordarea asistenţei financiare, semnat la Bucureşti la 26 noiembrie 1992, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 532/1996, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 369/2002 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Confederaţiei Elveţiene, semnat la Bucureşti la 14 decembrie 2001, pentru modificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Confederaţiei Elveţiene privind acordarea asistenţei financiare, semnat la Bucureşti la 26 noiembrie 1992, Minuta întâlnirii Comitetului mixt româno-elveţian pentru aprobarea proiectelor finanţate din Fondul de contrapartidă, semnată la Bucureşti la data de 13 iulie 2009, precum şi Hotărârea Guvernului nr. 268/2010 pentru aprobarea acordului convenit prin schimbul de scrisori, semnate la Bucureşti la 24 iunie 2009 şi la 20 octombrie 2009 între Guvernul României şi Guvernul Confederaţiei Elveţiene, pentru prelungirea valabilităţii până la 31 decembrie 2011 a Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Confederaţiei Elveţiene privind acordarea asistenţei financiare, semnat la Bucureşti la 26 noiembrie 1992, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1

(1)Se aprobă alocarea sumei de 1.284.210 lei, din Fondul de contrapartidă constituit din contravaloarea în monedă naţională a ajutoarelor acordate Guvernului României de Guvernul Confederaţiei Elveţiene, pentru efectuarea investiţiei constând în construirea unui centru sociocultural de ocrotire a copiilor aflaţi în dificultate pe raza comunei Tazlău, judeţul Neamţ. ...
(2)Fundaţia Umanitară "Ave Maria" asigură suma de 286.807 lei, reprezentând cofinanţarea proiectului prevăzut la alin.
(1), din bugetul propriu de venituri şi cheltuieli. ... Articolul 2 Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de administrator al Fondului de contrapartidă, transferă Fundaţiei Umanitare "Ave Maria", în calitate de beneficiar al proiectului, suma stabilită conform art. 1 alin.
(1), pe baza unei convenţii de finanţare privind transferul, utilizarea şi controlul sumelor alocate. Articolul 3 Fundaţia Umanitară "Ave Maria" prezintă Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Afacerilor Externe şi Biroului Elveţian de Cooperare/Ambasada Elveţiei la Bucureşti raportări trimestriale privind stadiul realizării proiectului prevăzut la art. 1 alin.
(1). PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: -------------- Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu p. Ministrul afacerilor externe, Bogdan Lucian Aurescu, secretar de stat Bucureşti, 23 februarie 2011. Nr. 152. -----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.