ORDIN nr. 37 din 3 aprilie 2009 privind stabilirea componenţei nominale a Comisiei tehnice centrale pentru coordonarea şi urmărirea îndeplinirii sarcinilor din legislaţia în vigoare în domeniul alegerii membrilor din România în Parlamentul European ce revin ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi instituţiilor prefectului Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 237 din 9 aprilie 2009 Având în vedere prevederile art. 1 alin.
(1)din Hotărârea Guvernului nr. 219/2009 privind stabilirea măsurilor pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2009, în temeiul prevederilor art. 7 alin.
(4)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările ulterioare, viceprim-ministrul, ministrul administraţiei şi internelor, emite prezentul ordin. Articolul 1 Se stabileşte componenţa nominală a Comisiei tehnice centrale pentru coordonarea şi urmărirea îndeplinirii sarcinilor din legislaţia în vigoare în domeniul alegerii membrilor din România în Parlamentul European ce revin ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi instituţiilor prefectului, potrivit anexei care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Viceprim-ministru, ministrul administraţiei şi internelor, Cristian Făinişi, secretar de stat Bucureşti, 3 aprilie 2009. Nr. 37. Anexa COMPONENŢA NOMINALĂ a Comisiei tehnice centrale pentru coordonarea şi urmărirea îndeplinirii sarcinilor din legislaţia în vigoare în domeniul alegerii membrilor din România în Parlamentul European ce revin ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi instituţiilor prefectului Preşedinte: 1. Dan Nica, viceprim-ministru, ministrul administraţiei şi internelor Membri: 2. Mihai Viorel Fifor - secretar de stat pentru relaţia cu instituţiile prefectului din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor 3. Chestor Cristian Făinişi - secretar de stat, şef al Departamentului ordine şi siguranţă publică din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor 4. Cătălin Vrabie - secretar de stat pentru comunităţile locale din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor
- a)Reprezentanţi, la nivel de secretar de stat sau secretar general: ... 5. Andrei Cosmin Tănasie - Secretariatul General al Guvernului 6. Gherghina Florea - secretar general adjunct, Ministerul Finanţelor Publice 7. Mihaela Arteni - secretar general, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale 8. Natalia Intotero - secretar de stat, Ministerul Afacerilor Externe 9. Octavian-Virgiliu Ojog - secretar de stat, Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti 10. Gheorghe Asănică - secretar general, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării 11. Mircea Cristian Staicu - secretar general, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional 12. George Pavelescu - secretar general, Ministerul Sănătăţii 13. Marian Muhuleţ - vicepreşedinte, Autoritatea Electorală Permanentă 14. Vergil Voineagu - preşedinte, Institutul Naţional de Statistică 15. Vasile Munteniţă - preşedinte, Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat
- b)Reprezentanţi ai: ... 16. Serviciului de Telecomunicaţii Speciale - gen. lt. ing. Marcel Opriş, director 17. Agenţiei Naţionale de Presă "Agerpres" - Paraschiv Marcu, director general adjunct 18. Societăţii Comerciale "Electrica" - S.A. - Corneliu Stan, director general adjunct 19. Societăţii Române de Televiziune - Mura Frînculescu, coordonator TVR 3 20. Societăţii Române de Radiodifuziune - Doru Vasile Ionescu, director, Departamentul producţie editorială -------