HOTĂRÂRE nr. 14 din 12 februarie 2018 referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului în ceea ce privește sprijinul acordat reformelor structurale din statele membre - COM
(2017)826 final Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 154 din 19 februarie 2018 În temeiul dispozițiilor art. 67, art. 148 alin.
(2)și
(3)din Constituția României, republicată, și Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, anexat Tratatului de la Lisabona, de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008, în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/29 din 1.02.2018, Senatul adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Senatul României 1. Constată că:
- a)Propunerea de regulament este întemeiată pe articolul 175 al treilea paragraf și articolul 177 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). ...
- b)Propunerea de regulament respectă principiul subsidiarității și al proporționalității întrucât propunerea oferă, cu ajutorul unui mecanism instituit la nivel european, sprijin prin intermediul politicii de coeziune acelor state membre care optează pentru utilizarea rezervei de performanță în vederea sprijinirii reformelor structurale și, de asemenea, nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului de sprijinire a reformelor în statele membre. ...
- c)România a utilizat complet rezerva de performanță, în anteriorul cadru financiar. ... ... 2. Consideră că:
- a)Este pozitivă propunerea Comisiei care vizează modificarea destinației rezervei de performanță astfel încât aceasta să poată fi utilizată pentru susținerea implementării de reforme structurale, inclusiv măsuri care să sprijine procesul de pregătire a aderării la zona euro. ...
- b)Angajamentele de reformă ar trebui să fie definite chiar de statele membre și să includă o serie de măsuri de reformă cu obiective de etapă și ținte clare. ...
- c)Utilizarea rezervei de performanță în sensul implementării de reforme structurale, precum și măsura în care aceasta poate fi folosită trebuie să rămână la latitudinea statului membru. ...
- d)În ceea ce privește posibilitatea utilizării rezervei de performanță, aceasta este și trebuie stabilită în urma unei examinări a performanțelor programelor în fiecare stat membru și care urmează să fie realizată în 2019 de către Comisia Europeană în cooperare cu statele membre. ... ... Articolul 2 Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 12 februarie 2018, cu respectarea prevederilor art. 76 alin.
(2)din Constituția României, republicată. p. PREȘEDINTELE SENATULUI, ADRIAN ȚUȚUIANU București, 12 februarie 2018. Nr. 14. ----