LEGE nr. 11 din 6 ianuarie 2012 pentru modificarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 20 din 10 ianuarie 2012 Parlamentul României adoptă prezenta lege. Arti
colul I Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 29 iunie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins: 1. La articolul 286^1, alineatele
(1),
(3)şi
(4)vor avea următorul cuprins: Articolul 286^1. -
(1)Orice persoană poate dobândi cu orice titlu sau poate deţine, singură ori împreună cu persoanele cu care acţionează în mod concertat, acţiuni emise de către societăţile de investiţii financiare rezultate din transformarea fondurilor proprietăţii private, dar nu mai mult de 5% din capitalul social al societăţilor de investiţii financiare. .................................................................
(3)Persoanele menţionate la alin.
(1)au obligaţia ca la atingerea pragului de 5% să informeze în maximum 3 zile lucrătoare societatea de investiţii financiare, C.N.V.M. şi piaţa reglementată pe care sunt tranzacţionate respectivele acţiuni. ...
(4)În termen de 3 luni de la data depăşirii limitei de 5% din capitalul social al societăţilor de investiţii financiare, acţionarii aflaţi în această situaţie sunt obligaţi să vândă acţiunile care depăşesc limita de deţinere. ... 2. Articolul 286^2 se abrogă. Articolul II Societăţile de investiţii financiare vor lua măsuri de modificare a statutelor sau actelor constitutive, după caz, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, în sensul eliminării oricăror prevederi contrare dispoziţiilor art. 286^1 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare. În cazul în care societăţile de investiţii financiare nu efectuează modificările în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, statutele sau actele constitutive se consideră modificate de drept, în sensul respectării limitei de 5% din capitalul social. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin.
(2)din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR ROBERTA ALMA ANASTASE PREŞEDINTELE SENATULUI VASILE BLAGA Bucureşti, 6 ianuarie 2012. Nr. 11. --------