← România

LEGE nr. 282 din 28 decembrie 2010

LEGE nr. 282 din 28 decembrie 2010 privind transmiterea unui teren din domeniul public al statului şi din administrarea Staţiunii de Cercetare şi Producţie pentru Cultura şi Industrializarea Sfeclei d

e Zahăr Roman, judeţul Neamţ, în domeniul public al judeţului Neamţ şi în administrarea Consiliului Judeţean Neamţ, în vederea realizării unor staţii de transfer şi sortare în cadrul proiectului "Sistem integrat de gestionare a deşeurilor în judeţul Neamţ" Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 11 din 5 ianuarie 2011 Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul 1

(1)Prin derogare de la dispoziţiile art. 31 alin.
(2)din Legea nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, cu modificările ulterioare, se aprobă transmiterea unui teren, situat în comuna Cordun, judeţul Neamţ, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege, din domeniul public al statului şi din administrarea Staţiunii de Cercetare şi Producţie pentru Cultura şi Industrializarea Sfeclei de Zahăr Roman, judeţul Neamţ, în domeniul public al judeţului Neamţ şi în administrarea Consiliului Judeţean Neamţ, în vederea realizării unor staţii de transfer şi sortare în cadrul proiectului "Sistem integrat de gestionare a deşeurilor în judeţul Neamţ". ...
(2)Predarea-preluarea terenului prevăzut la alin.
(1)se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. ... Articolul 2 Numărul curent 1 din anexa nr. 6 la Legea nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 30 martie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică în mod corespunzător. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin.
(1)din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR ROBERTA ALMA ANASTASE PREŞEDINTELE SENATULUI MIRCEA-DAN GEOANĂ Bucureşti, 28 decembrie
  1. Nr.
  2. Anexa DATELE DE IDENTIFICARE a terenului care se transmite din domeniul public al statului şi din administrarea Staţiunii de Cercetare şi Producţie pentru Cultura şi Industrializarea Sfeclei de Zahăr Roman, judeţul Neamţ, în domeniul public al judeţului Neamţ şi în administrarea Consiliului Judeţean Neamţ ----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.