HOTĂRÂRE nr. 1.064 din 26 noiembrie 2014 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii "Pasaj suprateran pe DJ 602 Centura Bucureşti-Domneşti", municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 4 decembrie 2014 În conformitate cu prevederile art. 11 lit.
(1)lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Pasaj suprateran pe DJ 602 Centura Bucureşti-Domneşti", prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2 Finanţarea obiectivului de investiţii menţionat la art. 1 se realizează din fonduri europene nerambursabile şi/sau fonduri de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. Articolul 3 Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură, Investiţii Străine, Parteneriat Public-Privat şi Promovarea Exporturilor, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumei prevăzute în anexă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: ----------------- Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Nicolae-Liviu Dragnea Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură, Investiţii Străine, Parteneriat Public-Privat şi Promovarea Exporturilor Alexandru Năstase, secretar de stat Secretarul general al Guvernului, Ion Moraru Ministrul finanţelor publice, Ioana-Maria Petrescu Ministrul delegat pentru buget, Darius-Bogdan Vâlcov Bucureşti, 26 noiembrie
- Nr. 1.
- Anexa INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii "Pasaj suprateran pe DJ 602 Centura Bucureşti-Domneşti" Titular: Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură, Investiţii Străine, Parteneriat Public-Privat şi Promovarea Exporturilor Beneficiar: Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Amplasament: municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov Valoarea totală a investiţiei, inclusiv TVA mii lei 248.894 (în preţuri la data de 12 iunie 2014: 1 euro = 4,3912 lei), din care: C+M: mii lei 203.313 Eşalonarea investiţiei: INV ──── C+M Anul I INV mii lei 124.000 ───── ─────── ────── C + M mii lei 100.000 Anul II INV mii lei 124.894 ───── ─────── ────── C + M mii lei 103.313 Capacităţi: - Pasaj suprateran peste centură şi CF ml 414,80 - Pasaje pe bretelele de acces ml 2 x 374 - Sens giratoriu denivelat amenajat pe pasaj suprateran ml 257,49 Durata de realizare a investiţiei luni 24 Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P 100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se realizează din fonduri europene nerambursabile şi/sau fonduri de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ----