DECIZIE Nr. 56 din 18 mai 1994 Publicat în MONITORUL OFICIAL NR. 156 din 22 iunie 1994 Vasile Gionea - preşedinte Viorel Mihai Ciobanu - judecător Mihai Constantinescu - judecător Ioan Muraru - judecător Florin Bucur Vasilescu - judecător Ioan Griga - procuror Florentina Geangu - magistrat-asistent. Pe rol pronunţarea asupra recursurilor formulate de Ministerul Public şi Direcţia generală a finanţelor publice şi controlului financiar de stat a judeţului Iaşi împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 2 din 5 ianuarie
- Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 10 mai 1994, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi a inculpatului Diri Ahmad, fiind consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunţarea pentru data de 18 mai
- CURTEA CONSTITUŢIONALĂ având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele: Tribunalul Iaşi, prin Încheierea din 15 iulie 1993, pronunţată în dosarul nr. 1166/1993, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 229 alin. 3 din Codul penal, invocată de inculpatii Abdul Khalil Samir, Nouras Bitter, Hij Ioan şi Diri Ahmad. Prin Decizia nr. 2 din 5 ianuarie 1994, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat ca: - noţiunea de avut obştesc prevăzută de art. 229 din Codul penal se referă numai la bunurile care sunt obiectul exclusiv al proprietăţii publice, reglementată de art. 135 alin.
(4)din Constituţie; - statul sau autorităţile publice locale nu au decît un drept de creanta asupra impozitelor şi taxelor neîncasate încă, astfel ca acestea nu pot forma obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Împotriva acestei decizii au declarat recurs Ministerul Public şi Direcţia generală a finanţelor publice şi controlului financiar de stat a judeţului Iaşi. În recursul Ministerului Public se arata, în esenta, că nu era de competenţa Curţii Constituţionale să constate ca noţiunea de avut obştesc prevăzută de art. 229 din Codul penal se referă numai la bunurile care sunt obiectul exclusiv al proprietăţii publice, reglementată de art. 135 alin.
(4)din Constituţie. De asemenea, se considera ca, pronunţăndu-se asupra inexistentei obiectului material al infracţiunii, Curtea s-a substituit instanţei de judecată. În recursul Direcţiei generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat a judeţului Iaşi se arata ca resursele bugetului public naţional constituie proprietate publică, criticându-se constatarea din dispozitivul deciziei recurate în sensul că impozitele şi taxele neîncasate reprezintă drepturi de creanta care nu fac obiectul proprietăţii publice. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ examinînd încheierea de sesizare, decizia atacată, motivele de recurs, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile recurentului - Ministerul Public - susţinute în şedinţa publică din 10 mai 1994, dispoziţiile legale atacate ca neconstituţionale, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi cele ale Legii nr. 47/1992 şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, retine următoarele: Completul de fond a statuat, prin decizia atacată, ca "noţiunea de avut obştesc prevăzută de art. 229 din Codul penal se referă numai la bunurile care sunt obiect al proprietăţii publice". Astfel, deşi se întemeiază pe Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1993, asa cum rezultă din considerente, soluţia data se indeparteaza de la aceste prevederi, deoarece nu constata consecinţele juridice ale situaţiei de neconstituţionalitate a unei legi preconstitutionale, prevăzute de art. 150 alin.
(1)din Constituţie, asa cum au fost ele stabilite prin decizia plenului sus-menţionată. Potrivit Deciziei Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1993, dispoziţiile din Codul penal referitoare la infracţiunile contra avutului obştesc sunt abrogate, în temeiul art. 150 alin.
(1)din Constituţie, în măsura în care nu privesc bunuri proprietate publică. Renunţând la constatarea abrogării, completul nu numai ca s-a abătut de la prevederile Deciziei Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1993, dar a şi încălcat consecinţa constituţională prevăzută de art. 150 alin.
(1)din Constituţie pentru legile anterioare Constituţiei, contrare prevederilor sale, precum şi obligaţia de a constata dacă o lege este sau nu în vigoare, ca o condiţie prealabilă şi indispensabila aplicării ei. Prin aceasta modalitate de soluţionare a excepţiei se şterge orice deosebire între legile preconstitutionale şi cele adoptate sub regimul Constituţiei, ceea ce reprezintă o încălcare a prevederilor art. 150 alin.
(1)din Constituţie şi, totodată, depăşeşte limitele actului de sesizare care, potrivit Încheierii din 15 iulie 1993 a Tribunalului Iaşi, privea exclusiv art. 229 alin. 3 din Codul penal. Completul de fond a constatat ca statul sau autorităţile locale nu au decît un drept de creanta asupra impozitelor şi taxelor neîncasate încă, astfel ca acestea nu pot forma obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Aceasta constatare excede excepţia care, asa cum s-a arătat, s-a referit exclusiv la art. 229 din Codul penal. De asemenea, aceasta constatare are semnificatia unei interpretări, dar care nu se referă la constituţionalitatea unui anumit text de lege, ci la calificarea pe care instanţa de judecată este ţinuta sa o facă unei anumite situaţii. Sub acest aspect, decizia pronunţată excede competenţa Curţii Constituţionale prevăzută de art. 144 lit. c) din Constituţie, deoarece Curtea Constituţională nu se poate substitui instanţei de judecată în calificarea situaţiei de fapt şi nici Curţii Supreme de Justiţie când se pronunţa într-un recurs în interesul legii. De altfel, decizia atacată este în contradictie şi cu Decizia nr. 34 din 24 iunie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 1 iulie 1993, în care Curtea Constituţională a statuat ca resursele bugetului constituie proprietate publică. Acest precedent este obligatoriu cît timp nu a fost infirmat potrivit procedurii prevăzute de art. 26 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale. În consecinţa, recursurile declarate împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 2/1994 sunt fondate, ele urmînd a fi admise pentru motivele arătate. În temeiul art. 144 lit. c), art. 145 alin.
(2)şi art. 150 alin.
(1)din Constituţie, al art. 1, art. 3, art. 13 alin.
(1)lit. A. c), art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite recursurile declarate de Ministerul Public şi Direcţia finanţelor publice şi controlului financiar de stat a judeţului Iaşi şi modifica Decizia Curţii Constituţionale nr. 2 din 5 ianuarie 1994, în următorul sens: Admite excepţia de neconstituţionalitate invocată de Abdul Khalil Samir, Nouras Bitter, Hij Ioan şi Diri Ahmad în dosarul nr. 1166/1993 al Tribunalului Iaşi şi constata ca dispoziţiile art. 229 din Codul penal sunt abrogate parţial, conform art. 150 alin.
(1)din Constituţie, şi, în consecinţa, urmează a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute în art. 135 alin.
(4)din Constituţie, bunuri care fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 18 mai 1994. Prezenta decizie se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. dr. VASILE GIONEA Magistrat-asistent, Florentina Geangu -------------------------------