← România

DECIZIE nr. 424 din 24 august 2005

DECIZIE nr. 424 din 24 august 2005 privind eliberarea, la cerere, a domnului Mihai Marian Eftimescu din funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 795 din 1 septembrie 2005 Ţinându-se cont de cererea domnului Mihai Marian Eftimescu, adresată primului-ministru al României, referitoare la eliberarea sa din funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei, înregistrată la Secretariatul General al Guvernului sub nr. 20/8.731 din 12 august 2005, având în vedere cererea persoanei sus-menţionate, înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. 9.765/CSM din 12 august 2005, privitoare la încetarea detaşării sale la Ministerul Justiţiei, dispuse în baza Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 18 din 2 martie 2005, în temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, primul-ministru emite următoarea decizie: Articolul UNIC Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Mihai Marian Eftimescu se eliberează, la cerere, din funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- p. Şeful Cancelariei Primului-Ministru, Constantin Gheorghe Bucureşti, 24 august 2005. Nr. 424. ---------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.