← România

HOTĂRÂRE nr. 680 din 31 mai 2006

HOTĂRÂRE nr. 680 din 31 mai 2006 privind acordarea unui ajutor umanitar de urgenţă pentru populaţia din judeţele Călăraşi, Dolj şi Gorj Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 481 din 2 iunie 2006 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 8 alin. 5 din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se acordă un ajutor umanitar de urgenţă, cu titlu gratuit, în limita sumei de 930 mii lei (RON), familiilor din judeţele Călăraşi [160 mii lei (RON)], Dolj [117 mii lei (RON)] şi Gorj [653 mii lei (RON)] afectate de inundaţiile şi alunecările de teren produse în ultima perioadă, constând în combustibili şi construcţii uşoare din elemente modulate pentru cazarea familiilor sinistrate, conform listei prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2

(1)Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat va scădea din gestiune la preţurile de înregistrare, prin debitarea contului 6891 "Cheltuieli privind rezerva de stat" prin creditul contului 304128 "Stocuri de urgenţă, de materiale şi ambalaje", respectiv prin creditul contului 3041 "Materiale rezerve de stat", cantităţile de produse aprobate a fi scoase din rezervele de stat, potrivit prezentei hotărâri, pe baza avizelor de expediţie şi a proceselor-verbale de predare-primire semnate de împuterniciţii desemnaţi de instituţiile prefectului din judeţele Călăraşi, Dolj şi Gorj. ...
(2)Reîntregirea stocurilor cu cantităţile de produse acordate conform anexei se va face în anul 2007, finanţarea urmând a fi asigurată din bugetul aprobat Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat. ... Articolul 3
(1)Transportul produselor până la locurile indicate de instituţiile prefectului din judeţele Călăraşi, Dolj şi Gorj se va efectua în regim de urgenţă, cu mijloace auto din dotarea unităţilor teritoriale din subordinea Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat sau cu mijloace ale unor societăţi comerciale angajate de acestea. ...
(2)Cheltuielile legate de ambalarea şi transportul produselor se suportă de către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat, în limita bugetului aprobat. ...
(3)Distribuirea produselor către populaţia sinistrată se va face de către instituţiile prefectului din judeţele Călăraşi, Dolj şi Gorj. ...
(4)Preluarea locuinţelor de către persoanele sinistrate din judeţul Gorj se face pe bază de proces-verbal de predare-primire, cu precizarea obligaţiilor şi îndatoririlor primitorului, întocmit după modelul contractului de închiriere prevăzut în anexa nr. 8 la Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr. 114/1996, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2000, cu modificările şi completările ulterioare, pe termen de un an calendaristic, dar nu mai puţin decât perioada necesară rezolvării situaţiei locative definitive a sinistratului beneficiar de locuinţă provizorie. ...
(5)Schimbarea, sub orice formă, a destinaţiei, deteriorarea, distrugerea sau modificarea constructivă a construcţiilor uşoare din elemente modulate, precum şi a celorlalte produse acordate ca ajutor din rezervele de stat este interzisă şi atrage, după caz, răspunderea civilă, administrativă, disciplinară sau penală. ... Articolul 4
(1)Instituţiile prefectului din judeţele Călăraşi, Dolj şi Gorj vor justifica distribuirea produselor scoase din rezervele de stat în condiţiile prezentei hotărâri, conform prevederilor art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 371/1993 privind acordarea, în primă intervenţie, a ajutoarelor umanitare populaţiei sinistrate, ca urmare a unor situaţii excepţionale. ...
(2)Documentele justificative privind distribuirea vor fi păstrate la sediul instituţiilor prefectului din judeţele Călăraşi, Dolj şi Gorj în vederea punerii lor la dispoziţie organelor de control abilitate. ... Articolul 5 Autorităţile administraţiei publice locale din judeţul Gorj vor asigura pentru zona sinistrată:
  1. a)locaţia pentru amplasarea construcţiilor uşoare din elemente modulate pentru cazarea familiilor sinistrate, alta decât aceea unde urmează să se reconstruiască locuinţele distruse; ...
  2. b)energia electrică necesară iluminatului şi, după caz, încălzirii din sursă electrică; ...
  3. c)grupuri sanitare şi surse de apă potabilă. ... Articolul 6
(1)Pe măsura finalizării reconstrucţiei locuinţelor, instituţia prefectului din judeţul Gorj va prelua de la populaţie construcţiile uşoare din elementele modulate acordate în condiţiile prezentei hotărâri. ...
(2)Preluarea se va face pe bază de proces-verbal de predare-primire, cu constatarea stării constructiv funcţionale şi cu aplicarea măsurilor, după caz. ...
(3)Construcţiile uşoare din elemente modulate astfel preluate vor fi transmise, în condiţiile legii, Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, care va asigura demontarea şi conservarea lor. ... PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- Ministrul administraţiei şi internelor, Vasile Blaga Preşedintele Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat, Sorin Vicol Ministrul finanţelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu Bucureşti, 31 mai 2006. Nr. 680. Anexa LISTA PRODUSELOR care se scot din rezervele de stat ca ajutor umanitar de urgenţă pentru populaţia din judeţele Călăraşi, Dolj şi Gorj ---------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.