ORDIN nr. 1.883 din 8 decembrie 2005 pentru modificarea anexei nr. 7 la Normele metodologice privind perceperea, încasarea, utilizarea, evidenţa şi controlul destinaţiei sumelor rezultate din aplicarea timbrului literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii şi de divertisment, precum şi procedura de solicitare şi comunicare a opţiunilor titularilor de drepturi de autor sau ale titularilor de drepturi conexe dreptului de autor ori, după caz, ale moştenitorilor acestora, aprobate prin Ordinul ministrului culturii şi cultelor şi al ministrului finanţelor publice nr. 2.823/1.566/2003, cu modificările ulterioare Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.137 din 15 decembrie 2005 În temeiul prevederilor art. 10 alin.
(4)din Hotărârea Guvernului nr. 78/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii şi Cultelor, cu modificările şi completările ulterioare, în baza art. 11 alin.
(5)din Hotărârea Guvernului nr. 208/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, ministrul culturii şi cultelor şi ministrul finanţelor publice emit următorul ordin: Articolul UNIC Punctul 3 din anexa nr. 7 la Normele metodologice privind perceperea, încasarea, utilizarea, evidenţa şi controlul destinaţiei sumelor rezultate din aplicarea timbrului literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii şi de divertisment, precum şi procedura de solicitare şi comunicare a opţiunilor titularilor de drepturi de autor sau ale titularilor de drepturi conexe dreptului de autor ori, după caz, ale moştenitorilor acestora, aprobate prin Ordinul ministrului culturii şi cultelor şi al ministrului finanţelor publice nr. 2.823/1.566/2003, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 873 din 9 decembrie 2003, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează: "3. Unităţile beneficiare Organizaţiile de creatori beneficiare ale timbrului arhitecturii sunt: - Uniunea Arhitecţilor din România (U.A.R.), cont de virament nr. 121052800/Rol 3, Finans Bank - Doamnei; - Ordinul Arhitecţilor din România, cont de virament nr. RO09BRDE410SV58888334100, BRD - Piaţa Romană." Ministrul culturii şi cultelor, Adrian Iorgulescu Ministrul finanţelor publice, Sebastian Teodor Gheorge Vlădescu _____________