ACORD din 21 martie 2007 de cooperare în domeniul arhivistic între Arhivele Naţionale din România şi Arhivele Naţionale din Ungaria Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 497 din 25 iulie 2007 Arhivele Naţionale din România şi Arhivele Naţionale din Ungaria, denumite în continuare părţi contractante, pornind de la dorinţa reciprocă de a stabili şi dezvolta cooperarea în domeniul arhivistic, au convenit următoarele: Articolul 1 Părţile contractante sunt de acord să efectueze schimb de experienţă în domeniul teoriei şi practicii arhivistice, pe bază de reciprocitate, în conformitate cu legislaţia în vigoare în statele lor. Articolul 2 Părţile contractante sunt de acord să efectueze schimb de specialişti în cadrul unor stagii de documentare în arhivele aflate în administrarea lor. În acest sens, partea trimiţătoare va asigura cheltuielile de cazare, masă şi transport internaţional. Articolul 3 Părţile contractante vor conveni asupra datei şi tematicii de studiu urmărite în cadrul stagiilor documentare, precum şi asupra numărului de specialişti, cu cel puţin două luni înainte. Articolul 4 Părţile contractante sunt de acord să faciliteze accesul altor specialişti din cadrul institutelor de cercetare la documentele deţinute de fiecare parte contractantă, care se referă la istoria statului celeilalte părţi contractante sau la relaţiile dintre statele lor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare în ambele state. Articolul 5 În vederea completării fondurilor de arhivă şi pentru a răspunde mai bine necesităţilor cercetării ştiinţifice din fiecare stat, părţile contractante sunt de acord să realizeze un schimb gratuit de copii ale documentelor de arhivă, pe bază de reciprocitate, în condiţiile respectării legislaţiei în vigoare în cele două state. Copiile astfel obţinute vor fi folosite de către părţile contractante exclusiv în scopuri ştiinţifice şi pot fi publicate numai cu acordul acestora. Articolul 6 Părţile contractante sunt de acord să efectueze în comun expoziţii documentare referitoare la teme convenite anterior şi să realizeze ediţii de documente de arhivă privind relaţiile dintre statele lor. Articolul 7 Părţile contractante sunt de acord să efectueze în mod gratuit schimb de publicaţii arhivistice, ca inventare, ghiduri arhivistice, cataloage, ediţii de documente, precum şi altă literatură de specialitate. Articolul 8 Părţile contractante vor facilita contactele profesionale şi vor sprijini relaţiile de colaborare dintre direcţiile lor judeţene de arhive, în condiţiile respectării prevederilor legale în vigoare în cele două state. Articolul 9 Prezentul acord se încheie pe o perioadă de 3 ani şi se va prelungi în mod automat pe noi perioade de câte 3 ani dacă niciuna dintre părţile contractante nu va comunică în scris, cu cel puţin 6 luni înainte de expirarea perioadei de valabilitate, încetarea acordului. La data intrării în vigoare a prezentului acord îşi va înceta valabilitatea Acordul de colaborare interdepartamentală în domeniul arhivistic dintre Arhivele Naţionale ale României şi Arhivele Naţionale din Ungaria, semnat la Bucureşti la 8 noiembrie 1996. Orice modificare sau completare a prezentului acord va fi stabilită prin acordul părţilor contractante. Semnat la Budapesta la 21 martie 2007, în două exemplare originale, fiecare în limbile română, engleză şi maghiară, toate textele fiind egal autentice. În cazul unor divergenţe de interpretare va prevala textul în limba engleză. Pentru Arhivele Naţionale din România, prof. univ. dr. Corneliu Mihail Lungu Pentru Arhivele Naţionale din Ungaria, prof. dr. Lajos Gecseny ----
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.