HOTĂRÂRE nr. 1.054 din 8 iulie 2004 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2004, pentru judeţul Hunedoara Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 633 din 13 iulie 2004 În temeiul art. 108 din Constituţie, republicată, al art. 30 alin.
(2)din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 25 lit. a) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă suplimentarea sumelor defalcate din impozitul pe venit pentru bugetele locale pe anul 2004, cu suma de 10.000.000 mii lei, pentru judeţul Hunedoara, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2004, şi alocarea acesteia bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru finanţarea unor obiective de investiţii şi efectuarea unor lucrări de interes local. Articolul 2 Utilizarea sumei prevăzute la art. 1 se face de către ordonatorii principali de credite, potrivit dispoziţiilor legale. Articolul 3 Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să introducă modificările corespunzătoare în volumul şi în structura bugetului de stat pe anul 2004. PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: -------------- Ministru de stat, ministrul administraţiei şi internelor, Marian Florian Săniuţă Ministrul delegat pentru administraţia publică, Gabriel Oprea Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tănăsescu Bucureşti, 8 iulie 2004. Nr. 1.054. Anexa SITUAŢIAsumelor alocate bugetelor locale pentru finanţarea unorobiective de investiţii şi a unor lucrări de intereslocal în anul 2004, în localităţi din Valea Jiului SITUAŢIA sumelor alocate bugetelor locale pentru finanţarea unor obiective de investiţii şi a unor lucrări de interes local în anul 2004, în localităţi din Valea Jiului ------