ORDIN nr. 718 din 7 octombrie 1997 privind aprobarea Normelor specifice de protecţie a muncii pentru transporturi aeriene Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 21 octombrie 1997 Având în vedere: - art. 3 şi art. 5 alin.
(3)din Hotărârea Guvernului nr. 448/1994 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, republicată, cu modificările ulterioare; - art. 5 alin.
(5)şi anexa nr. 2 pct. 10 din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996; - avizul Consiliului tehnico-economic al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale - protecţia muncii nr. 62 din 9 iunie 1997, ministrul muncii şi protecţiei sociale emite următorul ordin: Articolul 1 Se aprobă Normele specifice de protecţie a muncii pentru transporturi aeriene. Articolul 2 Normele prevăzute la art. 1 intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României. Începând cu aceeaşi dată se abroga Normele departamentale de protecţie a muncii care se referă la transporturi aeriene. Articolul 3 Normele specifice de protecţie a muncii pentru transporturi aeriene sunt obligatorii pentru toate activităţile cu acest profil şi se difuzează celor interesaţi prin inspectoratele de stat pentru protecţia muncii teritoriale şi prin alţi agenţi autorizaţi de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. p. Ministrul muncii şi protecţiei sociale, Petru Radu Paun Jura, secretar de stat -------------