DECIZIE nr. 654 din 30 aprilie 2009

(5)din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 2.441D/2008 şi nr. 616D/2009 la Dosarul nr. 2.329D/2008, care a fost primul înregistrat. Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că prevederile legale criticate nu încalcă principiile statuate la art. 21 şi 44 din Constituţie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: Prin încheierile din 17 septembrie 2008, 5 iunie 2008 şi 15 ianuarie 2009, pronunţate în dosarele nr. 1.462/121/2008, nr. 1.709/338/2008 şi nr. 22.140/299/2008, Tribunalul Galaţi - Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi de contencios administrativ, Judecătoria Zărneşti şi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 188/2000, ale art. 10 din Legea nr. 188/2000 şi art. 31 alin. 1 din Codul de procedură civilă şi, respectiv, ale art. 10 din Legea nr. 188/2000 şi art. 27 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Feroviară de Turism - SFT CFR - S.A., Societatea Comercială "Drumuri Publicitare" - S.R.L., Societatea Comercială "First Rosenau Tour" - S.R.L., Societatea Comercială "Citadel Leisure" - S.R.L. şi de Traian Racoviţă în cauze ce au ca obiect judecarea cererilor de recuzare a executorilor judecătoreşti. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, asemănătoare în cele 3 dosare, autorii acestora susţin că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 20, 21, 44 şi 136 din Constituţie. Sunt invocate şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se arată că, fără să reglementeze expres motivele de recuzare a executorilor judecătoreşti, dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 188/2000 cuprind o normă de trimitere, şi anume art. 27 din Codul de procedură civilă. Se mai arată că prin textul de lege supus controlului de constituţionalitate poziţia subiectivă a executorului judecătoresc nu poate fi sancţionată. În ceea ce priveşte aplicarea art. 31 alin. 1 din Codul de procedură civilă, într-o asemenea ipoteză, aceasta determină încălcarea dreptului la apărare al părţii care formulează o asemenea cerere, fiind în imposibilitate de a-şi prezenta argumentele care stau la baza cererii. Tribunalul Galaţi - Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi de contencios administrativ, Judecătoria Zărneşti şi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece modalitatea în care au fost reglementate regulile de procedură din cuprinsul dispoziţiilor legale criticate reprezintă opţiunea legiuitorului. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Se arată că, în acest sens, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin mai multe decizii. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin.

(2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 188/2000, precum şi ale art. 27 şi art. 31 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Întrucât art. 27 din Codul de procedură civilă este o normă de trimitere cuprinsă în conţinutul prevederilor art. 10 alin.

(1)din Legea nr. 188/2000, iar autorul excepţiei critică, în realitate, aceste prevederi legale din urmă, Curtea urmează să se pronunţe asupra dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 10 noiembrie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 31 alin. 1 din Codul de procedură civilă, dispoziţii care au următorul cuprins: - Art. 10 din Legea nr. 188/2000: "

(1)Executorii judecătoreşti pot fi recuzaţi în cazul în care se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 27 pct. 1, 2, 3, 5, 6, 8 şi 9 din Codul de procedură civilă.

(2)Executorul judecătoresc pentru care este cerută recuzarea poate declara că se abţine. ...

(3)Partea interesată poate cere instanţei de executare recuzarea executorului judecătoresc imediat ce a aflat despre una dintre situaţiile prevăzute la alin.

(1), dar numai până la încheierea executării silite. Încheierea instanţei prin care s-a încuviinţat ori s-a respins abţinerea, precum şi cea prin care s-a încuviinţat recuzarea nu sunt supuse niciunei căi de atac. ...

(4)Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. ...

(5)Încheierea prin care s-a hotărât recuzarea va arăta în ce măsură actele îndeplinite de executorul judecătoresc recuzat vor fi păstrate."; ... - Art. 31 alin. 1 din Codul de procedură civilă: "Instanţa decide asupra recuzării, în camera de consiliu, fără prezenţa părţilor şi ascultând pe judecătorul recuzat." Autorul excepţiei susţine că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale în raport cu următoarele texte din Constituţie: art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 136 privind proprietatea. Sunt invocate şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele: Prin Decizia nr. 1.118 din 27 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2008, Curtea s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi legale, prin raportare la aceleaşi texte din Constituţie. Făcând referire la jurisprudenţa sa, a reţinut că enumerarea limitativă a cazurilor în care executorul judecătoresc poate fi recuzat se circumscrie cazurilor de recuzare a judecătorilor prevăzute de Codul de procedură civilă, cu excepţia unor situaţii care sunt specifice activităţii judecătorilor. Totodată, Curtea a observat că dispoziţiile art. 27 din Codul de procedură civilă reglementează în mod limitativ cazurile de recuzare a judecătorilor, protejând astfel partea în cazul în care se presupune că judecătorul ar putea fi lipsit de obiectivitate, ceea ce nu duce la încălcarea art. 21 şi 53 din Legea fundamentală. Pe cale de consecinţă, a reţinut Curtea, nici textul art. 10 alin.

(1)din Legea nr. 188/2000 nu încalcă principiile statuate la art. 21 din Constituţie. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. În ceea ce priveşte susţinerea conform căreia există o inegalitate între poziţia părţilor, având în vedere că numai creditorul are posibilitatea de a alege executorul judecătoresc, Curtea constată că este nefondată, întrucât în cadrul procedurii de executare silită ambele părţi beneficiază de anumite garanţii procesuale, printre care posibilitatea de a formula contestaţie împotriva executării însăşi ori împotriva oricărui act de executare. Totodată, alegerea executorului judecătoresc de către creditor este justificată prin faptul că acesta este interesat în realizarea pe cale silită a creanţei sale, în condiţiile în care debitorul nu şi-a adus la îndeplinire obligaţia ce îi revine. Totodată, Curtea a mai reţinut în jurisprudenţa sa că prevederile legale criticate sunt norme procedurale a căror reglementare aparţine competenţei exclusive a legiuitorului. În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la neconstituţionalitatea art. 31 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că această critică este nefondată, întrucât judecarea cererii de recuzare nu vizează fondul cauzei şi nu presupune, în principal, dezbateri contradictorii. Celelalte dispoziţii constituţionale invocate în susţinerea excepţiei nu sunt incidente în cauză. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin.

(4)din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.

(1)lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti şi art. 31 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Feroviară de Turism - SFT CFR - S.A., Societatea Comercială "Drumuri Publicitare" - S.R.L., Societatea Comercială "First Rosenau Tour" - S.R.L., Societatea Comercială "Citadel Leisure" - S.R.L. şi de Traian Racoviţă în dosarele nr. 1.462/121/2008, nr. 1.709/338/2008 şi nr. 22.140/299/2008 ale Tribunalului Galaţi - Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi de contencios administrativ, Judecătoriei Zărneşti şi Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 aprilie 2009. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Mihai Paul Cotta ------------