← România

RAPORT nr. 15.072 din 30 octombrie 2018

RAPORT nr. 15.072 din 30 octombrie 2018 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Alianța Democraților și Liberalilor - Filiala Județeană Botoșani Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 436 din 3 iunie 2019 - extras - În conformitate cu prevederile art. 42 alin.

(1)și ale art. 44 alin.
(1),
(4)și
(6)din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2018 aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.03.2018-14.03.2018 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Partidul Alianța Democraților și Liberalilor - Filiala Județeană Botoșani, între anii 2015-2017, perioada verificată fiind 1.01.2015-31.12.2017. I. Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că în anul 2016 veniturile Partidului Alianța Democraților și Liberalilor - Filiala Județeană Botoșani au totalizat 26.828,60 lei, fiind obținute din cotizații în sumă de 25.970,00 lei și din donații, legate și alte liberalități în sumă de 858,60 lei. Cheltuielile au fost în sumă de 144.900,21 lei. Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că în anul 2017 veniturile Partidului Alianța Democraților și Liberalilor - Filiala Județeană Botoșani au totalizat 29.458,00 lei, fiind obținute din cotizații în sumă de 29.282,00 lei și din donații, legate și alte liberalități în sumă de 176,00 lei. Cheltuielile au fost în sumă de 32.779,13 lei. S-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile art. 3 alin.
(8)din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Pentru aceste fapte Partidul Alianța Democraților și Liberalilor - Filiala Județeană Botoșani a fost sancționat potrivit art. 52 alin.
(2)din același act normativ. ... II. – respectarea prevederilor legale privind rambursarea cheltuielilor electorale, respectiv restituirea sumelor rambursate de Autoritatea Electorală Permanentă să se facă din contul dedicat campaniei electorale și numai către candidații care au contribuit în campania electorală, în termenul legal de 30 de zile de la data rambursării de către Autoritatea Electorală Permanentă, potrivit prevederilor art. 48 alin.
(10)din Legea 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare; ... – acordare unei atenții mai mari prevederilor Legii nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Hotărârii Guvernului nr. 10/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, ... ... Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operațiunile de încasări și plăti în numerar și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, cu modificările și completările ulterioare, Ordinului ministrului economiei și finanțelor nr. 1.969/2007 privind aprobarea reglementărilor contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial, cu modificările și completările ulterioare, și Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 3.103/2017 privind aprobarea Reglementărilor contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial, Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 2.634/2015 privind documentele financiar-contabile și Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 2.861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii. București, 30 octombrie 2018. Nr. 15.072. -----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.