ORDIN nr. 1.100 din 29 iunie 2011 privind completarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 257/2011 pentru aprobarea preţurilor la medicamentele de uz uman cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piaţă în România Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 30 iunie 2011 Văzând referatul Direcţiei politica medicamentului nr. Cs.A. 7.429/2011, având în vedere prevederile: - art. 851 din titlul XVII "Medicamentul" din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare; - art. 140 alin.
(2)lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; - Ordinului ministrului sănătăţii nr. 75/2009 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul al preţurilor la medicamentele de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 7 alin.
(4)din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul sănătăţii emite următorul ordin: Articolul I Ordinul ministrului sănătăţii nr. 257/2011 pentru aprobarea preţurilor la medicamentele de uz uman cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piaţă în România, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 31 martie 2011, se completează după cum urmează: - La articolul 1, după alineatul
(2)se introduc trei noi alineate, alineatele (2^1)-(2^3), cu următorul cuprins: "(2^1) Se completează Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piaţă în România cu preţurile produselor nou-avizate/reavizate în perioada 26 martie-24 iunie 2011. (2^2) Se diminuează, la cererea deţinătorului de autorizaţie de punere pe piaţă (APP) sau a reprezentantului acestuia, nivelul existent al preţurilor produselor cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piaţă în România. (2^3) Se exclud din Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piaţă în România produsele ce nu mai pot fi menţinute în circuitul terapeutic conform art. 730 alin.
(9)din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, sau, după caz, la cererea deţinătorului de APP sau a reprezentantului acestuia." Articolul II Prevederile prezentului ordin intră în vigoare începând cu data de 1 iulie 2011. Articolul III Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul sănătăţii, Cseke Attila Bucureşti, 29 iunie 2011. Nr. 1.100. -------