ORDIN nr. 5.333 din 12 noiembrie 1997 privind conţinutul şi publicarea Apelului naţional la propuneri privind programele de plasamente şi schimburi "Leonardo da Vinci" pe anul 1997 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 321 din 20 noiembrie 1997 Ministrul educaţiei naţionale, în conformitate cu prevederile Protocolului adiţional de asociere a României la Uniunea Europeană şi ale Memorandumului primului-ministru nr. 5/818/1995, considerând Decizia Consiliului Uniunii Europene din 6 decembrie 1994, considerând Acordul 95-PECO-LEO-0006 dintre Comisia Europeană şi Ministerul Învăţământului din România, considerând Decizia Consiliului de Asociere între Comunitatile Europene şi România nr. 2/1997 privind participarea oficială cu drepturi depline a României, începând cu data de 1 septembrie 1997, la Programul european "Leonardo da Vinci", pe baza Legii învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările ulterioare, şi a Hotărârii Guvernului nr. 458/1994, republicată, cu modificările ulterioare, emite prezentul ordin. Articolul 1 Se aprobă Apelul naţional la propuneri privind programele de plasamente şi schimburi "Leonardo da Vinci" pe anul 1997, conform anexei la prezentul ordin. Articolul 2 Apelul naţional la propuneri privind programele de plasamente şi schimburi "Leonardo da Vinci" pe anul 1997 va fi adus la cunoştinţa celor interesaţi, prin publicarea lui în Monitorul Oficial al României şi prin alte mijloace de comunicare în masa. Articolul 3 Aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin revine Centrului Naţional "Leonardo da Vinci" şi Direcţiei generale de resurse umane şi financiare din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale. Ministrul educaţiei naţionale, Virgil Petrescu Anexa 1 APELUL NAŢIONAL la propuneri privind programele de plasament şi schimburi "Leonardo da Vinci" pe anul 1997 1. Introducere Prezentul apel naţional este lansat ca urmare a Deciziei nr. 2/1997 a Consiliului de Asociere între Comunitatile Europene şi România, prin care, începând cu data de 1 septembrie 1997, se acordă României statutul de partener activ în Programul european "Leonardo da Vinci", destinat contribuţiei la formarea profesională a forţei de muncă. Statutul de partener activ în Programul "Leonardo da Vinci" asigura condiţiile organizatorice şi financiare pentru trecerea la derularea imediata, începând cu luna noiembrie 1997, a activităţilor specifice "Domeniul de acţiune I.1.2 - Programe (proiecte) transnationale de plasamente şi schimburi", cu promotori din România. Iniţiativa în sensul celor de mai sus aparţine Direcţiei generale XXII - Comisia Europeană, iar Ministerul Educaţiei Naţionale şi Centrul Naţional "Leonardo da Vinci" şi-au asumat responsabilităţile care decurg din dezvoltarea, în perioada imediat următoare, a unor propuneri de programe transnationale de plasamente şi schimburi pe anul 1997 în cadrul Direcţiei de acţiune I.1.2 a Programului "Leonardo da Vinci". Apelul naţional la propuneri privind programe transnationale de plasamente şi schimburi (I.1.2.) se adresează tuturor potenţialilor promotori (persoane juridice) din România, care sunt interesaţi sa participe la asemenea proiecte (programe) transnationale în sistemul Programului "Leonardo da Vinci". În cele ce urmează sunt prezentate principalele informaţii privind priorităţile, condiţiile de calitate, suportul financiar şi unele aspecte de natura tehnica, referitoare la propunerile de proiecte/programe (denumite în continuare proiecte) de plasamente şi schimburi (I.1.2.). 2. Numele şi adresa instituţiei de contractare Centrul Naţional pentru Programul de Formare Profesională "Leonardo da Vinci" (CNPFP "LEONARDO") are sediul în Splaiul Independentei nr. 313 - Universitatea "Politehnica" - Corp R/Camera 518, Bucureşti - România. 3. Context general Statele Uniunii Europene acţionează pentru o cooperare mai strânsă în dezvoltarea politicilor de educaţie şi instruire profesională. Ele considera un asemenea proces drept un mijloc esenţial pentru dobândirea de către popoarele Europei a competentei profesionale necesare prezentului proces de revigorare economică, din care va rezultă o lungă perioada de prosperitate economică. Politica şi practicile în domeniul formării competentelor profesionale trebuie să răspundă cerinţelor impuse de organizarea socioeconomica în schimbare, şi anume: * o noua piaţa a muncii, în care întreprinderile mici şi mijlocii vor oferi o pondere importanţa din totalul locurilor de muncă, numărul femeilor în ansamblul forţei de muncă va creşte, iar cerinţa de locuri de muncă se va extinde mai ales în domeniul serviciilor, protecţiei mediului sau al turismului; * ameliorarea ratei angajării, în condiţiile tendintei de orientare spre profesii cu grad sporit de calificare; * creşterea competitivitatii, în domeniul economic, pe plan mondial; * actualizarea continua a sistemelor tehnologice, impusa de impactul schimbărilor rapide în domeniile industriale; * dezvoltarea formării profesionale a individului pe tot parcursul vieţii sale. În contextul dezideratelor schimbării, enunţate mai sus, a fost conceput şi aprobat, de către Consiliul de Miniştri al Uniunii Europene, Programul "Leonardo da Vinci" pentru formarea profesională (Decizia CM-UE/decembrie 1994). Scopul Programului "Leonardo da Vinci" este de a sprijini dezvoltarea politicilor şi acţiunilor novatoare, în cadrul statelor participante, prin iniţierea şi susţinerea unor proiecte transnationale cu parteneri interesaţi în formarea profesională a forţei de muncă. Programul "Leonardo da Vinci" îşi propune să contribuie la schimbările socioeconomice şi la modelarea profesiilor viitoare, în concordanta cu aceste schimbări. Obiectivele Programului "Leonardo da Vinci" vizează trei direcţii: creşterea eficientei şi a calităţii pregătirii profesionale, dezvoltarea metodelor şi a conţinutului proceselor de formare şi destinarea demersurilor de formare profesională spre grupuri-ţinta de beneficiari (tineri, adulti, şomeri, persoane cu deficiente). Distribuite după aceste direcţii, obiectivele, în număr de 19, alcătuiesc cadrul comun al Programului "Leonardo da Vinci" şi sunt precizate în Decizia Consiliului de Miniştri al Uniunii Europene din decembrie 1994. Măsurile practice pentru implementarea obiectivelor Programului "Leonardo da Vinci" sunt proiectele-pilot, proiectele de schimburi şi plasamente şi proiectele de studii şi analize. Participanţi în proiectele de mai sus pot fi toţi cei interesaţi în pregătirea profesională: întreprinderi, asociaţi publici, autorităţi publice locale, universităţi, şcoli, parteneri sociali s.a. (persoane juridice), care provin din ţările europene admise în acest program. 4. Proiecte de plasamente şi schimburi (Măsura I.1.2.) 4.1. Tipuri de proiecte de plasamente şi schimburi Proiectele de plasamente şi schimburi prevăzute în Domeniul/I-Măsura I.1.2 a Programului "Leonardo da Vinci" sunt următoarele: I.1.2.
- a)- Proiectele transnationale de plasament pentru tineri aflaţi în pregătire profesională iniţială (formare în meserii). Durata: 3-12 săptămâni sau 3-9 luni. Aceste plasamente fac parte integrantă din programul de pregătire inclus în contextul regulamentelor naţionale şi presupun recunoaşterea deprinderilor dobândite în cadrul sistemelor statelor membre. I.1.2.
- b)- Proiectele transnationale de plasament pentru tineri muncitori. Durata: 3-12 luni. Participa, cu prioritate, tineri care au efectuat deja pregătire profesională iniţială (în meserii) sau au experienta practica în domeniu. Scopul acestor programe este dobândirea de către cei în cauza a unei experienţe profesionale recunoscute sau a unei calificări superioare. Măsura serveşte tranzitiei tineretului către viaţa profesională. I.1.2.
- c)- Proiectele transnationale de schimburi pentru formatori/organizatori şi administratori de programe de pregătire profesională. Durata: 2-8 săptămâni. Măsura se referă la instruirea pe tot parcursul vieţii şi are scopul de a sprijini proiectele transnationale de schimburi între întreprinderi şi organisme publice şi/sau universităţi, în vederea creării de programe transnationale de pregătire. 4.2. Prioritati, obiective Obiectivele generale ale proiectelor de plasamente şi schimburi pe anul 1997, măsura I.1.2., reflecta priorităţile comunitare, definite prin Apelul la propuneri - 1997, lansat de Comisia Europeană în luna decembrie 1996. Obiectivele particulare sunt determinate în funcţie de beneficiari. Principalul criteriu de evaluare a calităţii proiectelor propuse va fi reflectarea prioritatilor din apelul menţionat mai sus: * adaptarea metodelor şi a conţinutului de formare vocationala la dezvoltarea tehnologică, cat şi schimbările în domeniul social şi al organizării muncii; * dobândirea de aptitudini care să faciliteze practicarea unor noi meserii; * dezvoltarea creativitatii, iniţiativei şi a spiritului antreprenorial; * dezvoltarea unei culturi tehnologice în procesul de învăţământ; * dobândirea de cunoştinţe fundamentale ca baza pentru educaţia continua; * îmbunătăţirea metodelor specifice şi a conţinutului programelor de invatare pentru grupurile de persoane dezavantajate pe piaţa muncii, în special a tinerilor fără calificare, a acelora cu risc de excludere socială datorită factorilor socioeconomici, geografici sau etnici, cat şi unor handicapuri fizice sau mentale; * adaptarea conţinutului şi metodelor învăţământului vocational iniţial la dezvoltarile tehnologice în domeniul învăţării; * promovarea învăţământului vocational iniţial în domenii specifice (protecţia mediului, sănătate, calificări "cheie", turism etc.); * dobândirea de deprinderi care să permită întreprinderilor mici şi mijlocii, societăţilor de servicii, cat şi industriei sa răspundă cerinţelor pieţei interne. Măsura I.1.2.
- a)--------------- Plasamentul trebuie să facă parte integrantă din procesul de formare profesională şi să fie considerat în consecinţa, inclusiv în actul oficial de finalizare a formării iniţiale. Sunt încurajate alternanta formării în cadrul şcolar şi în afară şcolii, precum şi grupurile mixte (tineri aflaţi în formare iniţială şi tineri în pregătire). Măsura I.1.2.
- b)--------------- Obiectivul esenţial al proiectelor de plasamente pentru tineri muncitori este dobândirea unei calificări profesionale prin care cei în cauza să aibă acces la un loc de muncă stabil. Un astfel de plasament trebuie să realizeze pentru beneficiari un dublu scop: sprijin pentru identificarea unui loc de muncă şi sprijin pentru conceperea unui proiect profesional de acces la un loc de muncă. Măsura I.1.2.
- c)--------------- Proiectele de schimburi de formatori vizează dezvoltarea proiectelor comune între organisme de formare şi întreprinderi. În scopul facilitării dezvoltării acestor proiecte se pot iniţia parteneriate între organisme de formare, situate în diferite tari şi având între ele însele parteneriate cu întreprinderi. Proiectele vor avea ca obiective elaborarea de module comune de formare, strategii de formare profesională transnationala sau pentru schimb de experienta în acest domeniu. Prin conţinut, aceste proiecte nu trebuie confundate cu vizite de pregătire şi este recomandabil ca ele sa favorizeze sistemul naţional de formare profesională (formarea formatorilor, efecte asupra programelor şi/sau metodelor de pregătire s.a.). În România, Programul "Leonardo da Vinci" este de dorit sa acopere o arie cat mai larga de domenii profesionale. În consecinţa, partenerii potenţiali din cele mai diverse segmente profesionale sunt invitaţi sa participe activ la program. 4.3. Beneficiari După cum s-a menţionat mai sus, la paragraful 4.1., persoanele care pot participa la forme de pregătire prin proiecte în cadrul măsurii I.1.2 a Programului "Leonardo da Vinci" sunt următoarele:
- a)tineri aflaţi în formare profesională iniţială [măsura I.1.2.a)] ... ---------------------------------------------------------------- Prin formare profesională iniţială se înţelege orice formă de pregătire profesională iniţială (în meserii), inclusiv pregătirea tehnica şi în meserii, precum şi sistemele de ucenicie, prin care tanarul dobândeşte o calificare profesională recunoscută de autorităţile competente din statele în care a fost obţinută. Ţinerii care urmează o formă de pregătire de tipul "perfecţionare profesională" şi care au deja o diploma obţinută anterior prin formare profesională iniţială pot, de asemenea, sa participe la proiecte în cadrul măsurii I.1.2.a), dacă perfecţionarea urmată este într-un domeniu tehnologic de vârf;
- b)tineri muncitori salariaţi şi solicitanţi de loc de muncă [măsura -------------------------------------------------------------------- I.1.2.b)]; ----------
- c)formatori, organizatori şi administratori de programe de formare ------------------------------------------------------------------- profesională [măsura I.1.2.c)]. ------------------------------- Formatorii pot fi: cadre didactice din şcoli profesionale, licee de profil (informatic, tehnic, economic, agricol, silvic, agromontan, administrativ) sau din instituţii de învăţământ superior; formatori de formatori. Alte categorii de persoane care pot fi beneficiare ale proiectelor propuse în măsura I.1.2.
- c)sunt: responsabilii cu formarea profesională din întreprinderi, din organele administraţiei publice locale, de la inspectoratele şcolare, din ministere economice sau aparţinând partenerilor sociali (sindicate, patronat). Vârsta maxima pentru beneficiarii care se încadrează în măsurile I.1.2.
- a)şi
- b)va fi de 28 de ani (la data plecării în stagiu), iar vârsta minima va fi de 16 ani. În selecţionarea proiectelor propuse în cadrul măsurii I.1.2 se vor avea în vedere şi următoarele: * formarea şi schimburile de formatori şi agenţi sociali care lucrează cu publicul defavorizat; * calificarea sau recalificarea tinerilor aflaţi în dificultate (şomeri, persoane fără calificare s.a.); * încurajarea şi susţinerea instituţiilor publice şi private pentru dezvoltarea unor proiecte-pilot, specifice formării profesionale a persoanelor cu handicap. 4.4. Pregătirea lingvistica a participanţilor Cunoaşterea unui minim de notiuni privind limba de comunicare în ţara primitoare va fi luată în considerare în elaborarea şi pregătirea oricărui proiect de schimburi şi plasamente. În cazul proiectelor din măsurile I.1.2.
- a)şi I.1.2.b), dacă acestea au durata de 3 săptămâni, pregătirea lingvistica va fi realizată în ţara, înaintea plecării. Când plasamentul durează 3 luni sau mai mult, pregătirea lingvistica se va consolida în ţara primitoare. Proiectele pentru formatori [(măsura I.1.2.c)] reclama cunoaşterea limbii tarii primitoare de către participanţii beneficiari. Se poate accepta cunoaşterea unei limbi de larga circulaţie, alta decât a tarii în cauza, dacă plasamentul este de scurta durata. Pregătirea lingvistica va face, fără excepţie, obiectul consensului cu partenerii din ţările primitoare. 4.5. Validarea plasamentelor Recunoaşterea şi validarea de către autorităţile oficiale, abilitate, a competentelor profesionale dobândite de participanţii la plasament [măsurile I.1.2.
- a)şi I.1.2.b)] este o condiţie pentru acceptarea proiectelor propuse. 4.6. Selecţionarea proiectelor propuse Proiectele propuse în cadrul măsurii I.1.2.a),
- b)şi
- c)vor fi analizate şi evaluate de către Comisia naţionala de evaluare. Fiecare proiect va face obiectul unei duble lecturi (experţi diferiţi) şi va fi notat cu un calificativ ("excelent", "bun", "suficient" sau "respins"). Centrul Naţional "Leonardo da Vinci", pe baza rezultatelor furnizate de Comisia de evaluare, va stabili o lista de preselecţie, pe care o va prezenta, spre aprobare, Comitetului Naţional "Leonardo da Vinci". Listele proiectelor selecţionate vor fi însoţite de o lista de rezerva, care va permite redistribuirea unor burse în cazurile de renunţare din partea celor din lista de baza. 4.7. Organizatorii proiectelor (I.1.2.)
- a)Proiectele pentru tineri aflaţi în formare profesională iniţială şi pentru tineri muncitori [(măsurile I.1.2.
- a)şi b)] vor fi organizate direct de către promotori, fără a se apela la prestatori de servicii; ...
- b)proiectele pentru formatori vor fi organizate de către promotori, sub asistenţa Consiliului Naţional "Leonardo da Vinci". ... 4.8. Atribuirea burselor Participanţii la proiecte de schimburi şi plasamente (măsura I.1.2) beneficiază de burse a căror evaluare depinde de durata plasamentului şi de distanta la care se afla ţara unde se desfăşoară proiectul. Documentele contractuale pentru acordarea suportului financiar vor fi cele propuse de către Comisia Europeană, completate cu prevederile specifice României. O convenţie financiară va fi încheiată între promotorul proiectului şi Centrul Naţional "Leonardo da Vinci", cel târziu până la data de 1 februarie 1998. Detalii privind structura burselor, costurile pe care bursa le acoperă, precum şi alte elemente privind suportul financiar se obţin de la Centrul Naţional "Leonardo da Vinci", prin intermediul promotorilor de proiecte. Se precizează ca, având în vedere prevederile stabilite de Comisia Europeană privind finanţarea programelor europene, 70% din cuantumul bursei se acordă în avans, iar 30%, după prezentarea raportului final. 4.9. Coordonare. Urmărire Centrul Naţional "Leonardo da Vinci" va coordona şi va urmări realizarea proiectelor selecţionate. În acest scop centrul va lucra în concordanta cu procedurile specifice Programului "Leonardo da Vinci" şi se va baza pe ajutorul instituţiilor naţionale şi locale implicate în formarea profesională a forţei de muncă. 4.10. Evaluare Evaluarea proiectelor este un proces continuu, care se va efectua pe mai multe niveluri: * la nivel individual, prin autoevaluare, se vor aborda proiectele de plasamente pentru tineri muncitori şi pentru schimburi de formatori; * promotorii de proiecte vor întreprinde evaluări atât în perioada de pregătire a proiectelor, cat şi în timpul derulării şi după încheierea acestora; * metode specifice de evaluare vor fi utilizate la nivel regional, iar la nivel naţional Centrul Naţional "Leonardo da Vinci" va întreprinde o analiza globală, care va urmări efectele proiectelor asupra sistemului naţional de formare profesională. 4.11. Calendar Principalele etape pentru proiectele de schimburi şi plasamente (măsura I.1.2), lansate în anul 1997 în România, sunt următoarele: * 15 decembrie 1997 - termenul limita până la care se primesc propunerile de proiecte de plasament şi schimburi; * 31 decembrie 1997 - termenul limita pentru notificarea promotorilor selecţionaţi; * 1 februarie 1998 - termenul limita pentru încheierea convenţiilor financiare cu promotorii; * 31 mai 1998 - termenul limita de pornire a proiectelor de plasamente şi schimburi propuse în anul 1997. 5. Informaţii suplimentare * Documentele principale privind Programul "Leonardo da Vinci" sunt "Vademecum" şi "Formulare de înscriere". Ele descriu condiţiile generale de eligibilitate, criteriile aplicate şi principiile care stau la baza acordării suportului financiar din partea Comisiei Europene. Aceste documente se pot obţine de la Centrul Naţional "Leonardo da Vinci". * Respectarea criteriilor de eligibilitate prezentate în "Vademecum" şi "Formulare de înscriere" este obligatorie. * Termenul limita pentru prezentarea propunerilor de proiecte (15 decembrie 1997 la Centrul Naţional "Leonardo da Vinci") trebuie respectat, stiindu-se ca propunerile primite după această dată nu vor mai fi luate în considerare. * Propunerile de proiecte se trimit sau se depun de către promotor la: -------------