METODOLOGIE din 7 noiembrie 2017 privind evaluarea anuală a activității cluburilor sportive universitare și a fluxurilor aferente procesului de alocare a subvențiilor de la bugetul de stat pentru cluburile sportive studențești din subordinea Ministerului Educației Naționale și din subordinea instituțiilor de învățământ superior de stat Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 982 din 11 decembrie 2017 Notă ... Aprobată prin Ordinul nr. 5.473 din 7 noiembrie 2017, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 982 din 11 decembrie 2017. Articolul 1
(1)Evaluarea anuală a activității cluburilor sportive universitare constă în determinarea gradului de îndeplinire a obiectivelor instituționale: performanța, selecția, pregătirea și participarea la competiții interne și internaționale.
(2)Evaluarea anuală include monitorizarea continuă a rezultatelor obținute de cluburile sportive universitare, identificarea necesităților de dezvoltare și a barierelor întâmpinate în vederea obținerii performanței sportive.
(3)Evaluarea anuală a activității cluburilor sportive universitare se realizează în conformitate cu următoarele principii de bază:
- a)obiectivitate - Federația Sportului Școlar și Universitar în procesul de evaluare anuală a activității cluburilor sportive universitare apreciază, în mod imparțial, atât performanța, cât și deficiențele și nerealizările; ...
- b)cooperare și comunicare continuă - Federația Sportului Școlar și Universitar cooperează cu federațiile sportive naționale pentru identificarea/confirmarea/validarea rezultatelor obținute de sportivii legitimați la cluburile sportive universitare în competițiile oficiale naționale sau internaționale; ...
- c)realitate - datele raportate de cluburile sportive universitare în vederea evaluării anuale și finanțării sunt reale și corecte. ... Articolul 2
(1)Rezultatele cuantificabile ale evaluării sunt exprimate prin punctaj.
(2)Criteriile și subcriteriile de evaluare sunt:
- a)criteriul 1: specificul secțiilor sportive active de seniori și nivelul campionatelor în care activează. Subcriteriile și punctajul aferent sunt prevăzute în anexa nr. 1 ...
- b)criteriul 2: numărul de studenți și elevi legitimați. Subcriteriile și punctajul aferent sunt prevăzute în anexa nr. 2 ...
- c)criteriul 3: performanța clubului pe plan național. Subcriteriile și punctajul aferent sunt prevăzute în anexa nr. 3 ...
- d)criteriul 4: performanța clubului pe plan internațional. Subcriteriile și punctajul aferent sunt prevăzute în anexa nr. 4 ... Articolul 3 90% din subvenția totală de la bugetul de stat se alocă cluburilor sportive universitare pe baza evaluării anuale. Suma totală alocată pe baza evaluării anuale, denumită în continuare total subvenție (TS), se distribuie după cum urmează:
- a)20% pe baza criteriului 1, denumită în continuare total subvenție alocată în baza criteriului 1 (TS_crit.1); ...
- b)40% pe baza criteriului 2, denumită în continuare total subvenție alocată în baza criteriului 2 (TS_crit.2); ...
- c)30% pe baza criteriului 3, denumită în continuare total subvenție alocată în baza criteriului 3 (TS_crit.3); ...
- d)10% pe baza criteriului 4, denumită în continuare total subvenție alocată în baza criteriului 4 (TS_crit.4). ... Articolul 4 Determinarea subvenției pentru fiecare club sportiv universitar (CSU_i), unde i = 1, 2, 3 ... n, n = numărul cluburilor evaluate, respectă următoarele etape: 1. Se determină punctajul pentru fiecare club sportiv universitar aferent fiecărui criteriu de evaluare:
- a)punctaj pentru criteriul 1, denumit în continuare punctaj aferent criteriului 1 obținut de clubul CSU_i (P1_CSUi); ...
- b)punctaj pentru criteriul 2, denumit în continuare punctaj aferent criteriului 2 obținut de clubul CSU_i (P2_CSUi); ...
- c)punctaj pentru criteriul 3, denumit în continuare punctaj aferent criteriului 3 obținut de clubul CSU_i (P3_CSUi); ...
- d)punctaj pentru criteriul 4, denumit în continuare punctaj aferent criteriului 4 obținut de clubul CSU_i (P4_CSUi); ... ... 2. Se determină punctajul total pentru fiecare criteriu de evaluare, prin însumarea punctajelor obținute de fiecare club sportiv universitar (n este numărul cluburilor evaluate):
- a)punctaj total pentru criteriul 1 obținut de toate cluburile, denumit în continuare punctaj total aferent criteriului 1 (PT1): ...
- b)punctaj total pentru criteriul 2 obținut de toate cluburile, denumit în continuare punctaj total aferent criteriului 2 (PT2): ...
- c)punctaj total pentru criteriul 3 obținut de toate cluburile, denumit în continuare punctaj total aferent criteriului 3 (PT3): ...
- d)punctaj total pentru criteriul 4 obținut de toate cluburile, denumit în continuare punctaj total aferent criteriului 4 (PT4): ... ... 3. Se determină subvenția pentru fiecare club sportiv universitar pe baza ponderii punctajului obținut de clubul n în punctajul total aferent fiecărui criteriu de evaluare:
- a)subvenție alocată în baza criteriului 1 pentru clubul sportiv CSU_i, (S_crit.1 CSUi): ...
- b)subvenție alocată în baza criteriului 2 pentru clubul sportiv CSU_i, (S_crit.2 CSUi): ...
- c)subvenție alocată în baza criteriului 3 pentru clubul sportiv CSU_i, (S_crit.3 CSUi): ...
- d)subvenție alocată în baza criteriului 4 pentru clubul sportiv CSU_i, (S_crit.4 CSUi): ... ... 4. Subvenția de la bugetul de stat alocată cluburilor sportive universitare pe baza evaluării anuale se verifică cu următoarele relații: ... Articolul 5 fac parte integrantă din prezenta metodologie. Anexele nr. 1-4 Anexa nr. 1 la metodologie Criteriul 1: Specificul secțiilor sportive active de seniori și nivelul campionatelor în care activează Anexa nr. 2 la metodologie Criteriul 2: Numărul de studenți și elevi legitimați ATENȚIE! - Vor fi punctați doar sportivii care au participat în campionatul național la categoria corespunzătoare vârstei lor, pentru fiecare ramură sportivă în parte. Pondere juniori și alte categorii – Elevi și studenți care activează doar la juniori în campionate naționale - pondere 0.2 din punctajul seniorului corespondent pe sportul respectiv, adică a eșalonului valoric inferiori dacă nu există secție la nivel de seniori ... – Alte categorii - pondere 0.2 din punctajul seniorului corespondent pe sportul respectiv, adică a eșalonului valoric inferior dacă nu există secție la nivel de seniori ... – La jocurile sportive vor fi punctați maximum 20 de sportivi/categorie de vârstă/sezon competițional, cu excepția hocheiului, la care se acceptă maximum 25 de sportivi/categorie de vârstă/sezon competițional, și a rugby-ului în 15, la care se acceptă maximum 35 de sportivi/categorie de vârstă/sezon competițional. ... – La sporturile individuale vor fi punctați maximum 30 de sportivi/secție/sezon competițional ... Anexa nr. 3 la metodologie Criteriul 3: Performanța clubului pe plan național – Un CSU poate puncta o singură dată într-un Campionat național CN la joc sportiv, chiar dacă federația sportivă națională permite clubului să înscrie mai multe echipe în CN. ... – Echipele de tineret și juniori - coeficient de echilibrare 0.5 care se va înmulți cu punctajul aferent locului obținut conform tabelului de mai jos, cu condiția să existe secția de seniori care să activeze în Campionatul național de seniori ... – La sporturile olimpice, pentru probele care sunt neolimpice rezultatul va fi asimilat sportului neolimpic. ... Semnificația coloanelor din tabelul de mai jos este următoarea: A - punctaj/fiecare loc ocupat; B - date raportate de cluburile sportive universitare; C - nivelul campionatelor în care activează (național/internațional); D - eșalonul campionatului național (primul eșalon valoric/al doilea eșalon valoric); E - loc ocupat în competiții naționale. Se introduce coeficient de echilibrare în funcție de amploarea campionatului și de numărul de sportivi din echipă, care va fi înmulțit cu punctajul aferent locului obținut conform tabelului de mai sus, astfel: Anexa nr. 4 la metodologie Criteriul 4: Performanța clubului pe plan internațional – Pentru participarea cu echipa de club (joc sportiv) într-o competiție oficială internațională (cupe europene intercluburi) – bonificație – 500 p joc sportiv olimpic, 200 p joc sportiv neolimpic ... – punctaj pentru locul obținut ... ... – Pentru selectarea unui sportiv (elev sau student) sau antrenor în lotul național care a participat efectiv la o competiție internațională oficială (NU lotul lărgit) ... Prin competiție internațională oficială înțelegem: – Jocuri Olimpice ... – Jocuri Olimpice de Tineret ... – FOTE ... – campionate mondiale ... – campionate europene ... – campionate mondiale universitare ... – Universiada ... – Jocurile Francofoniei ... Pondere juniori și tineret 0,2 (se înmulțește cu punctajul aferent seniorului). ----