NORME din 10 octombrie 2013 privind procedura de aplicare a sancţiunilor administrative de suspendare sau retragere a certificatului de agreare, în cazul constatării nerespectării criteriilor şi condiţiilor privind acordarea acestuia Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 729 din 27 noiembrie 2013 Articolul 1 În cazul nerespectării prevederilor legale privind examinarea medicală şi/sau psihologică a personalului cu atribuţii în siguranţa transporturilor, direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Transporturilor, în baza controalelor efectuate, propune conducerii ministerului următoarele sancţiuni administrative: - notificarea cu avertisment; - suspendarea certificatului de agreare pe o perioadă de 90 de zile; - retragerea certificatului de agreare. Articolul 2 Sancţiunea "notificarea cu avertisment" se aplică pentru nerespectarea următoarelor prevederi legale:
- a)afişarea la loc vizibil a programului de lucru destinat activităţilor de examinare medicală şi psihologică pentru personalul din transporturi cu atribuţii în siguranţa transporturilor; ...
- b)solicitarea declaraţiei pe propria răspundere a persoanelor examinate din care să reiasă faptul că nu au mai fost examinate medical şi psihologic la o altă unitate pentru funcţia pentru care solicită examinarea; ...
- c)afişarea la loc vizibil a tarifelor practicate şi a certificatului de agreare. ... Articolul 3 Suspendarea certificatului de agreare pe o perioadă de 90 de zile se aplică pentru nerespectarea următoarelor prevederi legale:
- a)comunicarea în scris a avizelor medicale şi/sau psihologice atât persoanelor examinate, cât şi angajatorilor acestora, precum şi direcţiei de sănătate publică judeţene/a Municipiului Bucureşti (pentru avizele medicale) şi autorităţii de control din domeniul transporturilor; ...
- b)deţinerea şi completarea corectă şi la zi a registrului unic de evidenţă a examinărilor, precum şi transmiterea solicitării de avizare anuală direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Transporturilor, cu minimum 30 de zile înainte de expirare; ...
- c)păstrarea dosarului cu toate documentele medicale şi psihologice ce au stat la baza emiterii avizului minimum 5 ani pentru toate modurile de transport, cu excepţia celui naval, pentru care se va păstra 6 ani; ...
- d)raportarea lunară/trimestrială a examinărilor medicale şi/sau psihologice de siguranţă transporturilor efectuate, la direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Transporturilor; ...
- e)remedierea în termen a neregulilor constatate care au fost sancţionate conform art. 2. ... Articolul 4 Certificatul de agreare se retrage pe o perioadă de 2 ani în următoarele condiţii:
- a)nealocarea unui timp mediu/consultaţie de minimum 15 minute pentru examinarea medicală şi un timp mediu/examinare de 90 de minute pentru examinarea psihologică, conform timpului standard prevăzut de legislaţia în domeniu; ...
- b)neîntocmirea documentaţiei de examinare corect şi complet şi neeliberarea avizului în conformitate cu prevederile legale în vigoare; ...
- c)refuzul de a pune la dispoziţia personalului din cadrul direcţiei de specialitate din Ministerul Transporturilor a documentelor solicitate; ...
- d)funcţionarea unei unităţi medicale şi/sau psihologice fără viză anuală în termen; ...
- e)neremedierea în termen a neregulilor constatate care au fost sancţionate conform art. 3 lit. a),
- b)şi c). ... Articolul 5 Certificatul de agreare se retrage pe o perioadă de 4 ani în următoarele condiţii:
- a)neîndeplinirea criteriilor şi condiţiilor prevăzute pentru obţinerea certificatului de agreare de către unităţile medicale/psihologice obligatoriu pe toată durata valabilităţii certificatului de agreare; ...
- b)dacă din motive imputabile unităţii specializate medicale şi/sau psihologice agreate aceasta îşi întrerupe activitatea pe o perioadă mai mare de 30 de zile calendaristice, fără a notifica acest lucru în scris direcţiei de specialitate din Ministerul Transporturilor; ...
- c)ridicarea de către organele în drept a autorizaţiei sanitare de funcţionare sau expirarea termenului de valabilitate a acesteia; ...
- d)acordarea avizului medical şi/sau psihologic persoanelor cu funcţii în siguranţa transporturilor fără ca acestea să se înscrie în baremele aplicabile pe funcţii, precum şi pentru eliberarea avizului medical şi/sau psihologic fără ca persoanele cu funcţii în siguranţa transporturilor să fie prezente la toate examinările medicale şi/sau psihologice prevăzute în bareme; ...
- e)lipsa solicitării emiterii unui nou certificat în cazul modificării condiţiilor iniţiale care au stat la baza eliberării certificatului de agreare; ...
- f)desfăşurarea activităţii de examinare medicală şi/sau psihologică într-o altă locaţie decât cea pentru care s-a emis certificatul de agreare/viza anuală, precum şi înlocuirea medicilor şi/sau psihologilor desemnaţi la agreare să efectueze examinările medicale şi/sau psihologice, fără aprobarea direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Transporturilor. ... Articolul 6
(1)Unitatea specializată medicală şi/sau psihologică căreia i-a fost retras certificatul de agreare nu poate depune nou dosar în vederea agreării, în perioada retragerii certificatului de agreare. ...
(2)Membrii comisiei din unitatea specializată medicală şi/sau psihologică căreia i-a fost suspendat/retras certificatul de agreare nu pot face parte dintr-o altă comisie medicală şi/sau psihologică pe perioada suspendării/retragerii certificatului de agreare. ... Articolul 7 Certificatul de agreare îşi pierde valabilitatea de drept, în condiţiile încetării activităţii unităţii specializate medicale şi/sau psihologice agreate, prin faliment, dizolvare, lichidare, desfiinţare sau reprofilare, după caz. Articolul 8 Constatarea şi aplicarea sancţiunilor administrative se vor face de către personalul împuternicit al Ministerului Transporturilor. _________