← România

ORDIN nr. 1.654 din 5 octombrie 2005

ORDIN nr. 1.654 din 5 octombrie 2005 privind introducerea unor restricţii pe drumul naţional DN 1 (E 60) sectorul Bucureşti-Ploieşti-Braşov Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 951 din 26 octombrie 2005 Pentru fluidizarea traficului şi limitarea intensităţii acestuia, precum şi pentru protecţia unor sectoare de drumuri, în temeiul art. 12 lit. j) din Ordonanţa Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 44 alin.

(2)şi al art. 57 lit. h) din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 3 alin.
(2)din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 5 alin.
(4)din Hotărârea Guvernului nr. 412/2004 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 9 alin.
(4)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 604/2003, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului şi ministrul administraţiei şi internelor emit următorul ordin: Articolul 1
(1)Se introduce restricţia temporară de circulaţie pentru vehiculele rutiere, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, în perioada 15 octombrie 2005 - 31 decembrie 2006, în zilele de luni-vineri, pe sectorul de drum naţional DN 1 (E 60), după cum urmează: ...
  1. a)pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, pe sectorul DN 1 Bucureşti (intersecţia DN 1, km 7+418, str. Ion Ionescu de la Brad-Bd. Aerogării) - Bârcăneşti (intersecţia DN 1, km 53+650-DN 1A km 70+550); ...
  2. b)pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe sectorul DN 1 Ploieşti (intersecţia DN 1 km 67+248-DN 1B) - Braşov (intrare municipiu, DN 1 km 159+600). ...
(2)Semnalizarea rutieră a restricţiei prevăzute la alin.
(1), precum şi semnalizarea de orientare pentru informarea participanţilor la trafic cu privire la rutele ocolitoare se realizează prin grija Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. ...
(3)Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. va informa participanţii la trafic cu privire la restricţia prevăzută la alin.
(1), precum şi cu privire la rutele ocolitoare. ... Articolul 2
(1)Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin.
(1), circulaţia vehiculelor este permisă pe baza autorizaţiei speciale nominale de circulaţie, eliberată pentru fiecare vehicul de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., împreună cu Direcţia Poliţiei Rutiere, conform metodologiei prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. ...
(2)Autorizaţia specială nominală de circulaţie este valabilă numai în original, pentru vehiculul nominalizat, în perioada şi în condiţiile înscrise în aceasta. Autorizaţia specială nominală de circulaţie nu este transmisibilă. ...
(3)Autorizaţia specială nominală de circulaţie nu poate fi eliberată cu mai mult de 10 zile calendaristice înainte de prima zi de valabilitate. ... Articolul 3
(1)Autorizaţia specială nominală de circulaţie se păstrează în original la bordul vehiculului şi se prezintă de fiecare dată la controlul organelor abilitate. În cazul pierderii, furtului, deteriorării sau schimbării deţinătorului vehiculului pentru care a fost eliberată, autorizaţia specială nominală de circulaţie se consideră nulă şi nu se înlocuieşte. În astfel de cazuri, deţinătorul poate solicita eliberarea unei noi autorizaţii, în condiţiile prezentului ordin. ...
(2)Autorizaţia specială nominală de circulaţie rămâne valabilă în cazul schimbării numărului de înmatriculare al vehiculului pentru acelaşi deţinător, cu menţinerea celorlalte înscrisuri din autorizaţia specială nominală de circulaţie. ... Articolul 4 Prevederile art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 1.777/2004 privind introducerea restricţiei de circulaţie pe unele sectoare de drumuri naţionale europene (E) pentru vehiculele rutiere, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, în zilele de sâmbătă, duminică şi de sărbătoare legală, se aplică în mod corespunzător în perioadele de timp şi pentru categoriile de vehicule prevăzute la art.
  1. Articolul 5 Nerespectarea prevederilor prezentului ordin se sancţionează conform legii. Articolul 6 Pe data intrării în vigoare a prezentului ordin îşi încetează aplicabilitatea Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi al ministrului administraţiei şi internelor nr. 612/625/2005, precum şi orice alte dispoziţii contrare. Articolul 7 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului, Gheorghe Dobre p. Ministrul administraţiei şi internelor, Anghel Andreescu, secretar de stat Anexa METODOLOGIE de eliberare a autorizaţiei speciale nominale de circulaţie
  2. Autorizarea circulaţiei se face la solicitarea persoanelor fizice sau juridice, în baza documentaţiei prezentate.
  3. Documentaţia cuprinde următoarele: 2.
  4. memoriu din care să rezulte necesitatea efectuării transportului pe traseu sau pe traseele solicitate, numărul de vehicule pe fiecare traseu, numerele de înmatriculare, perioada pentru care se solicită autorizarea; 2.
  5. certificatul de înmatriculare, în copie, pentru fiecare vehicul; 2.
  6. copia documentelor care atestă plata tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale (rovinieta) pentru fiecare vehicul; 2.
  7. caracteristicile tehnice ale transportului cu depăşiri de limite masice şi/sau dimensiuni maxime admise, conform anexei nr. 2 la Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; 2.
  8. autorizaţia specială de transport pentru depăşiri de limite masice şi/sau dimensiuni maxime admise; 2.
  9. dovada achitării tarifului pentru utilizarea zonei drumului.
  10. Analiza documentaţiilor: 3.
  11. analiza documentaţiei se realizează de către o comisie comună formată din reprezentanţi ai Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. şi Inspectoratului General al Poliţiei - Direcţia Poliţiei Rutiere; 3.
  12. comisia se întruneşte periodic, în raport cu numărul şi importanţa solicitărilor.
  13. Concluziile comisiei privind analiza documentaţiei pentru eliberarea autorizaţiilor speciale nominale de circulaţie se vor consemna într-un proces-verbal.
  14. Condiţii pentru acordarea autorizaţiilor speciale nominale: 5.
  15. punctul de origine sau de destinaţie al transportului să se afle situat pe traseul restricţionat; 5.
  16. nu există trasee alternative pentru acces la punctul de origine sau de destinaţie al transportului; 5.
  17. sectorul de drum pentru care se autorizează transportul să fie cât mai scurt, prin folosirea în principal a traseelor alternative; 5.
  18. obţinerea autorizaţiei speciale de transport înaintea depunerii documentaţiei pentru eliberarea autorizaţiei de circulaţie; 5.
  19. caracteristicile tehnice şi geometrice ale traseelor alternative nu conferă posibilitatea efectuării transportului pe aceste trasee; 5.
  20. perioada maximă de autorizare este de 3 luni.
  21. Autorizarea efectuării transportului: 6.
  22. în cazul avizării documentaţiei, autorizaţia de circulaţie se completează şi se semnează conform competenţelor; 6.
  23. în cazul în care nu se avizează efectuarea transportului, documentaţia nu se restituie solicitantului.
  24. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. va ţine evidenţa tuturor autorizaţiilor de circulaţie eliberate.
  25. Documentaţiile se arhivează o perioadă de 12 luni la sediul emitentului. ---------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.