ORDIN nr. M.98 din 15 septembrie 2009 privind editarea, tipărirea şi difuzarea publicaţiilor ştiinţifice militare de către Universitatea Naţională de Apărare "Carol I" Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 636 din 25 septembrie 2009 Pentru aplicarea prevederilor art. 2 alin.
(2)-
(4)din Hotărârea Guvernului nr. 1.027/2003 privind schimbarea denumirii Academiei de Înalte Studii Militare în Universitatea Naţională de Apărare "Carol I" şi unele măsuri referitoare la organizarea şi funcţionarea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 33 alin.
(1)din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, cu modificările ulterioare, ministrul apărării naţionale emite prezentul ordin. Articolul 1 În activitatea didactică şi ştiinţifică, Universitatea Naţională de Apărare "Carol I" elaborează, editează şi tipăreşte publicaţii ştiinţifice specifice, asimilate, potrivit legii, bunurilor de cultură scrisă, destinate nevoilor proprii sau altor beneficiari externi. Articolul 2 Sensul unor termeni şi expresii utilizate în prezentul ordin este precizat în glosarul prevăzut în anexa nr. 1. Articolul 3 Nu fac obiectul prezentului ordin publicaţiile militare care se constituie în produse de informare publică a căror redactare, editare şi difuzare se realizează pe bază de reglementări distincte. Articolul 4
(1)Sursele de finanţare pentru activitatea editorială se constituie din fonduri de la bugetul de stat alocate de Ministerul Apărării Naţionale, de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării sau din alte fonduri constituite conform legii. ...
(2)Tipurile, titlurile, tirajul, destinaţia, costurile antecalculate şi termenele de realizare a publicaţiilor ştiinţifice se prevăd în Planul anual de editare, în limita fondurilor asigurate de la bugetul de stat sau din alte surse de finanţare şi aprobat de senatul Universităţii Naţionale de Apărare "Carol I". ...
(3)Universitatea Naţională de Apărare "Carol I" difuzează publicaţiile ştiinţifice elaborate, fără plată sau contracost, la persoane juridice de drept public sau privat, precum şi la persoane fizice din ţară şi străinătate, conform normelor stabilite prin prezentul ordin. ... Articolul 5
(1)Universitatea Naţională de Apărare "Carol I" editează, în scopul asigurării procesului de învăţământ, cursuri, cărţi universitare, manuale, monografii şi alte tipuri de publicaţii ştiinţifice. ...
(2)Pentru diseminarea informaţilor ştiinţifice, Universitatea Naţională de Apărare "Carol I" editează următoarele publicaţii periodice: revista Impact strategic şi Revista militară de management şi educaţie - în limbile română şi engleză, Buletinul Universităţii Naţionale de Apărare "Carol I" şi buletinul Colocviu strategic. ... Articolul 6
(1)Activitatea editorială în Universitatea Naţională de Apărare "Carol I" se desfăşoară de către editura Universităţii Naţionale de Apărare "Carol I" şi de către Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate, pentru publicaţiile acestuia, denumiţi în continuare editori. ...
(2)Recunoaşterea desfăşurării activităţii editoriale a Universităţii Naţionale de Apărare "Carol I" este certificată de către Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior, potrivit condiţiilor de eligibilitate impuse de acesta, prin publicarea de cărţi ştiinţifice şi/sau cărţi universitare şi/sau reviste ştiinţifice, ale căror titluri să aibă, obligatoriu, un tiraj de peste 100 de exemplare. ...
(3)Publicaţiile ştiinţifice periodice militare sunt recunoscute şi clasificate de către Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior, conform prevederilor, criteriilor şi indicatorilor stabiliţi de acesta, la solicitarea redactorilor-şefi. ... Articolul 7
(1)Elaborarea Planului anual de editare şi a cuprinsului periodicelor ştiinţifice se face prin trierea materialelor, în scopul eliminării celor fără caracter de noutate, a lucrărilor inutile sau care sunt dubluri în publicare. ...
(2)Tirajul prevăzut pentru fiecare publicaţie ştiinţifică militară va include, în mod obligatoriu, numărul de exemplare destinate pentru depozitul legal de documente, indiferent de suport, în conformitate cu prevederile legale. ... Articolul 8
(1)În scopul utilizării eficiente a resurselor financiare şi umane destinate editării şi tipăririi publicaţiilor ştiinţifice militare, din 2 în 2 ani, începând cu anul 2010, în luna noiembrie, Universitatea Naţională de Apărare "Carol I" analizează şi evaluează publicaţiile ştiinţifice periodice existente şi hotărăşte asupra continuării apariţiei publicaţiilor existente ori de înfiinţare a altora noi. ...
(2)Publicaţiile ştiinţifice periodice militare care sunt recunoscute şi clasificate de către Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior la categoria B+ sau B au prioritate în stabilirea propunerilor de continuare a apariţiei. ... Articolul 9 Editura Universităţii Naţionale de Apărare "Carol I" are următoarele obligaţii:
- a)să tipărească pe publicaţii numerele internaţionale standard ISBN pentru cărţi şi, respectiv, ISSN pentru publicaţiile seriale, distinct pentru variantele tipărite şi pentru cele în format electronic; ...
- b)să tipărească pe cărţi descrierea C.I.P. a Bibliotecii Naţionale a României; ...
- c)să tipărească pe publicaţii codul de bare. ... Articolul 10
(1)Publicaţiile ştiinţifice militare cu conţinut neclasificat se tipăresc sau se înregistrează pe suporţi magnetici ori se postează, în format electronic, în sisteme cu accesibilitate directă, numai după avizarea lor de către structura proprie de securitate. ...
(2)Materialele elaborate în colaborare cu autori din alte ţări sunt publicate numai după avizarea lor de către structura de securitate specializată din cadrul Direcţiei generale de informaţii a apărării. ... Articolul 11
(1)Valoarea contabilă a lucrărilor realizate în procesul de învăţământ şi cercetare ştiinţifică, în cadrul atribuţiilor funcţionale, se stabileşte pe baza consumurilor materiale înregistrate pentru tirajul publicaţiei respective. ...
(2)Valoarea contabilă a lucrărilor realizate în scopul comercializării se stabileşte potrivit reglementărilor în vigoare. ... Articolul 12 Diseminarea informaţiilor ştiinţifice rezultate din derularea programelor şi proiectelor de cercetare ştiinţifică se realizează prin comunicare şi difuzare. Articolul 13 Comunicarea rezultatelor cercetării ştiinţifice se realizează prin prezentarea lor în cadrul manifestărilor ştiinţifice şi publicarea în volume tipărite, înregistrate în format electronic pe diverse suporturi magnetice, postate pe site-urile bibliotecilor virtuale sau ale editorilor, a căror editare şi tipărire se face din resurse financiare rezultate din taxele de participare şi din alte surse, conform legii. Articolul 14
(1)Repartizarea către beneficiari a publicaţiilor ştiinţifice militare se face de către fiecare editor, conform prevederilor legale în vigoare şi prevederilor art. 15, 16 şi 18 din prezentul ordin, pe baza documentelor de distribuţie sau de transfer, fără plată, în cadrul normelor de gratuitate şi prin comercializare. ...
(2)Cărţile, broşurile, revistele şi alte produse de acelaşi gen care nu sunt destinate comercializării poartă, prin grija editorului, menţiunea "Gratuit". ... Articolul 15
(1)Difuzarea publicaţiilor ştiinţifice către persoanele juridice de drept public sau privat, în scop de informare şi documentare privind problemele ştiinţifice actuale, specifice domeniilor apărării şi securităţii, precum şi pentru realizarea schimburilor de publicaţii cu institute de cercetare şi de învăţământ româneşti ori din străinătate, se face fără plată. ...
(2)Difuzarea publicaţiilor ştiinţifice către persoane fizice, pentru activităţi de protocol şi reprezentare, precum şi pentru autorii articolelor, pentru membrii colegiului de redacţie şi referenţii ştiinţifici, se asigură gratuit, din exemplarele cu titlu de semnal. ...
(3)Publicaţiile ştiinţifice destinate pentru depozitul legal de documente se asigură, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, cu titlu gratuit. ... Articolul 16
(1)Normele privind asigurarea gratuită cu publicaţii ştiinţifice militare periodice şi alte lucrări ştiinţifice, nominalizarea acestora şi a beneficiarilor sunt prevăzute în anexa nr. 2. ...
(2)Asigurarea cu publicaţii ştiinţifice militare se face, în cadrul normelor de gratuitate, în funcţie de tirajul realizat corespunzător bugetului acordat şi pe baza listei de beneficiari, întocmite de editor pentru fiecare număr sau titlu de publicaţie ştiinţifică al cărui subiect tratat este de interes pentru domeniul de activitate al beneficiarilor. ... Articolul 17
(1)Scăderea din evidenţă a bunurilor materiale, de natura publicaţiilor ştiinţifice, transmise pentru unităţile militare, altele decât titularii depozitului legal de documente, se face pe bază de ordin de distribuţie sau de transfer şi act de primire. ...
(2)Scăderea din evidenţă a bunurilor materiale de natura publicaţiilor ştiinţifice, transmise beneficiarilor prevăzuţi la art. 15 alin.
(1)şi
(2), se face pe bază de bon de consum sau borderou de repartiţie-distribuţie, însoţit de adrese sau document centralizator. ... Articolul 18 Publicaţiile ştiinţifice militare care se apreciază că prezintă interes pentru alte instituţii şi persoane, din Ministerul Apărării Naţionale şi/sau din afara acestuia, pot fi difuzate de fiecare editor prin comercializare, pe baza contractelor încheiate de Universitatea Naţională de Apărare "Carol I" cu operatori economici de profil, selecţionaţi în conformitate cu prevederile legale în domeniul achiziţiilor publice. Articolul 19 Pentru creşterea vizibilităţii internaţionale, publicaţiile ştiinţifice periodice militare pot fi incluse în baze de date internaţionale care asigură distribuirea, accesarea în format tipărit ori accesarea în format electronic a articolelor sau publicaţiei integrale. Articolul 20 Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 21 Ordinul se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul apărării naţionale, Mihai Stănişoară Bucureşti, 15 septembrie
- Nr. M.
- Anexa 1 GLOSAR Broşurile de specialitate, rapoartele de cercetare reprezintă materiale de informare primară de dimensiuni mai mici, sub 48 de file, obţinute într-o activitate sistematică de cercetare ştiinţifică cu o durată de sub un an. Cărţile de specialitate, monografiile, sintezele analitice şi de date, manualele, tezele de doctorat şi referatele de cercetare reprezintă materiale de informare primară, cu grad variabil de generalizare a rezultatelor obţinute în urma activităţilor de cercetare ştiinţifică. C.I.P. - catalogarea înaintea publicării - reprezintă descrierea bibliografică standardizată pentru fiecare carte în curs de apariţie, validată de către Biblioteca Naţională a României şi tipărită pe verso-ul paginii de titlu. Difuzarea publicaţiilor ştiinţifice reprezintă repartizarea şi transmiterea acestora către beneficiari, fără plată sau contra cost. Editarea publicaţiilor ştiinţifice reprezintă ansamblul activităţilor de selectare a materialelor, de tehnoredactare a textelor în vederea tipăririi sau înregistrării lor în formate asigurate cu elementele de identificare: descriere C.I.P., numerele internaţionale standard ISBN sau ISSN şi codul de bare. ISBN - International Standard Book Number - este un cod standardizat universal de identificare a unei cărţi. ISSN - International Standard Serial Number - este un cod standardizat universal de identificare a unei publicaţii seriale. Lucrările prezentate la manifestări ştiinţifice reprezintă produse de informare primară referitoare la rezultatele cercetărilor personale într-un anumit domeniu tematic şi acceptate pentru comunicare de către organizatori. Publicaţiile ştiinţifice militare sunt lucrările ce conţin informaţii ştiinţifice prezentate ca documente primare în cărţi, broşuri, reviste, buletine, anuare sub formă de tipărituri, înregistrări pe suporţi magnetici ori în format electronic în sisteme cu accesibilitate directă. Reprezentarea, prin oferirea de bunuri de domeniul culturii scrise, este activitatea de transmitere a publicaţiilor ştiinţifice către beneficiari din străinătate şi din ţară în scopul promovării imaginii Armatei României şi recunoaşterii prestigiului ştiinţific al autorilor, al publicaţiilor şi al instituţiilor de cercetare ştiinţifică şi de învăţământ superior. Revistele ştiinţifice şi tehnice sunt periodice de specialitate cu ritm de apariţie săptămânal, lunar, la două luni, trimestrial, semestrial sau anual, care îndeplinesc următoarele funcţii importante: înregistrarea informaţiilor, difuzarea lor, acordarea priorităţii şi recunoaşterea creaţiei ştiinţifice a autorilor. Tipărirea este procesul de multiplicare a textelor şi imaginilor pe suport de hârtie sau alt material. Anexa 2 NORME privind asigurarea gratuită cu publicaţii ştiinţifice militare periodice şi alte lucrări ştiinţifice ┌────┬──────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────┬───────────────┐ │Nr. │ Beneficiari │ Tipul publicaţiilor ştiinţifice │ │ │crt.│ ├───────────┬─────────┬─────────┬───────────┬────────┤ Observaţii │ │ │ │Periodice │ Alte │Volume/ │Volume cu │ CD/DVD │ │ │ │ │recunoscute│periodice│broşuri │comunicări │ │ │ │ │ │de CNCSIS │ │cu studii│ştiinţifice│ │ │ ├────┼──────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────┼───────────────┤ │
- │Biblioteci militare │ 1 │ 1 │ 1 │ 1 │ 1 │ │ ├────┼──────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────┼───────────────┤ │
- │Personal de conducere din structurile │ │ │ │ │ │ │ │ │centrale │ 1 │ 1 │ 1 │ 1 │ 1 │ │ ├────┼──────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────┼───────────────┤ │
- │Personal militar de conducere până │ │ │ │ │ │ │ │ │la eşalon brigadă │ 1 │ 1 │ 1 │ 1 │ 1 │ │ ├────┼──────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────┼───────────────┤ │
- │Reprezentanţi/reprezentanţe militare │ │ │ │ │ │În limba română│ │ │în străinătate │ 1 │ │ 1 │ │ │şi engleză │ ├────┼──────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────┼───────────────┤ │
- │Asociaţia Naţională a Veteranilor de │ │ │ │ │ │ │ │ │Război │ 1 │ │ │ │ │ │ ├────┼──────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────┼───────────────┤ │
- │Asociaţia Naţională a Cadrelor │ 1 │ │ │ │ │ │ │ │Militare în Rezervă şi în Retragere │ │ │ │ │ │ │ ├────┼──────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────┼───────────────┤ │
- │Parlament - Senat │ 1 │ │ 1 │ │ │Comisiile de │ │ │ │ │ │ │ │ │apărare, ordine│ ├────┼──────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────┤publică şi │ │
- │Parlament - Camera Deputaţilor │ 1 │ │ 1 │ │ │siguranţă │ │ │ │ │ │ │ │ │naţională │ ├────┼──────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────┼───────────────┤ │
- │Preşedintele României │ 1 │ │ 1 │ │ │ │ ├────┼──────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────┼───────────────┤ │ 10.│Departamentul Securităţii Naţionale │ 1 │ │ 1 │ │ │ │ ├────┼──────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────┼───────────────┤ │ 11.│Guvernul României │ 1 │ │ 1 │ │ │ │ ├────┼──────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────┼───────────────┤ │ 12.│Consiliului Suprem de Apărare a Ţării │ 1 │ │ 1 │ │ │ │ ├────┼──────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────┼───────────────┤ │ 13.│Serviciul Român de Informaţii │ 1 │ │ 1 │ │ │ │ ├────┼──────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────┼───────────────┤ │ 14.│Serviciul de Informaţii Externe │ 1 │ │ 1 │ │ │ │ ├────┼──────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────┼───────────────┤ │ 15.│Serviciul de Telecomunicaţii Speciale │ 1 │ │ 1 │ │ │ │ ├────┼──────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────┼───────────────┤ │ 16.│Serviciul de Protecţie şi Pază │ │ │ │ │ │ │ ├────┼──────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────┼───────────────┤ │ 17.│Instituţii guvernamentale şi │ │ │ │ │ │Cu activitate │ │ │neguvernamentale │ 1 │ │ 1 │ │ │în domeniul de │ │ │ │ │ │ │ │ │referinţă │ ├────┼──────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────┼───────────────┤ │ 18.│Instituţii de cercetare şi de │ │ │ │ │ │În limba │ │ │învăţământ din ţară şi străinătate │ 1 │ │ 1 │ │ 1 │română/engleză │ ├────┼──────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────┼───────────────┤ │ 19.│Reprezentanţi militari străini │ │ │ │ │ │În limba │ │ │acreditaţi în România │ 1 │ │ 1 │ │ │engleză │ ├────┼──────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────┼───────────────┤ │ 20.│Delegaţiile militare ale instituţiilor│ 1 │ │ 1 │ │ 1 │În limba │ │ │de cercetare şi învăţământ în vizite │ │ │ │ │ │engleză │ │ │în străinătate │ │ │ │ │ │ │ ├────┼──────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────┼───────────────┤ │ 21.│Membrii delegaţiilor militare străine │ │ │ │ │ │În limba │ │ │aflate în vizită la instituţii de │ 1 │ │ 1 │ │ 1 │engleză │ │ │cercetare şi învăţământ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼──────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────┼───────────────┤ │ 22.│Membrii consiliilor editoriale şi │ │ │ │ │ │În limba │ │ │referenţii ştiinţifici │ 1 │ │ 1 │ │ 1 │română/engleză │ ├────┼──────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────┼───────────────┤ │ 23.│Autorii articolelor/comunicărilor │ 1 │ 1 │ 1 │ 1 │ 1 │În limba │ │ │ │ │ │ │ │ │română/engleză │ └────┴──────────────────────────────────────┴───────────┴─────────┴─────────┴───────────┴────────┴───────────────┘ --------