HOTĂRÎRE nr. 280 din 26 mai 1992 privind îmbunătăţirea activităţii în punctele de control pentru trecerea frontierei Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 30 iunie 1992 Guvernul României hotărăşte: Articolul 1 Pentru modernizarea şi extinderea construcţiilor şi celorlalte spaţii necesare desfăşurării activităţii în punctele de control pentru trecerea frontierei, prevăzute în anexa, consiliile judeţene Arad, Bihor, Caraş-Severin, Constanta, Dolj, Giurgiu, Mehedinti, Satu Mare, Suceava, Timiş şi Vaslui, cu avizul Ministerului de Interne, Ministerului Economiei şi Finanţelor, Ministerului Transporturilor, Ministerului Comerţului şi Turismului, Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, Ministerului Apărării Naţionale şi Serviciului Roman de Informaţii, vor prezenta Guvernului, în termen de 60 zile de la adoptarea prezentei hotărîri, un program detaliat cu propuneri concrete. Articolul 2 Pînă la 31 august 1992, în principalele puncte rutiere de control pentru trecerea frontierei, prevăzute în anexa, se va amenaja o bandă de circulaţie pe sens pentru mijloacele de transport şi persoanele care nu au "nimic de declarat", precum şi pentru autoturismele cu însemnul CD. Pînă la aceeaşi dată, punctele de control prevăzute la alin. 1 vor fi dotate cu cîte o platforma pentru controlul mijloacelor de transport şi persoanelor care prezintă suspiciuni privind respectarea legislaţiei vamale. Articolul 3 Pînă la 31 decembrie 1993, punctele de control pentru trecerea frontierei, prevăzute în anexa, vor fi suplimentate cu una sau mai multe benzi de circulaţie pe sens, în funcţie de necesitate, pentru autoturisme fără însemn CD, pentru autocare, autobuze şi pentru mijloacele auto care efectuează transporturi de mărfuri. Articolul 4 Pe baza planurilor urbanistice, consiliile judeţene menţionate la art. 1, în calitate de titulari de investiţii ai lucrărilor ce urmează a fi executate în punctele de control pentru trecerea frontierei, îşi vor prevedea obiectivele în listele de investiţii pe anii 1992 şi 1993, urmînd ca fondurile necesare pentru execuţia acestor lucrări să fie asigurate de la bugetul de stat. Articolul 5 După aprobarea documentaţiilor de execuţie şi alocarea fondurilor necesare, titularii de investiţii vor lua măsuri pentru realizarea lucrărilor în conformitate cu legislaţia în vigoare. Articolul 6 Lucrările stabilite în prezenta hotărîre vor fi executate eşalonat: în perioada 1 iulie 1992 - 31 decembrie 1992 la punctele pentru trecerea frontierei Petea, Bors, Varsand, Nadlac şi Giurgiu şi în anul 1993 la celelalte puncte de control pentru trecerea frontierei, prevăzute în anexa. Articolul 7 Organele de control pentru trecerea frontierei vor lua măsuri de verificare a documentelor de călătorie cu maxima operativitate, astfel încît staţionarea să fie redusă la minimum. Pe banda de circulaţie "nimic de declarat" controlul bunurilor se va efectua de lucrătorii vamali prin sondaj, potrivit legii. Articolul 8 Prevederile art. 4, 5 şi 7 din prezenta hotărîre vor fi aplicabile şi punctelor de control pentru trecerea frontierei, deschise după intrarea în vigoare a acesteia. PRIM-MINISTRU THEODOR STOLOJAN Contrasemnează: ---------------- Ministrul comerţului şi turismului, Constantin Fota Anexa 1 PUNCTELE DE CONTROL PENTRU TRECEREA FRONTIEREI în care urmează să se efectueze lucrări de modernizare şi extindere - Judeţul Arad - Nadlac - Judeţul Arad - Varsand - Judeţul Bihor - Bors - Judeţul Caraş-Severin - Naidas - Judeţul Constanta - Constanta - Judeţul Constanta - Vama Veche - Judeţul Constanta - Negru Voda - Judeţul Constanta - Ostrov - Judeţul Dolj - Calafat - Judeţul Giurgiu - Giurgiu - Judeţul Mehedinti - Porţile de Fier - Judeţul Satu Mare - Dorolt - Petea - Judeţul Satu Mare - Halmeu - Judeţul Suceava - Siret - Judeţul Timiş - Moravita - Judeţul Timiş - Jimbolia - Judeţul Vaslui - Albita - Judeţul Timiş - Comlosu Mare -----------------
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.