DECIZIE nr. 148 din 4 septembrie 2012 pentru publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Încheierii de şedinţă pronunţate în camera de consiliu din data de 23 august 2012 privind îndreptarea erorii materiale cuprinse în Hotărârea arbitrală nr. 7 din data de 6 iulie 2012, având ca obiect stabilirea punctului de vedere comun al organismelor de gestiune colectivă cu privire la metodologia privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, în scop ambiental şi lucrativ, şi tabelele cuprinzând drepturile patrimoniale ale artiştilor interpreţi sau executanţi pentru fonograme şi pentru audiovizual şi ale producătorilor de fonograme, prin gestiune colectivă obligatorie, publicată prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 132/2012 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 31 iulie 2012 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 655 din 14 septembrie 2012 Având în vedere dispoziţiile art. 131^2 alin.
(8)şi art. 138 alin.
(1)lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, în baza prevederilor art. 6 alin.
(1)şi art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, cu modificările ulterioare, directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor emite următoarea decizie: Articolul 1 Se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, Încheierea de şedinţă pronunţată în camera de consiliu din data de 23 august 2012 privind îndreptarea erorii materiale cuprinse în Hotărârea arbitrală nr. 7 din data de 6 iulie 2012, având ca obiect stabilirea punctului de vedere comun al organismelor de gestiune colectivă cu privire la metodologia privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, în scop ambiental şi lucrativ, şi tabelele cuprinzând drepturile patrimoniale ale artiştilor interpreţi sau executanţi pentru fonograme şi pentru audiovizual şi ale producătorilor de fonograme, prin gestiune colectivă obligatorie, publicată prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 132/2012 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 31 iulie 2012, încheiere prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie. Articolul 2 Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. Directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, Adriana Donţu Bucureşti, 4 septembrie 2012. Nr. 148. INCHEIERE 23/08/2012