← România

ORDIN nr. 1.133 din 4 august 2008

ORDIN nr. 1.133 din 4 august 2008 pentru aprobarea Procedurii de accesare a informaţiilor privind stingerea creanţelor fiscale, puse la dispoziţia contribuabililor pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 589 din 6 august 2008 În temeiul prevederilor art. 12 alin.

(3)din Hotărârea Guvernului nr. 495/2007 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 228 alin.
(2)din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin: Articolul 1 Se aprobă Procedura de accesare a informaţiilor privind stingerea creanţelor fiscale, puse la dispoziţia contribuabililor pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2 Direcţia generală de tehnologia informaţiei, Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi organele fiscale teritoriale subordonate acestora vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul 3 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Daniel Chiţoiu Bucureşti, 4 august
  1. Nr. 1.
  2. Anexa PROCEDURA de accesare a informaţiilor privind stingerea creanţelor fiscale, puse la dispoziţia contribuabililor pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală
  3. Informaţiile cuprinse în Înştiinţarea privind stingerea creanţelor fiscale în urma distribuirii sumelor plătite în contul unic şi în Înştiinţarea privind stingerea creanţelor fiscale, ale căror modele au fost instituite prin Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 1.364/2007 privind emiterea prin intermediul mijloacelor informatice a unor acte administrative, denumite în continuare înştiinţări, pot fi accesate de către contribuabili pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
  4. Înştiinţările prevăzute la pct. 1 se emit şi se pun la dispoziţia contribuabililor numai în situaţia în care sumele plătite de către aceştia sunt în cuantum mai mic sau mai mare decât obligaţiile fiscale datorate.
  5. În vederea asigurării accesului contribuabililor la informaţiile cuprinse în înştiinţările emise, organul fiscal emitent va afişa, până în data de 15 a fiecărei luni calendaristice, pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală anunţul în care se menţionează că au fost emise înştiinţările pentru contribuabilii nominalizaţi în lista anexată la acesta.
  6. Contribuabilii vor putea consulta înştiinţările emise şi afişate pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală astfel: A. Identificarea contribuabililor şi asigurarea confidenţialităţii informaţiilor fiscale se vor face solicitându-se utilizatorului următoarele informaţii aferente ultimului ordin de plată: a) codul de identificare fiscală; ... b) numărul documentului de plată; ... c) data plăţii; ... d) suma plătită. ... B. Informaţiile afişate sunt cele cuprinse în modelul de înştiinţare prevăzut de normele în vigoare. C. Momentul la care contribuabilul s-a identificat prin accesarea informaţiilor puse la dispoziţie pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, captat de aplicaţia informatică, este momentul la care se consideră comunicate informaţiile în cauză către destinatarul lor.
  7. După luarea la cunoştinţă de către contribuabil a informaţiilor cuprinse în înştiinţările emise de organul fiscal competent, acestea pot fi utilizate în vederea corelării evidenţei fiscale cu evidenţa contabilă, precum şi pentru a formula ulterior contestaţie, în conformitate cu prevederile legale, după caz, prin preluarea textului acestora pe suport hârtie. -----------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.