DECIZIE nr. 1.294 din 8 octombrie 2009 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. 1 din Codul de procedură civilă Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 29 octombrie 2009 Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Ion Predescu - judecător Tudorel Toader - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Augustin Zegrean - judecător Simona Ricu - procuror Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Viorel Florin Creţu în Dosarul nr. 441/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercială. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii Constituţionale acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 23 februarie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 441/2/2009, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Viorel Florin Creţu într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de strămutare. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia consideră că textul de lege criticat contravine Legii fundamentale, "deoarece prevede posibilitatea de a se cere strămutarea cauzei numai în împrejurarea în care, la instanţa care judecă respectiva cauză, funcţionează două persoane aflate în legătură de rudenie şi/sau afinitate cu una dintre părţi, şi nu, de exemplu, o singură persoană." Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercială şi-a exprimat opinia, în sensul că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, instanţa arată că motivul de strămutare privind rudenia nu încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, deoarece dispoziţiile procedurale criticate nu stabilesc discriminări între mai multe categorii de persoane care s-ar afla în aceeaşi situaţie. Astfel, apreciază ca fiind excesivă susţinerea autorului excepţiei, cum că reglementarea criteriului cantitativ care, de altfel, nu reprezintă singurul criteriu stabilit de lege pentru admiterea unei cereri de strămutare, ar încălca principiul egalităţii în faţa legii. În acest context, legiuitorul a instituit, alături de motivul de strămutare prevăzut de art. 37 alin. 1 din Codul de procedură civilă, şi alte dispoziţii care privesc rudenia, cum sunt cele din art. 27 pct. 1, 2, 3 şi 4 din acelaşi cod, garanţii ale imparţialităţii judecătorului. În final, se arată că nu este încălcat nici dreptul constituţional la apărare sau dreptul la un proces echitabil, consacrat în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Potrivit prevederilor art. 30 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat este constituţional. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, art. 1 alin.
(2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei îl reprezintă dispoziţiile art. 37 alin. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: "Când una din părţi are două rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv printre magistraţii sau asistenţii judiciari ai instanţei, cealaltă parte poate să ceară strămutarea pricinii la o altă instanţă de acelaşi grad." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile art. 37 alin. 1 din Codul de procedură civilă sunt criticate din perspectiva contrarietăţii cu prevederile constituţionale ale art. 16 alin.
(1)şi
(2)privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin.
(1)-
(3)ce consacră accesul liber la justiţie, art. 24 alin.
(1)privind dreptul la apărare şi ale art. 124 referitoare la înfăptuirea justiţiei. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că reglementarea criticată este neconstituţională, "deoarece prevede posibilitatea de a se cere strămutarea cauzei numai în împrejurarea în care, la instanţa care judecă respectiva cauză, funcţionează două persoane aflate în legătură de rudenie şi/sau afinitate cu una dintre părţi, şi nu, de exemplu, o singură persoană." În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că strămutarea procesului civil reprezintă un incident procedural referitor la instanţa sesizată cu judecarea pricinii şi are ca finalitate înlăturarea suspiciunilor ce ar putea să apară cu privire la independenţa sau imparţialitatea acesteia. Hotărârea pronunţată de instanţă cu ocazia soluţionării cererii de strămutare este rezultatul unui act de administrare a justiţiei, iar nu de soluţionare în fond a unei cauze civile. Astfel, de vreme ce nu se judecă fondul pricinii, nu se poate susţine că interesele celor în cauză ar fi prejudiciate. Cu atât mai mult, stabilirea în conţinutul normei procedurale criticate a unui criteriu cantitativ referitor la componenţa instanţei care va decide asupra admisibilităţii cererii de strămutare nu contravine prevederilor constituţionale invocate în susţinerea excepţiei, această opţiune a legiuitorului conferind un element de garanţie suplimentar cu privire la imparţialitatea actului de justiţie. Totodată, Curtea reţine că, potrivit art. 126 alin.
(2)din Constituţie, stabilirea competenţei instanţelor şi a procedurii de judecată constituie atributul exclusiv al legiuitorului, acesta fiind ţinut, desigur, ca în procesul de legiferare să se circumscrie cadrului constituţional. Or, sub acest aspect, textul de lege criticat este în deplină concordanţă cu prevederile Legii fundamentale. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin.
(4)din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1)lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Viorel Florin Creţu în Dosarul nr. 441/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercială. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 octombrie 2009. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora _________