HOTĂRÂRE nr. 450 din 29 iulie 1994 (*republicată*) privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei*) Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 301 din 29 decembrie 1995 --------- Notă ... *) Republicată în temeiul art. III din Hotărârea Guvernului nr. 906 din 10 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 17 noiembrie
- Hotărârea Guvernului nr. 450 din 29 iulie 1994 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 17 august 1995 şi a mai fost modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 263 din 25 aprilie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 8 mai
- Articolul 1 Ministerul Justiţiei este organul administraţiei publice centrale de specialitate care exercită atribuţiile prevăzute de lege în domeniul administraţiei justiţiei, al executării pedepselor penale, precum şi cu privire la activitatea Ministerului Public, asigurând condiţiile necesare funcţionării întregului sistem al justiţiei pe baza strictei aplicări a legii, corespunzător principiilor democratice ale statului de drept. Ministerul Justiţiei participă la sistematizarea şi perfecţionarea legislaţiei şi realizează cooperarea internaţională în domeniul său de activitate. Articolul 2 Raporturile Ministerului Justiţiei cu instanţele judecătoreşti şi cu Ministerul Public sunt cele prevăzute în Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, precum şi în alte acte normative. Articolul 3 În vederea realizării obiectivelor prevăzute la art. 1, Ministerul Justiţiei are următoarele atribuţii:
(1)organizează şi asigură funcţionarea, din punct de vedere administrativ, a instanţelor judecătoreşti; ...
(2)îndrumă şi controlează, în condiţiile legii, activitatea birourilor notarilor publici, a laboratoarelor de expertize criminalistice, precum şi a penitenciarelor; ...
(3)conduce, îndrumă şi verifică activitatea privind executarea pedepselor private de libertate, precum şi a unor măsuri educative aplicate minorilor, asigurând respectarea drepturilor fundamentale ale omului în acest domeniu; ...
(4)propune Guvernului iniţierea unor proiecte de acte normative în domeniul său de activitate şi în cel al înfăptuirii justiţiei; ...
(5)coordonează lucrările pregătitoare privind alcătuirea de coduri şi participă la întocmirea proiectelor acestora; ...
(6)participă la elaborarea proiectelor de acte normative iniţiate de alte organe şi avizează toate proiectele de acte normative; ...
(7)participă, în condiţiile legii, la negocieri în vederea încheierii de convenţii internaţionale, interesând domeniul justiţiei; îndeplineşte sau asigură aducerea la îndeplinire a obligaţiilor ce revin Ministerului Justiţiei, instanţelor judecătoreşti şi birourilor notarilor publici, potrivit convenţiilor şi uzanţelor internaţionale; ...
(8)elaborează studii privind cadrul înţelegerilor internaţionale interesând domeniul justiţiei; avizează, în limitele competenţei sale, proiecte de convenţii internaţionale, anterior aprobării negocierii lor; examinează şi face propuneri referitoare la adaptarea legislaţiei, spre a o face compatibilă cu obligaţiile asumate de România prin convenţii internaţionale sau ca membră a diferite organizaţii internaţionale; contribuie la activitatea de armonizare a legislaţiei, în cadrul procesului de integrare europeană; ...
(9)îndeplineşte obligaţiile ce îi revin în materie de cooperare judiciară şi juridică internaţională sau în alte materii interesând justiţia şi asigură, în aceste domenii, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe şi cu alte ministere interesate, participarea României la structurile europene; ...
(10)exercită funcţiile de agent guvernamental al României în procedurile din cadrul organismelor cu atribuţii jurisdicţionale ale Consiliului Europei; ...
(11)întocmeşte studii de practică judiciară şi sesizează Curtea Supremă de Justiţie în cazurile de aplicare neuniformă a legii; ...
(12)întocmeşte lucrări pregătitoare şi face propuneri în legătură cu cererile de graţieri, de comutare a pedepselor, precum şi de amnistiere a unor infracţiuni; efectuează lucrările necesare pentru informarea Curţii Supreme de Justiţie, în vederea soluţionării cererilor de strămutare a cauzelor; ...
(13)organizează şi efectuează lucrările de statistică judiciară şi notarială şi elaborează studii şi lucrări de sinteză cu privire la evoluţia fenomenului judiciar, la activitatea instanţelor judecătoreşti, a birourilor notarilor publici, a laboratoarelor de expertize criminalistice, a Direcţiei Generale a Penitenciarelor şi a Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Magistraţilor; ...
(14)elaborează lucrările necesare numirii personalului din domeniul justiţiei, notarilor publici, al penitenciarelor şi laboratoarelor de expertize criminalistice, asigurând cunoaşterea acestuia sub aspectul pregătirii profesionale şi al profilului moral; ...
(15)organizează examenele de capacitate ale judecătorilor, de definitivare a notarilor publici şi pe cele de acordare a gradului profesional; ...
(16)asigură, împreună cu Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Magistraţilor, formarea, pregătirea şi perfecţionarea magistraţilor; ...
(17)organizează şi sprijină documentarea şi pregătirea profesională a personalului de la instanţele judecătoreşti, notarilor publici, de la laboratoarele de expertize criminalistice şi a celorlalte categorii de personal; ...
(18)colaborează cu facultăţile de drept la întocmirea programelor analitice pentru studenţi, la asigurarea şi organizarea practicii acestora şi la selecţionarea absolvenţilor; ...
(19)coordonează şi îndrumă, din punct de vedere administrativ, activitatea de expertiză tehnică juridică şi organizează examenele pentru atribuirea calităţii de "expert tehnic"; ...
(20)îndeplineşte atribuţiile care îi sunt stabilite prin lege în legătură cu desfăşurarea activităţii jurisconsulţilor; ...
(21)asigură lucrările date în competenţa sa, prevăzute în Legea cetăţeniei române nr. 21/1991; ...
(22)asigură introducerea metodelor moderne în materie de informare, documentare şi sistematizare a legislaţiei la nivelul cerinţelor actuale ale tehnicii în domeniul informaţional, în concordanţă cu programul naţional privind informatizarea societăţii româneşti; ...
(23)exercită atribuţiile ce îi revin, potrivit legii, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, sub a cărui autoritate funcţionează regiile autonome din domeniul sau de specialitate; ...
(24)îndeplineşte orice alte atribuţii care îi revin prin alte acte normative. ... În exercitarea atribuţiilor sale, Ministerul Justiţiei colaborează cu celelalte ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu autorităţile publice locale şi cu alte organisme interesate. Articolul 4 În structura organizatorică a Ministerului Justiţiei funcţionează direcţii generale, direcţii, servicii şi birouri. Structura organizatorică a Ministerului Justiţiei este prevăzută în anexa nr.
- În cadrul acesteia, prin ordin al ministrului justiţiei, se pot organiza numai servicii sau birouri, precum şi colective temporare prevăzute în art. 9 din Legea nr. 40/1991, republicată. Atribuţiile şi modul de funcţionare a compartimentelor din aparatul propriu al Ministerului Justiţiei se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare a ministerului şi se aprobă prin ordin al ministrului justiţiei. Atribuţiile şi sarcinile secretarilor de stat se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei. Articolul 5 Numărul maxim de posturi este de 282, exclusiv demnitarii. Personalul necesar pentru fiecare compartiment din structura organizatorică se stabileşte prin ordin al ministrului justiţiei. Articolul 6 Unităţile din sistemul Ministerului Justiţiei sunt prevăzute în anexa nr.
- Acestea se înfiinţează şi se organizează potrivit legii. Personalul necesar pentru fiecare unitate din sistemul Ministerului Justiţiei se stabileşte prin ordin al ministrului justiţiei, în limita numărului maxim de posturi aprobat. Structura organizatorică, normativele de personal, criteriile de constituire a compartimentelor şi statele de funcţii pentru instituţiile publice din sistemul Ministerului Justiţiei, finanţate de la bugetul de stat, precum şi atribuţiile acestora se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei. Articolul 7 Direcţia Generală a Penitenciarelor, împreună cu toate unităţile sale, este subordonată Ministerului Justiţiei. Activitatea acestei direcţii este coordonată de ministrul justiţiei. Articolul 8 Conducerea Ministerului Justiţiei este asigurată de ministru. Pe lângă ministru funcţionează un colegiu al ministerului, ca organ consultativ. Componenţa colegiului se stabileşte prin ordin al ministrului justiţiei. Numirea şi eliberarea din funcţie a agentului guvernamental pentru Consiliul Europei se fac prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul ministrului afacerilor externe. Articolul 9 Ministrul justiţiei poate constitui organisme consultative care să contribuie la realizarea reformei justiţiei. Articolul 10 În exercitarea atribuţiilor sale, ministrul justiţiei emite ordine şi instrucţiuni. Articolul 11 Ministrul justiţiei conduce întreaga activitate a ministerului şi îl reprezintă în raporturile cu celelalte ministere, alte autorităţi publice şi organizaţii, precum şi cu persoane juridice şi fizice, din ţară şi din străinătate. Articolul 12 Ministerul Justiţiei are în dotare, pentru transportul persoanelor din aparatul propriu, un număr de autoturisme stabilit potrivit normelor legale în vigoare. Articolul 13 Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 14
(1)Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 813/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 29 decembrie 1992. ...