ORDIN nr. 55 din 22 decembrie 2005 privind aprobarea Regulamentului pentru autorizarea electricienilor care proiectează, execută, verifică şi exploatează instalaţii electrice din sistemul electroenergetic Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 5 din 4 ianuarie 2006 În temeiul art. 9 alin.
(2),
(6)şi
(7), al art. 11 alin.
(1)şi alin.
(2)lit.
- a)şi
- n)din Legea energiei electrice nr. 318/2003, având în vedere referatul de aprobare întocmit de Departamentul infrastructură şi autorizare, în conformitate cu prevederile Procesului-verbal al şedinţei Comitetului de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei din 21 decembrie 2005, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin: Articolul 1 Se aprobă Regulamentul pentru autorizarea electricienilor care proiectează, execută, verifică şi exploatează instalaţii electrice din sistemul electroenergetic, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin. --------- Notă ... *) Conţinutul anexei se publică în format electronic pe pagina web a Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (www.anre.ro). Articolul 2 La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 7/2005 privind aprobarea Regulamentului pentru autorizarea electricienilor care proiectează, execută, verifică şi exploatează instalaţii electrice din sistemul electroenergetic - Revizia 1, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 21 februarie 2005. Articolul 3 Titularii de licenţe acordate de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi societăţile comerciale care desfăşoară activităţi în sectorul energiei electrice vor respecta prevederile Regulamentului pentru autorizarea electricienilor care proiectează, execută, verifică şi exploatează instalaţii electrice din sistemul electroenergetic. Articolul 4 Departamentele de specialitate din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei vor duce la îndeplinire şi vor urmări respectarea de către agenţii economici a prevederilor cuprinse în Regulamentul pentru autorizarea electricienilor care proiectează, execută, verifică şi exploatează instalaţii electrice din sistemul electroenergetic. Articolul 5 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, Nicolae Opriş Bucureşti, 22 decembrie 2005. Nr. 55. ---------