HOTĂRÂRE nr. 123 din 30 ianuarie 2003 privind aprobarea Planului naţional de gestionare a deşeurilor - plan naţional de etapa Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 113 din 24 februarie 2003 În temeiul art. 107 din Constituţie şi al art. 8 alin.
(3)din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 426/2001, Guvernul României adopta prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă Planul naţional de gestionare a deşeurilor - plan naţional de etapa, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2 Numărul şi amplasarea depozitelor zonale de deşeuri urbane şi a statiilor de transfer, prevăzute în anexa la Planul naţional de gestionare a deşeurilor, precum şi a localităţilor arondate acestora dintr-un judeţ pot fi modificate prin ordin al ministrului apelor şi protecţiei mediului, în baza unor studii fundamentate aprobate de consiliul judeţean. ------------- Notă ... *) Anexa se comunică instituţiilor şi persoanelor interesate, la cererea acestora, prin grija inspectoratelor de protecţie a mediului teritoriale. PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: ---------------- p. Ministrul apelor şi protecţiei mediului, Florin Stadiu, secretar de stat Ministrul industriei şi resurselor, Dan Ioan Popescu Ministrul sănătăţii şi familiei, Daniela Bartos Ministrul lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei, Miron Tudor Mitrea Ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, Ilie Sarbu Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu Bucureşti, 30 ianuarie 2003. Nr. 123. --------------