← România

METODOLOGIE ȘI CRITERII din 24 aprilie 2019

METODOLOGIE ȘI CRITERII din 24 aprilie 2019 privind acordarea gradației de merit personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat în sesiunea 2019 Publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 344 bis din 6 mai 2019 Notă ... Aprobate prin ORDINUL nr. 3.952 din 24 aprilie 2019, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 6 mai 2019 Capitolul I Dispoziții generale Articolul 1

(1)Prezenta metodologie reglementează procedura și criteriile de acordare a gradației de merit personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat, sesiunea 2019.
(2)Gradația de merit se acordă personalului didactic definit la art. 88 alin.
(2)din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.
(3)Gradația de merit prevăzută de Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, reprezintă 25% din salariul de bază deținut și se acordă prin concurs.
(4)Prin unități/instituții de învățământ, în sensul prezentei metodologii, se au în vedere unitățile și instituțiile de învățământ preuniversitar de stat, inclusiv unitățile conexe și inspectoratele școlare, cu personalitate juridică. Articolul 2
(1)Numărul maxim de gradații care pot fi acordate se calculează astfel: din numărul rezultat prin aplicarea a 16% din totalul posturilor didactice auxiliare și a 16% din totalul posturilor didactice de predare, de conducere, de îndrumare și control existente în luna martie 2019 la nivelul inspectoratului școlar se scade numărul de gradații acordate personalului didactic aflate în plată la 1 septembrie 2019, având în vedere că gradația de merit se acordă pe o perioadă efectivă de 5 ani. La calcul nu se iau în considerare perioadele de suspendare a plății gradației de merit din motive neimputabile angajatului sau ca urmare a rezervării postului didactic/catedrei în baza prevederilor art. 255 alin.
(1)-
(6)din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, și se respectă încadrarea în numărul maxim de gradații de merit aprobate la momentul revenirii pe post.
(2)Procentul de 16% se aplică, separat, fiecărei categorii de personal (didactic de predare/didactic de conducere, îndrumare și control/didactic auxiliar).
(3)În situația în care personalului didactic i se modifică locul sau felul muncii cu păstrarea calității de personal didactic calificat, la nivelul aceluiași județ/al municipiului București, acesta își păstrează gradația de merit.
(4)Personalul didactic beneficiar al gradației de merit, detașat în alt județ/municipiul București, își păstrează gradația de merit, în condițiile art. 47 alin.
(2)din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(5)Cadrele didactice beneficiare ale gradației de merit pretransferate/transferate în alt județ/municipiul București, își păstrează gradația de merit, cu încadrarea în numărul maxim de gradații de merit aprobate pentru anul respectiv la nivelul județului/municipiului București în care s-au pretransferat/transferat.
(6)De același drept beneficiază și personalul didactic auxiliar transferat în alt județ/municipiul București, conform art. 32 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.
(7)La solicitarea unității/instituției de învățământ în care cadrul didactic beneficiar al gradației de merit s-a pretransferat prin schimb de posturi pe baza consimțământului scris în alt județ/municipiul București în timpul anului școlar, inspectoratul școlar îi acordă în continuare gradația de merit câștigată, cu încadrarea în numărul maxim de gradații, cu respectarea prevederilor alin.
(1).
(8)Candidatul care, ulterior obținerii gradației de merit în alt județ decât cel în care este titular, revine la postul pe care este titular sau se detașează în alt județ își păstrează gradația de merit, cu încadrarea în numărul maxim de gradații de merit pentru anul respectiv la nivelul județului/municipiului București în care a revenit sau s-a detașat.
(9)În situația în care personalul didactic, menționat la alin.
(5),
(6),
(7)și
(8), beneficiar al gradației de merit, nu se încadrează în numărul maxim de gradații de merit aprobate pentru anul respectiv la nivelul județului/municipiului București în care s-au pretransferat/transferat/detașat, acordarea gradației de merit se suspendă până la data de 1 septembrie a următorului an școlar, cu respectarea condiției încadrării în numărul maxim de gradații de merit aprobate pentru anul respectiv la nivelul județului/municipiului București în care persoana respectivă s-a pretransferat/transferat/detașat, dată la care acordarea gradației de merit se reia, până la împlinirea celor 5 ani de plată efectivă.
(10)Personalului didactic auxiliar transferat cu respectarea dispozițiilor art. 32 din Legea-cadru nr. 153/2017 i se aplică în mod corespunzător dispozițiile alin.
(5)-
(8).
(11)Personalul didactic auxiliar, beneficiar al gradației de merit, având norma de bază constituită din fracțiuni de post corespunzătoare unor funcții didactice auxiliare diferite, beneficiază de gradația de merit calculată la întreaga normă de bază. Articolul 3
(1)Gradația de merit se atribuie începând cu data de 1 septembrie 2019.
(2)Gradația de merit se calculează raportat la norma didactică de bază conform actului de numire/transfer/repartizare pentru cadrele didactice, respectiv la norma de bază conform actului de numire/transfer pentru personalul didactic auxiliar. Articolul 4
(1)Personalul didactic din învățământ care beneficiază de gradație de merit până la 31 august 2019 poate participa la un nou concurs.
(2)Personalul didactic care se pensionează nu mai beneficiază de gradație de merit de la încetarea de drept a contractului individual de muncă prin pensionare.
(3)Personalul didactic titular menținut în activitate, în funcția didactică, peste vârsta de pensionare, raportată la data de 1 septembrie 2019, în condițiile prevăzute la art. 284 alin.
(6)din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de gradație de merit până la încheierea perioadei de acordare a gradației de merit, dar nu mai mult de încheierea perioadei de menținere ca titular în învățământul preuniversitar. Capitolul II Înscrierea la concursul pentru acordarea gradației de merit Articolul 5
(1)La concursul pentru acordarea gradației de merit poate participa:
  1. a)personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control din învățământul preuniversitar de stat, angajat cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată sau pe perioadă determinată, cu o vechime în învățământul preuniversitar de cel puțin 5 ani, cu calificativul "Foarte bine" în fiecare an școlar din perioada evaluată și care a dovedit performanțe deosebite în:(
  2. i)activitatea didactică cuantificată din rezultatele elevilor; ... (
  3. ii)inovarea didactică, în pregătirea preșcolarilor sau a elevilor, în pregătirea elevilor distinși la competițiile școlare recunoscute de Ministerul Educației Naționale/inspectoratele școlare județene/inspectoratul Școlar al Municipiului București, etapa sector/județeană și a municipiului București, interjudețeană, etapa națională și internațională, în perioada 1 septembrie 2013 - 31 august 2018; ... (iii) prevenirea și combaterea abandonului școlar și a părăsirii timpurii a școlii, în integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale și/sau tulburări de învățare în învățământul de masă, în progresele școlare ale elevilor în risc de abandon școlar, în inițierea și managementul unor proiecte școlare care au condus la consolidarea culturii școlare centrate pe progres, cooperare și incluziune; ... ...
  4. b)personalul didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat, angajat cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată sau pe perioadă determinată, cu o vechime în învățământul preuniversitar de cel puțin 5 ani, cu performanțe în activitate, în perioada 1 septembrie 2013 - 31 august 2018, și calificativul "Foarte bine" în fiecare an școlar din perioada evaluată. ...
(2)Cadrele didactice care, în perioada 1 septembrie 2013 - 31 august 2018, au îndeplinit și funcții de conducere, de îndrumare și control pot participa la concursul de acordare a gradației de merit fie ca personal didactic de conducere, de îndrumare și control, fie ca personal didactic de predare, iar evaluarea se realizează conform grilei specifice opțiunii exprimate în scris la depunerea dosarului. Indiferent de opțiunea exprimată, personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control din învățământul preuniversitar de stat depune toate calificativele primite în urma evaluării activității din perioada 1 septembrie 2013 - 31 august 2018. La evaluare se iau în considerare toate calificativele obținute pentru toate funcțiile deținute în cursul celor 5 ani.
(3)Personalul didactic prevăzut la alin.
(1)care, în perioada 1 septembrie 2013 - 31 august 2018, a avut contractul de muncă suspendat este evaluat doar pentru perioada în care și-a desfășurat activitatea, din intervalul 1 septembrie 2013 - 31 august 2018, precum și pentru o perioadă corespunzătoare duratei suspendării, anterioară intervalului mai sus menționat, astfel încât să se asigure evaluarea efectivă pe o perioadă de 5 ani. În acest caz, perioada evaluată din afara intervalului 1 septembrie 2013 - 31 august 2018 se stabilește astfel încât să nu fi fost luată în considerare la acordarea unei alte gradații de merit. În cazul în care nu se pot constitui în acest mod cei cinci ani necesari evaluării, personalul respectiv este evaluat doar pentru perioada în care și-a desfășurat activitatea, din intervalul 1 septembrie 2013 - 31 august 2018.
(4)Personalul didactic încadrat pe două sau mai multe specializări/funcții pe perioada evaluării poate participa la concursul de acordare a gradației de merit la oricare dintre discipline/funcții, exprimându-și opțiunea în scris odată cu depunerea dosarului. Cadrele didactice care au fost încadrate pe două sau mai multe specializări sunt evaluate pentru întreaga activitate metodică și științifică desfășurată la fiecare specializare. Capitolul III Criterii pentru acordarea gradației de merit Articolul 6
(1)Pentru acordarea gradației de merit, inspectoratul școlar evaluează activitatea candidaților înscriși, inclusă în fișa de (auto)evaluare, susținută prin documente doveditoare, din perioada 1 septembrie 2013 - 31 august 2018 sau pentru perioadele corespunzătoare conform art. 5 alin.
(3).
(2)Fișa în baza căreia se realizează (auto)evaluarea se elaborează ținându-se seama de criteriile generale care trebuie îndeplinite de candidat, pe baza fișelor sintetice de (auto)evaluare prezentate în anexele nr. 6 - 9.
(3)Fișele de (auto)evaluare pentru personalul didactic de predare și pentru personalul de conducere, de îndrumare și control din învățământul sportiv integrat și suplimentar, precum și din palatele și cluburile copiilor se elaborează de către Ministerul Educației Naționale, cu consultarea federațiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar, semnatare ale contractului colectiv de muncă la acest nivel. Având în vedere specificul activității personalului didactic de predare și al celui de conducere, de îndrumare și control din învățământul sportiv integrat și suplimentar, precum, și din palatele și cluburile copiilor, fișa de (auto)evaluare pentru această categorie de personal se elaborează cu respectarea doar a criteriilor generale pe care candidatul trebuie să le îndeplinească, menționate la alin.
(5)și a punctajului maxim indicat pentru fiecare criteriu general, conform anexelor 6 - 9.
(4)Fișele de (auto)evaluare pentru celelalte discipline/domenii se elaborează de către inspectoratele școlare, cu consultarea organizațiilor sindicale afiliate federațiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar semnatare ale contractului colectiv de muncă unic la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar la acest nivel, cu respectarea criteriilor generale și a subcriteriilor din fișele sintetice de (auto)evaluare prezentate în anexele nr. 6 - 9, precum și a recomandărilor din prezenta metodologie.
(5)Pentru personalul didactic de predare și de conducere, îndrumare și control, criteriile generale pe care candidatul trebuie să le îndeplinească sunt:
  1. Criteriul activităților complexe cu valoare instructiv-educativă. ...
  2. Criteriul privind performanțe deosebite în inovarea didactică/ management educațional. ...
  3. Criteriul privind activitățile extracurriculare și implicarea în proiecte (inclusiv proiecte cu finanțare europeană nerambursabilă: Erasmus+, POSDRU, POCU, transfrontaliere, Banca Mondială și altele similare)/programe de formare profesională. ...
  4. Criteriul privind contribuția la dezvoltarea instituțională. ... Articolul 7
(1)Punctajul se aplică în mod unitar pentru toate funcțiile didactice, respectându-se criteriile/subcriteriile și punctajele maxime, acolo unde acestea sunt menționate în fișele sintetice de (auto)evaluare prezentate în anexele nr. 6 - 9.
(2)În baza punctajelor, stabilite în mod unitar, se elaborează câte o grilă de evaluare specifică fiecărei categorii de candidați:
  1. a)educatori/institutori/profesori pentru învățământul preșcolar; ...
  2. b)învățători/institutori/profesori pentru învățământul primar; ...
  3. c)profesori; ...
  4. d)maiștri-instructori/profesori pentru instruire practică; ...
  5. e)cadre didactice din învățământul vocațional, din cluburile sportive școlare, palatele și cluburile copiilor și elevilor; ...
  6. f)cadre didactice din învățământul special; ...
  7. g)cadre didactice din centrele județene de resurse și de asistență educațională/Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională; ...
  8. h)personal de conducere din învățământul gimnazial, liceal, profesional, postliceal; ...
  9. i)personal de conducere din învățământul preșcolar, primar, special, CJRAE/CMBRAE; ...
  10. j)personal de îndrumare și control; ...
  11. k)personal didactic auxiliar; se elaborează grile de evaluare distincte pentru fiecare funcție didactică auxiliară prevăzută în Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare. ...
(3)Inspectoratele școlare pot elabora și aplica proceduri specifice privind organizarea și desfășurarea activităților din etapele concursului, cu respectarea strictă a prevederilor prezentei metodologii.
(4)Defalcarea punctajului maxim și elaborarea grilei specifice de evaluare sunt de competența comisiei paritare de la nivelul inspectoratului școlar. În cadrul criteriilor generale prevăzute la art. 6, subcriteriilor și punctajelor maxime prevăzute în fișele sintetice de (auto)evaluare prezentate în anexele nr. 6 - 9, comisia paritară poate stabili și alte activități (de exemplu: activitatea dovedită în calitate de coordonator al claselor bilingve, activitatea dovedită în calitate de profesor de discipline nonlingvistice sau profesor documentarist în liceele cu secții bilingve francofone, activitatea sindicală etc.).
(5)Pentru personalul didactic auxiliar, criteriile pentru acordarea gradației de merit, altele decât cele din fișa postului, sunt stabilite în fișa de (auto)evaluare a activității pentru gradație de merit, elaborată de comisia paritară de la nivelul inspectoratului școlar.
(6)Comisia paritară de la nivelul inspectoratului școlar stabilește numărul gradațiilor de merit pe categorii de personal (didactic de predare/didactic de conducere, îndrumare și control/didactic auxiliar), precum și pe discipline/domenii, raportat la numărul total de gradații, conform art. 2 alin.
(1). Pentru acordarea gradației de merit este necesar un punctaj de minimum 70 puncte.
(7)Numărul de locuri repartizate pe categorii de personal (didactic de predare/didactic de conducere, îndrumare și control didactic auxiliar) și discipline/domenii se aprobă de către consiliul de administrație al inspectoratului școlar, în baza hotărârii comisiei paritare. Consiliul de administrație aprobă punctajele candidaților pentru fiecare categorie de personal (didactic de predare/didactic de conducere, îndrumare și control/didactic auxiliar) și discipline/domenii, în ordinea descrescătoare a punctajului, și hotărăște rezultatul concursului, cu condiția respectării proporției numărului de locuri pe categorii de personal (didactic de predare/didactic de conducere, îndrumare și control/didactic auxiliar) și discipline/domenii.
(8)Responsabilitatea privind calculul numărului de locuri pentru acordarea gradației de merit și încadrarea în numărul de locuri revine inspectoratului școlar.
(9)Palatul Național al Copiilor transmite Ministerului Educației Naționale, în termenul prevăzut în anexa 1 la metodologie, propunerea cuprinzând numărul de gradații ce urmează a fi acordate, în urma calculului efectuat conform art. 2 alin.
(1). Numărul total de gradații ce pot fi acordate personalului din Palatul Național al Copiilor se aprobă de secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar. Capitolul IV Procedura de acordare a gradației de merit Articolul 8
(1)Inspectorul școlar general numește, prin decizie, comisia de evaluare a dosarelor depuse în vederea acordării gradației de merit, în următoarea componență:
  1. a)președinte - un inspector școlar general adjunct/directorul casei corpului didactic/directorul centrului județean de resurse și asistență educațională/Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională; ...
  2. b)secretar - un referent/consilier de la compartimentul salarizare, normare sau un informatician, consilier sau inspector școlar; ...
  3. c)membri - inspectori școlari sau metodiști selectați din corpul de metodiști ai inspectoratului școlar, respectiv membri ai consiliului consultativ al disciplinei/domeniului, reprezentanți ai personalului didactic auxiliar din unități de învățământ. ...
(2)Pentru Palatul Național al Copiilor, comisia de evaluare a dosarelor depuse în vederea acordării gradației de merit, numită prin ordin de serviciu de către secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar, are următoarea componență:
  1. a)președinte - un inspector din Direcția generală educație timpurie, învățământ primar și gimnazial din cadrul Ministerului Educației Naționale; ...
  2. b)secretar - un inspector din Direcția generală educație timpurie, învățământ primar și gimnazial din cadrul Ministerului Educației Naționale; ...
  3. c)membri - inspectori școlari din cadrul Inspectoratului Școlar al Municipiului București, reprezentanți ai personalului didactic auxiliar din unități de învățământ. ...
(3)În situațiile în care nu se pot aplica prevederile alin.
(1)lit. a), inspectoratul școlar propune Ministerului Educației Naționale o altă persoană pentru funcția de președinte al comisiei. În baza avizului Ministerului Educației Naționale, inspectorul școlar general emite decizia de numire a comisiei de evaluare.
(4)Reprezentanții organizațiilor sindicale afiliate la federațiile sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar din județ/municipiul București participă în calitate de observatori la toate lucrările comisiei de evaluare, au drept de acces la toate documentele comisiei și au dreptul să solicite consemnarea în procesul-verbal a propriilor observații. Neparticiparea observatorilor, deși au fost convocați cu 72 de ore înainte de evaluare, nu viciază procedura. Articolul 9
(1)Candidatul întocmește și depune dosarul întocmit în vederea participării la concursul pentru obținerea gradației de merit la conducerea unității/instituției de învățământ în care este titular/detașat/angajat la data depunerii dosarului. Candidații care își desfășoară activitatea în două sau mai multe unități/instituții de învățământ depun documentele la conducerea uneia dintre aceste unități de învățământ.
(2)Dosarul cuprinde următoarele documente, numerotate pe fiecare pagină și consemnate în opis:
  1. a)opisul dosarului, în două exemplare, dintre care unul se restituie candidatului, cu semnătura sa și a conducerii unității/instituției de învățământ, în care sunt consemnate documentele existente, cu precizarea paginilor aferente; ...
  2. b)cererea-tip, elaborată de inspectoratul școlar, în care candidatul își precizează opțiunea; ...
  3. c)adeverință/adeverințe cu calificativele din anii școlari evaluați; ...
  4. d)adeverință de vechime; ...
  5. e)fișa de (auto)evaluare pentru gradație de merit elaborată de inspectoratul școlar la categoria de personal didactic la care candidează, cu punctajul completat la rubrica (auto)evaluare; ...
  6. f)raportul de activitate pentru perioada evaluată, ce trebuie să respecte ordinea criteriilor/subcriteriilor din fișa de (auto)evaluare și să conțină trimiteri explicite la documentele justificative din dosar; ...
  7. g)declarația pe propria răspundere prin care se confirmă că documentele depuse la dosar aparțin candidatului și că prin acestea sunt certificate activitățile desfășurate, conform anexei nr. 4; ...
  8. h)documentele justificative, grupate pe criteriile și subcriteriile din fișa de (auto)evaluare pentru gradație de merit, elaborată de inspectoratul școlar la categoria de personal didactic la care candidează. Inspectoratul școlar poate să stabilească, prin procedură proprie, ca documentele justificative să fie prezentate doar în format electronic, scanate. ...
(3)Candidatul are obligația să respecte ordinea criteriilor și subcriteriilor din fișa de (auto)evaluare la îndosarierea documentelor justificative și paginația din opisul întocmit în numerotarea paginilor. Documentele justificative depuse la dosar care nu respectă condiția mai sus menționată nu vor fi luate în considerare în vederea evaluării și punctării. În cazul în care în dosarele candidaților există documente justificative eronate/false, dosarul nu se evaluează. Un document justificativ poate fi evaluat și punctat numai o dată, la un criteriu, pentru un singur subcriteriu din fișa de (auto)evaluare. După depunerea dosarului de înscriere la concurs nu se mai admite completarea acestuia cu alte documente.
(4)Candidatul își prezintă raportul de activitate în plenul consiliului profesoral/consiliului de administrație. Consiliul profesoral al unității/instituției de învățământ, respectiv consiliul de administrație acolo unde nu există consiliu profesoral conform legii, pe baza dezbaterilor asupra modului în care raportul reflectă realizările candidatului potrivit fișei de (auto)evaluare și documentelor doveditoare, formulează o apreciere sintetică asupra rezultatelor candidatului, consemnată în procesul-verbal de ședință. În condițiile în care candidatul nu poate fi prezent din motive independente de voința sa, raportul de activitate poate fi prezentat în plenul consiliului profesoral/consiliului de administrație, cu acordul acestora, de către un cadru didactic membru al consiliului profesoral/consiliului de administrație, delegat de candidat prin împuternicire scrisă. Prevederile se aplică și pentru Palatul Național al Copiilor.
(5)Directorul/Delegatul desemnat de conducerea unității/instituției de învățământ este obligat să depună, cu respectarea strictă a termenului prevăzut în anexa 1 la metodologie, la registratura inspectoratului școlar, dosarul candidatului, incluzând, pe lângă documentele enumerate la alin.
(2), o copie a procesului-verbal din cadrul consiliului profesoral/consiliului de administrație în care s-au formulat aprecieri sintetice asupra rezultatelor, certificată "conform cu originalul".
(6)Ministerul Educației Naționale poate să stabilească o procedură de încărcare electronică pe platforma informatică dedicată a dosarului de înscriere la concursul pentru obținerea gradației de merit.
(7)Consiliul consultativ al disciplinei/domeniului verifică existența documentelor enumerate la alin.
(2), respectarea prevederilor alin.
(3). În urma consultării consiliului consultativ al disciplinei/domeniului, consemnată în procesul-verbal al ședinței, inspectorul școlar care coordonează disciplina/domeniul întocmește un raport motivat referitor la activitatea candidatului în specialitate, acordând punctajul ca sumă a punctelor pentru fiecare criteriu din fișa de (auto)evaluare pentru gradație de merit. Membrii consiliului consultativ își asumă, prin semnătură, în procesul-verbal al ședinței și în raportul motivat evaluarea dosarelor. Modelul raportului motivat este prevăzut în anexa nr. 3. Inspectorul școlar care coordonează disciplina completează punctajul pentru fiecare criteriu/subcriteriu în fișa de (auto)evaluare a candidatului, asumat prin semnătură. Prevederile prezentului alineat nu se aplică candidaților de la Palatul Național al Copiilor.
(8)Comisia de evaluare a dosarelor depuse în vederea acordării gradației de merit primește documentația de la inspectorul școlar care coordonează disciplina, pe care o examinează, întocmește raportul motivat și stabilește punctaje pe criterii/subcriterii și punctajul final, pe care le consemnează în fișa de (auto)evaluare pentru gradație de merit. Președintele comisiei de evaluare își asumă prin semnătură raportul motivat și punctajul stabilit. Comisia de evaluare a dosarelor depuse în vederea acordării gradației de merit întocmește lista cuprinzând candidații în ordinea descrescătoare a punctajelor, pe posturi și discipline. Lista astfel întocmită, asumată de toți membrii comisiei, este înregistrată și prezentată în consiliul de administrație al inspectoratului școlar.
(9)În consiliul de administrație al inspectoratului școlar, președintele comisiei de evaluare a dosarelor depuse în vederea acordării gradației de merit prezintă rezultatele evaluării dosarelor candidaților participanți la concursul de acordare a gradațiilor de merit.
(10)Consiliul de administrație al inspectoratului școlar aprobă lista cu rezultatele candidaților participanți la concurs, în ordinea descrescătoare a punctajului acordat. Lista se afișează la sediul inspectoratului școlar, conform graficului prevăzut în anexa nr. 1. În cazul Palatului Național al Copiilor, comisia de evaluare a dosarelor depuse în vederea acordării gradației de merit din cadrul Ministerului Educației Naționale aprobă lista cu rezultatele candidaților participanți la concurs și o afișează la sediul Ministerului Educației Naționale conform graficului prevăzut în anexa nr. 1.
(11)Pentru personalul didactic auxiliar, procedura de acordare a gradației de merit se stabilește la nivelul inspectoratului școlar de către comisia paritară și se aprobă în consiliul de administrație al inspectoratului școlar. Articolul 10
(1)Candidații participanți la concursul de acordare a gradației de merit au dreptul de a contesta punctajul acordat, la inspectoratul școlar, în conformitate cu graficul prevăzut în anexa nr. 1. Comisia de soluționare a contestațiilor, numită prin decizie a inspectorului școlar general, este formată din:
  1. a)președinte - inspectorul școlar general/directorul casei corpului didactic; pentru Palatul Național al Copiilor - director pentru învățământ preuniversitar din cadrul Ministerului Educației Naționale; ...
  2. b)secretar - un referent/consilier de la compartimentul salarizare, normare/rețea școlară; pentru Palatul Național al Copiilor - un reprezentant al Direcției generale economică din cadrul Ministerului Educației Naționale; ...
  3. c)membri - consilierul juridic al inspectoratului școlar, inspectori școlari/metodiști ai inspectoratului școlar, reprezentanți ai personalului didactic auxiliar din unitățile de învățământ, alții decât cei care au evaluat inițial dosarele; pentru Palatul Național al Copiilor - inspectori din cadrul Direcției generale educație timpurie, învățământ primar și gimnazial și un consilier juridic al Direcției generale juridic din Ministerul Educației Naționale, alții decât cei care au făcut parte din comisia de evaluare a dosarelor. ...
(2)Situațiile excepționale în care președintele comisiei de soluționare a contestațiilor nu poate fi inspectorul școlar general/directorul casei corpului didactic se soluționează cu informarea și avizul Ministerului Educației Naționale.
(3)În perioada depunerii contestațiilor, comisia paritară de la nivelul inspectoratului școlar hotărăște, la nivel de principiu, ca gradațiile de merit rămase neutilizate (ca urmare a numărului insuficient de solicitări la anumite categorii de personal didactic de predare/didactic de conducere, îndrumare și control/didactic auxiliar - și discipline/domenii, a nerealizării punctajului minim stabilit conform art. 7 alin.
(6)de către candidați, precum și a eventualelor dosare care conțin documente eronate/false și care nu se evaluează conform art. 9 alin.
(3)) să fie redistribuite altor categorii de personal (didactic de predare/didactic de conducere, îndrumare și control/didactic auxiliar) și discipline/domenii, cu condiția respectării punctajului minim stabilit conform art. 7 alin.
(6).
(4)Contestațiile se soluționează, prin reevaluarea dosarelor, în termen de 3 zile lucrătoare de la data-limită de depunere a acestora. Punctajele rezultate în urma reevaluării sunt consemnate în raportul motivat întocmit conform anexei nr. 3 și în fișa de (auto)evaluare pentru gradație de merit și sunt asumate de către președintele comisiei de contestații. La finalul lucrărilor, comisia de contestații generează lista cuprinzând punctajele tuturor candidaților, asumată de toți membrii comisiei, care va fi înregistrată și prezentată în consiliul de administrație al inspectoratului școlar. Președintele comisiei de soluționare a contestațiilor transmite răspunsul scris la contestații, argumentat, din raportul motivat.
(5)Hotărârea comisiei de contestații este definitivă și poate fi contestată la instanța de contencios administrativ competentă, contestația reprezentând plângerea prealabilă reglementată de art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
(6)Reprezentanții organizațiilor sindicale afiliate la federațiile sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar din județ/municipiul București participă în calitate de observatori la toate lucrările comisiei de contestații, au drept de acces la toate documentele și au dreptul să solicite consemnarea în procesul-verbal a propriilor observații. Neparticiparea observatorilor, deși au fost convocați cu 48 de ore înainte de soluționarea contestațiilor, nu viciază procedura.
(7)După primirea listei cuprinzând punctajele acordate de comisia de contestații, consiliul de administrație al inspectoratului școlar aprobă lista finală cu rezultatele candidaților participanți la concurs, în ordinea descrescătoare a punctajului acordat, inclusiv redistribuirea gradațiilor rămase neutilizate conform alin.
(3), ținând cont de punctajele obținute în urma evaluării la contestație. Pentru Palatul Național al Copiilor, lista finală, după contestații, cu rezultatele candidaților participanți la concurs, în ordinea descrescătoare a punctajului acordat, se aprobă de către secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar. Articolul 11
(1)Inspectorul școlar general înaintează lista candidaților validați Direcției generale educație timpurie, învățământ primar și gimnazial din cadrul Ministerului Educației Naționale pentru emiterea ordinului ministrului. Lista transmisă la Ministerul Educației Naționale, cu adresa de înaintare, conține anexele cuprinzând:
  1. a)numărul total și modul de calcul al numărului de gradații acordate la nivelul județului/municipiului București, conform situației prevăzute în anexa nr. 5: ...
  2. b)observațiile reprezentanților desemnați de federațiile sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar/semnatare ale contractului colectiv de muncă unic la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar, care au participat la procedura de acordare a gradației de merit, cu statut de observatori; ...
  3. c)tabelul nominal și punctajul pentru candidații aprobați, conform anexei nr. 2; ...
(2)Nu se admite transmiterea de către inspectoratele școlare a altor propuneri, după perioada prevăzută, pentru această etapă, în anexa 1 la prezenta metodologie. Articolul 12
(1)Direcția generală educație timpurie, învățământ primar și gimnazial din cadrul Ministerului Educației Naționale verifică încadrarea în numărul de locuri calculat și elaborează ordinul ministrului pentru aprobarea listelor cu personalul didactic din unitățile/instituțiile de învățământ care beneficiază de gradație de merit.
(2)În situația constatării neîncadrării în numărul de locuri calculat, conducerea Ministerului Educației Naționale poate stabili reluarea procedurii de acordare a gradației de merit de către inspectoratul școlar sau reevaluarea dosarelor candidaților înscriși la concursul pentru acordarea gradației de merit din județul respectiv sau din municipiul București de către comisii constituite la nivelul Ministerului Educației Naționale din inspectori, consilieri, experți din cadrul Ministerului Educației Naționale și din inspectori școlari, consilieri, experți din cadrul inspectoratelor școlare, cu participarea reprezentanților organizațiilor sindicale afiliate la federațiile sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar/semnatare ale contractului colectiv de muncă unic la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar, cu statut de observatori. Aceste situații nu intră sub incidența perioadelor/termenelor prevăzute în Graficul desfășurării concursului pentru acordarea gradațiilor de merit - sesiunea 2019, prevăzut în anexa nr. 1. Capitolul V Dispoziții tranzitorii și finale Articolul 13
(1)Candidații înscriși la concursul de acordare a gradației de merit, sesiunea 2019, au obligația de a completa o declarație pe propria răspundere prin care să confirme că documentele depuse la dosar le aparțin și că prin acestea sunt certificate activitățile desfășurate, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4.
(2)Cadrele didactice și personalul didactic auxiliar care participă la concursul pentru acordarea gradației de merit nu pot face parte din nicio comisie implicată în concurs.
(3)În cazul în care inspectorul școlar general adjunct/inspectorul școlar general candidează în vederea obținerii gradației de merit, acesta este înlocuit cu un alt inspector școlar, cu informarea Ministerului Educației Naționale.
(4)Membrii comisiilor de evaluare a dosarelor depuse în vederea acordării gradației de merit, respectiv ai comisiei de soluționare a contestațiilor nu pot avea în rândul candidaților rude sau afini până la gradul al IV-lea inclusiv. Membrii comisiilor semnează în acest sens câte o declarație pe propria răspundere. Declarațiile sunt predate președinților comisiilor implicate în concurs și se păstrează la inspectoratul școlar. Articolul 14
(1)Personalul didactic militar/cu statut special din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, cu personalitate juridică din sistemul de apărare, informații, ordine publică și securitate națională beneficiază de gradație de merit conform reglementărilor proprii.
(2)Propunerile pentru acordarea gradației de merit personalului didactic civil din unități militare de învățământ preuniversitar se evaluează și se validează la nivelul inspectoratului școlar pe raza căruia aceste unități își desfășoară activitatea, în termenul prevăzut în anexa 1 la metodologie, excedând numărului de gradații calculat conform art. 2 alin.
(1). Inspectoratele școlare informează instituțiile de învățământ preuniversitar asupra rezultatului concursului.
(3)Inspectoratele școlare transmit Ministerului Educației Naționale tabelul nominal și punctajul pentru acești candidați aprobați, conform anexei nr. 2, în termenul prevăzut în anexa 1 la metodologie.
(4)Propunerile pentru acordarea gradației de merit personalului didactic civil din unități militare de învățământ preuniversitar se centralizează de către Ministerul Educației Naționale, care le transmite Ministerului Apărării Naționale. Articolul 15Anexele nr. 1 - 9 fac parte integrantă din prezenta metodologie. Anexa nr. 1 la metodologie GRAFICULdesfășurării concursului pentru acordarea gradațiilor de merit - sesiunea 2019
  1. Detalierea punctajelor aferente criteriilor de către comisia paritară de la nivelul inspectoratului școlar, stabilirea numărului gradațiilor de merit și a punctajului minim pe categorii de personal și pe discipline/domenii/niveluri de învățământ. Transmiterea propunerii Palatului Național al Copiilor către Ministerul Educației Naționale cuprinzând numărul de gradații ce urmează a fi acordate. Termen: 8 mai 2019 ...
  2. Comunicarea fișelor de (auto)evaluare, a numărului gradațiilor de merit și a punctajului minim pe categorii de personal și pe discipline/domenii/niveluri de învățământ de către inspectoratul școlar, în teritoriu Perioada: 9-10 mai 2019 ...
  3. Depunerea, de către candidați, a dosarelor la secretariatul unității/instituției de învățământ preuniversitar de stat, cu personalitate juridică și realizarea aprecierii sintetice asupra rezultatelor candidatului, în consiliul profesoral Perioada: 13-24 mai 2019 ...
  4. Depunerea dosarelor care conțin documentele justificative privind activitatea candidatului respectiv la secretariatul/registratura inspectoratul a școlar Perioada: 27-31 mai 2019 ...
  5. Analiza dosarelor de către inspectorul școlar care coordonează disciplina, cu consultarea consiliului consultativ și elaborarea raportului referitor la activitatea candidatului în specialitate Perioada: 3-10 iunie 2019 ...
  6. Verificarea dosarelor și acordarea punctajelor de către comisia de evaluare a dosarelor depuse în vederea acordării gradației de merit Perioada: 11-28 iunie 2019 ...
  7. Aprobarea listei cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării, de către consiliul de administrație al inspectoratului școlar Perioada: 1-5 iulie 2019 ...
  8. Afișarea listei cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării la avizierul inspectoratului școlar Termen: 5 iulie 2019 ...
  9. Depunerea contestațiilor asupra punctajului acordat și stabilirea numărului gradațiilor de merit ce pot fi redistribuite Perioada: 8-2 iulie 2019 ...
  10. Soluționarea contestațiilor de către comisia de contestații Perioada: 15-19 iulie 2019 ...
  11. Validarea rezultatelor finale ale concursului de către consiliul de administrație al inspectoratului școlar și afișarea acestora la inspectoratele școlare Perioada: 22-24 iulie 2019 ...
  12. Înaintarea la Ministerul Educației Naționale a listelor cu personalul didactic din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, cu personalitate juridică, validat, precum și listelor cu personalul didactic civil din unități militare de învățământ preuniversitar, validat, în vederea acordării gradației de merit Termen: 29 iulie 2019 ...
  13. Emiterea ordinului ministrului educației naționale Termen: 30 august 2019 ... NOTĂ: Personalul didactic de la Palatul Național al Copiilor depune dosarele pentru concursul de acordare a gradației de merit la registratura Ministerului Educației Naționale, respectând graficul. Anexa nr. 2 la metodologie Anexa nr. 3 la metodologie Anexa nr. 4 la metodologie DECLARAȚIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE Subsemnatul/Subsemnata, ................................, domiciliat(ă) în .................., str. ............. nr. .... bl. ... sc. ..., ap. ..., județul/sectorul ................ legitimat(ă) cu ....... seria ...... nr. ........, CNP ......................., încadrat(ă) la .............................. pe funcția de ..................., declar pe propria răspundere că documentele depuse la dosar îmi aparțin și că prin acestea sunt confirmate/certificate activitățile desfășurate. Întocmită într-un exemplar, pe propria răspundere, cunoscând că falsul în declarații este pedepsit conform legii. Anexa nr. 5 la metodologie Situația gradațiilor de merit sesiunea 2019 - personal didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control Semnificația coloanelor din tabelul de mai jos este următoarea: A - număr de gradații ieșite din plată ca urmare a pensionării, decesului, renunțării și a altor situații în perioada 2015-2018; B - număr de gradații rezultate pentru personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control; C - număr de gradații care vor fi acordate în sesiunea 2019 pentru personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control. Situația gradațiilor de merit sesiunea 2019 - personal didactic auxiliar Semnificația coloanelor din tabelul de mai jos este următoarea: A - număr de gradații ieșite din plată ca urmare a pensionării, decesului, renunțării și a altor situații în perioada 2015-2018; B - număr de gradații rezultate pentru personalul didactic auxiliar; C - număr de gradații care vor fi acordate în sesiunea 2019 pentru personalul didactic auxiliar. Pentru fiecare categorie de personal: col. 2 = col. 1 * 16% col. 3 = col. 4 + col. 5 + col. 6 + col. 7 - col. 8 col. 9 = col. 2 - col. 3 col. 10 <= col. 9 Anexa nr. 6 la metodologie * La punctul 1.i), în situația în care suma punctajelor acordate la subcriteriile i.1) - i.6) este mai mare de 17 puncte, se acordă punctajul maxim de 17 puncte. ** La punctul 3.a), în situația în care suma punctajelor acordate la subcriteriile a.1) - a.2) este mai mare de 5 puncte, se acordă punctajul maxim de 5 puncte. *** La punctul 3.b), în situația în care suma punctajelor acordate la subcriteriile b.1) - b.2) este mai mare de 5 puncte, se acordă punctajul maxim de 5 puncte. Anexa nr. 7 la metodologie * La punctul 1.i), în situația în care suma punctajelor acordate la subcriteriile i.1) - i.6) este mai mare de 17 puncte, se acordă punctajul maxim de 17 puncte. ** La punctul 3.a), în situația în care suma punctajelor acordate la subcriteriile a.1) - a.2) este mai mare de 5 puncte, se acordă punctajul maxim de 5 puncte. *** La punctul 3.b), în situația în care suma punctajelor acordate la subcriteriile b.1) - b.2) este mai mare de 5 puncte, se acordă punctajul maxim de 5 puncte. Anexa nr. 8 la metodologie * La punctul 3.a), în situația în care suma punctajelor acordate la subcriteriile a.1) - a.2) este mai mare de 5 puncte, se acordă punctajul maxim de 5 puncte. ** La punctul 3.b), în situația în care suma punctajelor acordate la subcriteriile b.1) - b.2) este mai mare de 5 puncte, se acordă punctajul maxim de 5 puncte. Anexa nr. 9 la metodologie * La punctul 1.i), în situația în care suma punctajelor acordate la subcriteriile i.1) - i.6) este mai mare de 12 puncte, se acordă punctajul maxim de 12 puncte. ** La punctul 3.a), în situația în care suma punctajelor acordate la subcriteriile a.1) - a.2) este mai mare de 5 puncte, se acordă punctajul maxim de 5 puncte. *** La punctul 3.b), în situația în care suma punctajelor acordate la subcriteriile b.1) - b.2) este mai mare de 5 puncte, se acordă punctajul maxim de 5 puncte. -------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.