ACORD din 10 decembrie 1991 între Guvernul României şi Guvernul Federal al Austriei privind relaţiile economice bilaterale. Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 23 martie 1992 Guvernul României şi Guvernul Federal al Austriei,denumite în continuare părţi contractante, animate de dorinţa de a consolida relaţiile economice bilaterale existente şi de a promova schimburile comerciale şi cooperarea economică, industriala, tehnica şi tehnico-ştiinţifică pe baza egalităţii în drepturi şi avantajului reciproc, fiind convinse ca un nou acord privind relaţiile economice bilaterale creează za premize favorabile şi o baza adecvată pentru dezvoltarea în continuare a relaţiilor economice bilaterale, în concordanta cu prevederile legale în vigoare în cele doua state, ţinînd seama de obligaţiile cuprinse în documentul final al Confederatiei de la Bonn cu privire la colaborarea economică în Europa, pornind de la principiile economice de piaţa, au convenit următoarele: Articolul 1 Părţile contractante se obliga ca, în cadrul prevederilor legale în vigoare, sa faciliteze şi sa promoveze relaţiile economice bilaterale între întreprinderile, organizaţiile, societăţile şi instituţiile din cele doua state, denumite în continuare întreprinderi. Articolul 2
(1)Părţile contractante se conduc, în domeniul schimburilor bilaterale de mărfuri, după prevederile Acordului general pentru tarife vamale şi comerţ - G.A.T.T. şi, ca urmare, îşi acorda reciproc clauza naţiunii celei mai favorizate, conform art.1 al Acordului general pentru tarifele vamale şi comerţ - G.A.T.T. ...
(2)Conform prevederilor paragrafului
(1), părţile contractante convin ca clauza naţiunii celei mai favorizate nu se referă în special la concesiile, avantajele sau exceptarile pe care una dintre părţile contractante le acorda sau le va acorda: ...
- a)statelor vecine pentru facilitarea traficului de frontieră; ...
- b)statelor care participa, împreună cu ea, la o uniune vamală sau la o zona de comerţ liber sau preferenţial, care exista deja sau care va fi creata în viitor; ...
- c)statelor terţe, ca urmare a aplicării convenţiilor multilaterale la care cealaltă parte contractantă nu participa; ...
- d)pentru importurile de mărfuri, care sînt acordate uneia dintre părţile contractante de către terţe state sau de către instituţii şi organizaţii internaţionale în cadrul programelor de ajutorare. ... Articolul 3
(1)În cadrul posibilităţilor lor, conforme prevederilor legale în vigoare în statul respectiv, părţile contractante vor sprijini şi promova în mod deosebit cooperarea în domeniile economic, industrial, tehnic şi tehnico-ştiinţific ca de exemplu: ... - agricultura şi silvicultura - zootehnie şi culturi vegetale - industrie şi meserii - energie - minerit - construcţii - protecţia mediului şi tehnologii pentru mediul înconjurător - transporturi şi telecomunicaţii - turism - sistemul bancar, de asigurări şi de credit - cercetarea aplicativa - formarea de cadre.
(2)Părţile contractante convin ca în următoarele domenii exista posibilităţi deosebite de cooperare: ... - explorarea, exploatarea, prelucrarea şi utilizarea materiilor prime; - utilizarea superioară a capacităţilor de producţie existente; - extinderea programului de producţie şi crearea de noi capacităţi de producţie; - introducerea şi aplicarea de noi tehnologii de producţie; - proiectarea, construirea şi exploatarea unor noi instalaţii industriale şi utilaje de transport, precum şi extinderea şi modernizarea instalaţiilor deja existente, pe baza celor mai înalte standarde disponibile la data respectiva privind tehnologiile de protecţie a mediului înconjurător; - constituirea de întreprinderi mixte şi efectuarea de investiţii directe în domeniile producţiei, comerţului şi serviciilor; - constituirea de filiale, reprezentante comerciale şi alte forme de cooperare convenite între întreprinderile din cele doua state; - promovarea transferului de tehnologie şi a schimbului de know-how; - schimbul de informaţii statistice şi tehnice, documentaţie, publicaţii, licenţe, brevete şi altele; - realizarea în comun de proiecte în terţe state.
(3)În cadrul prevederilor legale existente în cele doua state, părţile contractante vor promova în mod deosebit schimbul de experienta şi informaţii, inclusiv privind conceptele de restructurare şi optimizare, strategiile tehnologice, precum şi mecanismele şi posibilităţile de constituire a economiei de piaţa, ca şi cooperarea în formarea de cadre şi pregătirea managerială. ... Articolul 4 Plăţile între România şi Republica Austria se efectuează în valută liber convertibilă, în concordanta cu prevederile legale privind devizele în vigoare, în momentul respectiv, în fiecare din cele doua state. Articolul 5 Comerţul dintre întreprinderile din cele doua state se realizează la preţuri conforme pieţei. Articolul 6
(1)Avînd în vedere importanţa pe care o au atît finanţarea, cît şi acordarea de credite pentru dezvoltarea relaţiilor economice bilaterale, părţile contractante vor depune eforturi ca sa pună la dispoziţie finanţări şi credite în condiţii favorabile, în cadrul prevederilor legale în vigoare în cele doua state. ...
(2)Părţile contractante îşi afirma disponibilitate de a promova programe de dezvoltare economică în statul partener şi de a contribui la realizarea şi extinderea unor astfel de acţiuni. ... Articolul 7
(1)Părţile contractante iniţiază consultări, de îndată ce, în comerţul dintre cele doua state, o marfa este importata în astfel de cantităţi sau în astfel de condiţii, încît cauzează sau ameninta sa cauzeze producătorului intern al unei marfi similare sau nemijlocit concurente, un prejudiciu grav. ...
(2)În cazul în care în aceste consultări părţile contractante stabilesc de comun acord ca exista o situaţie din cele menţionate în paragraful
(1), exporturile vor fi limitate sau vor fi adoptate alte măsuri pentru a preveni sau a inlatura prejudiciul. ...
(3)În cazul în care părţile contractante nu ajung la un consens, partea contractantă care a solicitat consultarile este libera sa limiteze importurile mărfii respective, în măsura şi pe durata necesară, pentru prevenirea sau înlăturarea prejudiciului. Cealaltă parte contractantă este libera, în aceste condiţii, sa deroge de la obligaţiile sale faţă de prima parte contractantă pentru un volum de comerţ substanţial echivalent. ...
(4)În cazurile în care o amînare ar cauza un prejudiciu grav, pot fi adoptate măsuri temporare fără consultări prealabile; consultarile trebuie să fie iniţiate imediat. ...
(5)La alegerea măsurilor în conformitate cu prevederile acestui articol, părţile contractante vor prefera măsurile care să prejudicieze cel mai puţin funcţionarea în continuare a acestui acord. ... Articolul 8 Părţile contractante sînt de acord ca: - intensificarea schimbului de informaţii şi a contactelor între întreprinderile din cele doua tari, - crearea unui climat investitional favorabil constituirii de întreprinderi mixte şi efectuării de investiţii directe, - cooperarea în domeniul serviciilor, - cooperarea în domeniul transporturilor combinate şi pe calea ferată, - utilizarea Canalului Dunăre - Marea Neagra şi a instalaţiilor portuare, precum şi folosirea cît mai buna a zonelor libere din România, - organizarea şi realizarea de tîrguri, expoziţii, seminarii, simpozioane, schimb de misiuni economice şi de experţi constituie mijloace adecvate pentru dezvoltarea, în continuare, a relaţiilor economice bilaterale. Articolul 9 Părţile contractante recunosc utilitatea şi necesitatea unei mai intense participari a întreprinderilor mici şi mijlocii la relaţiile economice bilaterale. Articolul 10
(1)Părţile contractante recomanda ca rezolvare a diferendelor să se realizeze în primul rind prin soluţii amiabile, cu acordul reciproc. ...
(2)În cadrul prevederilor legale în vigoare: ...
- a)Părţile contractante promovează soluţionarea prin instanţe de arbitraj a diferendelor dintre întreprinderile din cele doua state în legătură cu operaţiunile comerciale şi de cooperare, precum şi a celor în legătură cu constituirea de întreprinderi mixte şi investiţii directe; ...
- b)Părţile contractante convin ca, la fiecare supunere a unei probleme litigioase unei instanţe de arbitraj, fiecare parte în litigiu îşi poate alege liber propriul arbitru, indiferent de cetăţenia acestuia. ... Părţile în litigiu pot hotărî separat modul de numire a arbitrilor la apariţia unui diferend, la care cel de-al treilea arbitru care prezidează sau arbitrul judecător unic, care trebuie numit de comun acord, poate să fie şi cetăţean al unui stat terţ;
- c)Părţile contractante promovează aplicarea regulilor de arbitraj elaborate de către Comisia Naţiunilor Unite pentru Dreptul Comercial Internaţional - UNCITRAL şi recurgerea la o instanţa de arbitraj a unui semnatar al Convenţiei privind recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine încheiate la New York la 10 iunie 1958. ... Articolul 11 Modificările prezentului acord sau expirarea valabilităţii sale nu au nici o influenţa asupra derulării contractelor încheiate anterior între întreprinderile din cele doua state. Articolul 12
(1)Prin prezentul acord se constituie Comisia mixtă româno-austriaca pentru relaţiile economice bilaterale, care se va întruni la cererea uneia dintre părţile contractante, alternativ, în România şi Austria. ...
(2)Din sarcinile deosebite ale acestei comisii mixte fac parte, între altele: ... - examinarea desfăşurării relaţiilor economice bilaterale; - identificarea şi convenirea unor noi posibilităţi precum şi promovarea colaborării economice viitoare; - urmărirea realizării obiectivelor prezentului acord, precum şi recomandări pentru extinderea acestora; - elaborarea de propuneri pentru perfecţionarea condiţiilor cooperării economice, industriale, tehnice şi tehnico-ştiinţifice dintre întreprinderile celor două state. Articolul 13 În cazul aderării uneia dintre părţile contractante/ambelor părţi contractante la Spaţiul Economic European - S.E.E. şi/sau la Comunitatile Economice Europene - C.E.E., se va deroga automat de la acele prevederi ale prezentului acord care contravin prevederilor legale în vigoare pentru partea contractantă/părţile contractante ca participanta/participante la S.E.E. şi/sau ca membra/membre a/ale C.E.E. sau care trebuie să fie reglementate în alt mod. Articolul 14
(1)Prezentul acord intră în vigoare în prima zi a celei de-a treia luni care urmează lunii în care părţile contractante şi-au comunicat reciproc ca au fost îndeplinite prevederile lor legale interne în vigoare, pentru intrarea în vigoare a acestui acord. ...
(2)Prezentul acord se încheie pe o durată de un an şi se prelungeşte de fiecare data pentru încă un an, dacă nu va fi denunţat în scris, pe cale diplomatică, de către una dintre părţile contractante, cu 3 luni înainte de expirarea valabilităţii sale. ...
(3)Prin intrarea în vigoare a prezentului acord, îşi încetează valabilitatea: ... - Acordul pe termen lung de colaborare economică şi cooperare industriala şi tehnica, din 14 iulie 1975 şi - Acordul pe termen lung privind schimburile comerciale, din 20 mai
- Încheiat la Viena, la 10 decembrie 1991, în doua exemplare originare, fiecare în limba română şi în limba germană, ambele texte fiind egal autentice. Pentru Guvernul României, Dr. Napoleon Pop Pentru Guvernul Federal al Austriei, Josef G. Tschach SCHIMB DE SCRISORI Viena, 10 decembrie 199110 decembrie 1991 PREŞEDINTELE DELEGAŢIE AUSTRIECE Mult stimate domnule secretar de stat, În legătură cu Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Federal al Austriei privind relaţiile economice bilaterale, semnat de noi astăzi, am onoarea sa constat ca:
- Părţile contractante convin ca, în legătură cu art. 5 şi art. 7: - să se menţină, în continuare, "procedura de avizare", aplicată pînă în prezent de către partea austriaca; - "consultarile" să fie realizate de către ministerul competent pentru relaţiile economice externe bilaterale ale acelei părţi contractante care cauzează sau ameninta sa cauzeze un prejudiciu grav, cu Secţia comercială a ambasadei celeilalte părţi contractante.
- Pentru a facilita accesul pe piaţa austriaca al mărfurilor româneşti în actuala faza a dezvoltării economiei de piaţa, în prezent, în cadrul prevederilor sale juridice interne, Austria aplica în mod autonom în schimbul de mărfuri cu România, la import taxele vamale preferenţiale în cadrul Sistemului Generalizat de Preferinţe (S.G.P.). În legătură cu aceasta, nu poate deriva nici o pretentie sau un drept al României faţă de state terţe la un tratament analog sau similar, sau la menţinerea în viitor a acestui tratament de către Austria. Cu rugamintea sa confirmati primirea scrisorii mele, folosesc cu placere prilejul pentru a va asigura, domnule preşedinte, de deosebită mea consideraţie. Preşedintelui delegaţiei române, domnul secretar de stat, Dr. Napoleon Pop Josef G. Tschach Viena, 10 decembrie 1991 PREŞEDINTELE DELEGAŢIEI ROMÂNE Mult stimate domnule şef de departament, Dau curs cu placere solicitării Dumneavoastră şi am onoarea sa confirm primirea şi conţinutul scrisorii Dumneavoastră, care are următorul text: "În legătură cu Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Federal al Austriei privind relaţiile economice bilaterale, semnat de noi astăzi, am onoarea sa constat ca:
- Părţile contractante convin ca, în legătură cu art. 5 şi art. 7: - să se menţină, în continuare, "procedura de avizare", aplicată pînă în prezent de către partea austriaca; - "consultarile" să fie realizate de către ministerul competent pentru relaţiile economice externe bilaterale ale acelei părţi contractante care cauzează sau ameninta sa cauzeze un prejudiciu grav, cu Secţia comercială a ambasadei celeilalte părţi contractante.
- Pentru a facilita accesul pe piaţa austriaca al mărfurilor româneşti în actuala faza a dezvoltării economiei de piaţa, în prezent, în cadrul prevederilor sale juridice interne, Austria aplica în mod autonom în schimbul de mărfuri cu România, la import taxele vamale preferenţiale în cadrul Sistemului Generalizat de Preferinţe (S.G.P.). În legătură cu aceasta, nu poate deriva nici o pretentie sau un drept al României faţă de state terţe la un tratament analog sau similar, sau la menţinerea în viitor a acestui tratament de către Austria. Cu rugamintea sa confirmati primirea scrisorii mele, folosesc cu placere prilejul pentru a va asigura, domnule preşedinte, de deosebită mea consideraţie". Folosesc cu placere aceasta ocazie pentru a va asigura, domnule preşedinte, şi din partea mea de deosebită mea consideraţie. Preşedintelui delegaţiei austriece, domnul şef de departament, Mag. Dr. Josef G. Tschach Dr. Napoleon Pop -----------------------