DECIZIE Nr. 52 din 30 aprilie 1996

(2)din Legea nr. 47/1992, având în vedere actele şi lucrările Dosarului nr. 38 C/1996, constata următoarele: Prin Încheierea din 2 aprilie 1996, pronunţată în Dosarul nr. 124/1994 al Secţiei jurisdicţionale a Curţii de Conturi, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16, art. 31 şi 32 din Legea nr. 94/1992, raportate la dispoziţiile art. 139 alin.

(1)şi

(3)din Constituţie, de către recurentul Scarlat Mircea. Prin excepţie se susţine ca textele art. 16, art. 31 şi art. 32 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi sunt neconstituţionale, în raport cu speta dedusă judecaţii, Curtea de Conturi neavînd competenţa exercitării dreptului de control asupra actelor de gestiune cu caracter de oportunitate. Se motiveaza excepţia, faţă de art. 139 alin.

(1)din Constituţie, în sensul că acest text de lege prevede că Curtea de Conturi exercita controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. Se mai face trimitere şi la prevederile art. 139 alin.

(3)din Constituţie, care prevăd ca, la cererea Camerei Deputaţilor sau a Senatului, Curtea de Conturi controlează modul de gestionare a resurselor publice şi raportează despre cele constatate. Astfel se trage concluzia ca, din compararea celor două texte de lege, Curtea de Conturi, în temeiul art. 139 alin.

(1)din Constituţie, realizează un control de legalitate şi, numai în mod excepţional, la cererea Camerelor Parlamentului, poate realiza un control de oportunitate, în temeiul art. 139 alin.

(3). De asemenea, se arata ca prin art. 16, art. 31 şi art. 32 din Legea nr. 94/1992 s-a acordat un plus de competenţa Curţii de Conturi şi colegiilor sale jurisdicţionale, ce nu a fost avut în vedere de Constituantă. În consecinţa, se apreciază ca aceste texte sunt neconstituţionale, controlul modului de gestionare, ca acte de oportunitate, putind intră în competenţa Curţii de Conturi numai la cererea uneia dintre Camerele Parlamentului, în conformitate cu prevederile art. 139 alin.

(3)din Constituţie, aceasta având în competenţa numai actele prevăzute la art. 139 alin.

(1)din legea fundamentală. Secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, prin Încheierea din 2 aprilie 1996, a luat act de excepţia ridicată şi a trimis-o Curţii Constituţionale în vederea soluţionării. Exprimindu-şi opinia, Secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi apreciază ca excepţia este vadit netemeinica, deoarece prevederile art. 16, art. 31 şi art. 32 din Legea nr. 94/1992 nu contravin dispoziţiilor art. 139 din Constituţie. În art. 139 alin.

(1)din Constituţie se prevăd atribuţii de control şi jurisdicţie "asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public". Din interpretarea termenilor de "formare, administrare şi întrebuinţare" rezultă nu numai aspectul de legalitate, ci şi cel de economicitate, eficacitate şi eficienta, care includ şi oportunitatea. Cît priveşte prevederile art. 139 alin.

(3)din Constituţie, unde se dispune ca, la cererea Camerei Deputaţilor sau a Senatului, Curtea de Conturi controlează modul de gestionare a resurselor publice, aceste dispoziţii nu numai că nu limitează atribuţiile de control şi jurisdicţie ale Curţii de Conturi, ci, dimpotriva, le intareste. Se mai arata ca prin art. 139 alin.

(3)din Constituţie se oferă posibilitatea unor controale suplimentare şi extinse privind acte şi operaţiuni de gestiune care interesează în mod deosebit şi societatea, asupra cărora a fost declansat şi un control parlamentar. CURTEA, examinînd încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile art. 16, art. 31 şi 32 din Legea nr. 94/1992, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele: Excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16, art. 31 şi 32 din Legea nr. 94/1992 a fost ridicată de recurentul Scarlat Mircea în Dosarul nr. 124/1994 al Secţiei jurisdicţionale a Curţii de Conturi. În legătură cu problema investirii Curţii Constituţionale, plenul acesteia, prin Decizia Plenului nr. II din 15 februarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 13 martie 1995, a statuat ca, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, excepţiile privind neconstituţionalitatea legilor şi ordonanţelor se pot ridica în faţa instanţelor judecătoreşti stabilite de Legea nr. 92/1992 şi de Legea nr. 54/1993, în baza art. 125 alin.

(1)din Constituţie. Prin aceasta decizie Curtea a reţinut în esenta următoarele: În aplicarea prevederilor art. 144 lit. c) din Constituţie, art. 23 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale se referă, de asemenea, în mod expres, la excepţiile ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea legilor şi ordonanţelor, stabilind condiţiile în care Curtea poate fi sesizată. Astfel, la alin.

(4)al art. 23 se prevede că "Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate printr-o încheiere". Faptul ca acest alineat se referă numai la instanţa nu poate duce la concluzia ca se are în vedere orice organ de jurisdicţie, deoarece art. 23 trebuie interpretat sistematic şi din moment ce în alin.

(1)al acestuia, în concordanta cu art. 144 lit. c) din Constituţie, se arata despre care instanţe este vorba, din motive de redactare, în alineatele următoare [

(2),

(4),

(5)şi

(6)], nu mai era necesar să fie circumstantiate. Pentru a stabili care sunt instanţele judecătoreşti, raportarea se face în primul rind la Constituţie, care, în art. 125 alin.

(1), dispune ca "Justiţia se realizează prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege". Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească prevede la art. 10 ca "Instanţele judecătoreşti sunt:

1. a)judecătoriile;
2. b)tribunalele;
3. c)curţile de apel;
4. d)Curtea Suprema de Justiţie". La acestea se pot adauga instanţele militare organizate în temeiul art. 11 din Legea nr. 92/1992 şi cele prin Legea nr. 54/1993, în: tribunale militare, tribunalul militar teritorial, Curtea Militară de Apel. Asa fiind, sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate nu poate fi facuta, în mod legal, decît de una dintre instanţele judecătoreşti enumerate de lege. În acelaşi sens a interpretat Curtea Constituţională noţiunea de instanţe judecătoreşti şi în cazurile în care s-a pronunţat cu privire la respectarea accesului liber la justiţie; or nu este de acceptat ca aceleiaşi notiuni sa i se dea interpretări diferite. Textul constituţional se referă la instanţe judecătoreşti, care sunt expres şi limitativ stabilite de lege, nefiind posibil ca sfera lor să fie extinsă prin analogie. Faptul ca instanţele Curţii de Conturi nu sunt instanţe judecătoreşti rezultă şi din împrejurarea ca art. 139 din Constituţie, care se referă la Curtea de Conturi, nu este înscris în capitolul VI al titlului "Autoritatea judecătorească". Pe de altă parte, aceste instanţe nu infaptuiesc justiţia, deoarece art. 139 alin.

(1)prevede doar ca "În condiţiile legii, Curtea de Conturi exercita şi atribuţii jurisdicţionale". Cu referire la instanţele Curţii de Conturi, este de necontestat ca împotriva hotărîrilor lor se poate exercita, după epuizarea căilor administrativ-jurisdicţionale, recursul la Secţia de contencios administrativ a Curţii Supreme de Justiţie, în temeiul art. 4 din Legea nr. 29/1990, unde se poate invoca excepţia de neconstituţionalitate. Împrejurarea ca excepţia poate fi invocată numai în faţa instanţei judecătoreşti şi deci judecătorul financiar ar fi obligat să soluţioneze pe fond litigiul, fără rezolvarea în prealabil a constituţionalităţii legii ce urmează sa o aplice, nu este specifică numai cazurilor în care cauzele sunt de competenţa altor organe de jurisdicţie, deoarece şi instanţele judecătoreşti, cu excepţia Curţii Supreme de Justiţie, pot proceda la soluţionarea fondului, în condiţiile în care legea lasă la latitudinea lor suspendarea judecaţii [art. 23 alin.

(6)din Legea nr. 47/1992 şi art. 32 din Legea nr. 56/1993]. De aceea art. 26 alin.

(1)şi

(2)din Legea nr. 47/1992 îngăduie rejudecarea proceselor, dacă s-a stabilit, prin decizia definitivă a Curţii Constituţionale, neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe. Este de menţionat ca Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. II din 15 februarie 1995 s-a pronunţat în temeiul art. 26 alin. 2 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, care prevede că interpretarea data de plen, cu votul majorităţii judecătorilor, este obligatorie pentru completul de judecată. În sensul acestei decizii, respectiv ca instanţele Curţii de Conturi nu pot sesiza Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 21 din 20 februarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 23 martie 1995, şi prin deciziile nr. 46 din 2 mai 1995 şi nr. 14 din 13 februarie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 8 aprilie 1996. Întrucît de la data acestei decizii nu au intervenit elemente care să justifice o eventuala schimbare a practicii jurisdicţionale a Curţii, urmează ca excepţia de faţa să fie respinsă ca vadit nefondata, Curtea Constituţională nefiind legal sesizată. Pentru motivele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin.

(2)din Constituţie, al art. 13 alin.

(1)lit. A.c), art. 23 alin.

(2), art. 24 alin.

(2)şi art. 25 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992, i unanimitate, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16, art. 31 şi 32 din Legea nr. 94/1992, invocată de recurentul Scarlat Mircea în Dosarul nr. 124/1994 al Secţiei jurisdicţionale a Curţii de Conturi, Curtea Constituţională nefiind legal sesizată. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată la data de 30 aprilie 1996. PREŞEDINTE, prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu Magistrat-asistent, Maria Bratu ---------------