PROCEDURĂ din 30 ianuarie 2008 de prelevare a probelor în cazul inspecţiei la import şi al circulaţiei intracomunitare Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 103 din 11 februarie 2008 Prelevările de probe din plante, produse vegetale sau alte obiecte, prevăzute în părţile A şi B din anexa nr. V la Hotărârea Guvernului nr. 563/2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 136/2000 privind măsurile de protecţie împotriva introducerii şi răspândirii organismelor de carantină dăunătoare plantelor sau produselor vegetale în România, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul inspecţiei la import, precum şi în cazul circulaţiei intracomunitare, sunt efectuate pentru a se asigura că:
- a)acestea nu sunt contaminate cu organismele dăunătoare prevăzute în partea A din anexa nr. I la Hotărârea Guvernului nr. 563/2007, cu modificările şi completările ulterioare; ...
- b)în cazul plantelor şi produselor vegetale prevăzute în partea A din anexa nr. II la Hotărârea Guvernului nr. 563/2007, cu modificările şi completările ulterioare, acestea nu sunt contaminate cu organismele dăunătoare specifice prevăzute în acea parte a anexei; ...
- c)în cazul plantelor, produselor vegetale şi al altor obiecte prevăzute în partea A din anexa nr. IV la Hotărârea Guvernului nr. 563/2007, cu modificările şi completările ulterioare, acestea se conformează exigenţelor specifice lor prevăzute în acea parte a anexei. ... Modalităţile prevăzute în prezenta procedură iau în considerare riscurile fitosanitare legate de fluxurile diferite de mărfuri la import în România şi în cadrul circulaţiei intracomunitare, rezultând astfel două cazuri concrete în care pot fi prelevate probe: 1. când se observă simptome suspecte; 2. în cazul unui plan de monitorizare şi al filierelor cu risc fitosanitar. 1. Prelevarea probelor în caz de observare a simptomelor suspecte În timpul unui control fitosanitar pentru plantele, produsele vegetale şi/sau alte obiecte prevăzute în părţile A şi B din anexa nr. V la la Hotărârea Guvernului nr. 563/2007, cu modificările şi completările ulterioare, când se constată un simptom suspect, care lasă să se bănuiască prezenţa unui organism dăunător de carantină, trebuie să se efectueze o prelevare de probe pentru analize, incluzând simptomul suspect. Aprecierea făcută de inspectorul fitosanitar va lua în considerare riscurile cunoscute în funcţie de filiere, utilizând în acest sens documentele şi informaţiile disponibile: vademecum, documente OEPP etc. Tabelul de mai jos cuprinde câteva exemple de filiere şi de organisme dăunătoare care trebuie să facă obiectul unei inspecţii mai amănunţite, dar această listă nu este limitativă. Tabelul nr. 1 Florile importate şi alte plante sensibile sunt controlate vizual şi prin metode corespunzătoare: scuturare, Berlese etc., pentru depistarea organismelor dăunătoare de carantină, în special Thrips palmi şi Bemisia tabaci. Insectele suspecte depistate, indiferent de stadiul biologic de dezvoltare, sunt trimise la Laboratorul Central pentru Carantină Fitosanitară pentru determinare. În cazul observării unor simptome la plantele şi produsele vegetale care nu sunt prevăzute în părţile A şi B din anexa nr. V la Hotărârea Guvernului nr. 563/2007, cu modificările şi completările ulterioare, de exemplu: flori tăiate de Gerbera, plante de Ficus, păstăi de fasole verde etc., se vor preleva probe pentru analize de laborator. Transporturile care vin: - din ţări terţe şi din care au fost prelevate probe suspecte nu se vămuiesc decât după obţinerea rezultatului analizelor de laborator. În aşteptarea rezultatului analizei, loturile respective trebuie să fie consemnate într-un spaţiu unde eventualul organism dăunător nu se poate răspândi. Acest spaţiu trebuie să fie cunoscut în orice moment de către inspectoratul fitosanitar vizat; - dintr-un alt stat membru şi din care au fost prelevate probe suspecte nu se comercializează înainte de obţinerea buletinelor de analiză. 2. Prelevarea probelor în cazul unui plan de monitorizare şi al filierelor cu risc fitosanitar Filierele cu risc fitosanitar au fost stabilite în baza experienţelor anterioare din România şi a informaţiilor furnizate de alte state. La import se vor preleva probe din toate loturile de plante prevăzute în tabelul nr. 2, pentru originile indicate în acest tabel. Tabelul nr. 2 Transporturile care vin: - din ţări terţe şi din care s-au prelevat probe conform tabelului nr. 2 se vămuiesc fără a se aştepta rezultatul analizelor de laborator; - dintr-un alt stat membru şi din care s-au prelevat probe conform tabelului nr. 2 se pot comercializa înainte de obţinerea buletinelor de analiză. În cazul în care în urma analizelor de laborator se confirmă prezenţa organismelor dăunătoare de carantină: - la următorul import cu aceeaşi origine nu se face vama decât după primirea rezultatului analizelor de laborator; - la următorul transport cu origine acelaşi stat membru marfa nu se comercializează decât după primirea rezultatelor analizelor de laborator. În tabelul nr. 3 sunt redate cantităţile minime necesare pentru efectuarea analizelor de laborator în vederea depistării organismelor dăunătoare. Tabelul nr. 3 ________ Notă ... *) Acolo unde este cazul, se vor preleva minimum 250 g de sol aderent tuberculilor. Toate probele trimise la Laboratorul Central pentru Carantină Fitosanitară trebuie să fie însoţite de o cerere de analiză. _____________