ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 46 din 23 mai 2007 pentru completarea art. 63 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 374 din 1 iunie 2007 Având în vedere: - problemele pe care le întâmpină unităţile administrativ-teritoriale cu capacitate financiară redusă în asigurarea cofinanţării şi/sau prefinanţării proiectelor care beneficiază de asistenţă financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene; - posibilitatea blocării unor proiecte menite să asigure o dezvoltare uniformă în zone cu o infrastructură precară şi care beneficiază de finanţare în cadrul programelor pre- şi postaderare, în condiţiile în care aceste proiecte pot fi realizate cu un minimum de resurse financiare din partea unităţilor administrativ-teritoriale; ţinând cont de efectul de pârghie al fondurilor europene, în temeiul art. 115 alin.
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.