DECIZIE nr. 591 din 9 decembrie 1997 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a art. 25 lit.
- d)şi a art. 31 din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 103 din 5 martie 1998 Ioan Muraru - preşedinte Costica Bulai - judecător Viorel Mihai Ciobanu - judecător Mihai Constantinescu - judecător Nicolae Popa - judecător Lucian Stangu - judecător Florin Bucur Vasilescu- judecător Romul Petru Vonica - judecător Victor Dan Zlatescu - judecător Paula C. Pantea - procuror Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent Pe rol, pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 lit.
- d)şi ale art. 31 din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993, ridicată de Barbu Corneliu şi Barbu Iulian în Dosarul nr. 2.008/1996 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilă. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 2 decembrie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa părţilor legal citate, fiind consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 9 decembrie 1997. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele: Prin Încheierea din 14 ianuarie 1997, pronunţată în Dosarul nr. 2.008/1996, Curtea Suprema de Justiţie - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 lit.
- d)şi ale art. 31 din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993, invocată de Barbu Corneliu şi Barbu Iulian. În motivarea excepţiei se susţine ca dispoziţiile menţionate contravin prevederilor art. 123 din Constituţie, deoarece independenta şi supunerea judecătorilor numai în faţa legii se referă atât la autoritatea judecătorească în ansamblu, cat şi a fiecărui judecător care face parte din completul de judecată. De asemenea, se mai susţine ca, prin Hotărârea nr. 1 din 2 februarie 1995, Secţiile Unite ale Curţii Supreme de Justiţie au schimbat jurisprudenta Secţiei civile cu privire la restituirea imobilelor naţionalizate, prin Decretul nr. 92/1950, obligând astfel completele de judecată să respecte aceasta hotărâre, chiar dacă aveau alte convingeri. Exprimandu-şi opinia, potrivit art. 23 alin.
(5)din Legea nr. 47/1992, instanţa apreciază ca excepţia este neîntemeiată. În vederea soluţionării excepţiei, au fost solicitate, în baza art. 24 alin.
(3)din Legea nr. 47/1992, puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. În punctul sau de vedere Guvernul apreciază ca excepţia este neîntemeiată, întrucât, conform art. 1 alin. 2 din Legea nr. 56/1993, Curtea Suprema de Justiţie urmăreşte aplicarea corecta şi unitară a legilor de către toate instanţele şi nu exista nici un impediment constituţional în reglementarea posibilităţii schimbării jurisprudenţei instanţei supreme. Dimpotriva, aceasta instituţie este menita sa sigure justa interpretare a legii în vederea ocrotirii în mod egal a intereselor particulare şi a celor generale, în scopul stabilitatii ordinii sociale în cadrul statului de drept. Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile art. 25 lit.
- d)şi ale art. 31 din Legea nr. 56/1993, raportate la prevederile constituţionale şi ale Legii nr. 47/1992, constata: În temeiul art 144 lit.
- c)din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate invocată. Se retine ca, potrivit art. 31 din Legea nr. 56/1993, dacă o secţie a Curţii Supreme de Justiţie considera ca este cazul sa revină asupra propriei jurisprudente, judecata va fi întreruptă şi vor fi sesizate Secţiile Unite ale Curţii Supreme de Justiţie. După ce Secţiile Unite s-au pronunţat asupra sesizării privind schimbarea jurisprudenţei, judecata va continua. Art. 25 lit.
- d)din Legea nr. 56/1993, la care se referă, de asemenea, excepţia de neconstituţionalitate se consacra o dispoziţie distinctă de aceea a art. 31, ci reprezintă o simpla evocare a acestui din urma text. Cu privire la constituţionalitatea acestor dispoziţii legale, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 58 din 26 martie 1997, rămasă definitivă ca urmare a respingerii recursului, prin Decizia nr. 528 din 2 decembrie 1997, statuandu-se ca art. 25 lit.
- d)şi art. 31 din Legea nr. 56/1993 sunt constituţionale. În esenta, considerentele pentru care a fost pronunţată aceasta soluţie sunt următoarele: - propunerea de schimbare a jurisprudenţei Curţii Supreme de Justiţie se face de către secţia competenţa să soluţioneze cauza. Decizia de schimbare a practicii este luată, potrivit art. 31 din Legea nr. 56/1993, de Secţiile Unite ale Curţii, care nu soluţionează cauza supusă judecaţii în secţia care le-a sesizat, ci numai schimbarea jurisprudenţei, urmând ca judecata în secţie, care a fost întreruptă, să fie reluată. Prin aceste reglementări nu sunt incalcate principiile privind înfăptuirea justiţiei prevăzute la art. 123 din Constituţie; - soluţia reglementată de Legea nr. 56/1993 corespunde necesităţii de unificare a jurisprudenţei, dând expresie rolului Curţii Supreme de Justiţie, înscris în art. 1 alin. 2 din Legea nr. 56/1993, de urmărire a aplicării corecte şi unitare a legii. Aceasta obligaţie a Curţii Supreme de Justiţie nu contravine Constituţiei, ci, dimpotriva, asigura, printr-o practica judecătorească unitară, egalitatea constituţională a cetăţenilor în faţa legii şi a justiţiei, fapt ce ar fi de neconceput în cazul în care instanţele ar adopta, în aplicarea aceleiaşi legi, soluţii diferite. Unificarea jurisprudenţei nu se realizează prin ordine sau alte instrucţiuni ori ingerinţe din afară sistemului judecătoresc, ci, conform Legii nr. 56/1993, prin voinţa exclusiva a judecătorilor, care hotărăsc, în Secţii Unite, cu majoritatea voturilor, asupra corectei aplicari a legii. Prin Decizia nr. 58/1997 s-a arătat ca instituţia schimbării jurisprudenţei, la care se referă art. 25 şi art. 31 din Legea nr. 56/1993, a existat şi în trecut, cat priveşte Curtea de Casaţie şi de Justiţie, fără să se fi pus vreodata la indoiala compatibilitatea reglementării respective cu principiul independentei judecătorului. Potrivit art. 145 alin. 2 din Constituţie şi art. 25 alin.
(3)din Legea nr. 47/1992, deciziile Curţii Constituţionale sunt definitive şi obligatorii erga omnes, de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României şi, întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea practicii constante a Curţii, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 lit. d) şi ale art. 31 din Legea nr. 56/1993 urmează a fi respinsă. Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin.
(2)din Constituţie, precum şi al art. 3, al art. 13 alin.
(1)lit. A.
- c)şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 lit.
- d)şi ale art. 31 din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993, ridicată de Barbu Corneliu şi Barbu Iulian în Dosarul nr. 2.008/1996 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilă. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 9 decembrie 1997. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Gabriela Dragomirescu -------------