← România

HOTĂRÂRE nr. 312 din 23 aprilie 2014

HOTĂRÂRE nr. 312 din 23 aprilie 2014 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru Compania Naţională a Uraniului - S.A. Bucureşti, aflată sub autoritatea Departamentului pentru Energie Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 311 din 28 aprilie 2014 Având în vedere prevederile art. 4 alin.

(1)lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul UNIC Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru Compania Naţională a Uraniului - S.A. Bucureşti, aflată sub autoritatea Departamentului pentru Energie, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: ───────────────── Ministrul delegat pentru energie, Răzvan-Eugen Nicolescu Ministrul finanţelor publice, Ioana-Maria Petrescu Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, Rovana Plumb Bucureşti, 23 aprilie 2014. Nr. 312. Anexa DEPARTAMENTUL PENTRU ENERGIE Operatorul economic: Compania Naţională a Uraniului - S.A. BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI pe anul 2014 _________

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.