DECIZIE nr. 513 din 27 aprilie 2010 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 493 alin. 1 şi art. 673^9 din Codul de procedură civilă Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 332 din 19 mai 2010 Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Augustin Zegrean - judecător Carmen-Cătălina Gliga - procuror Doina Suliman - magistrat-asistent-şef Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 493 şi art. 673^9 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ioan-George Istrate în Dosarul nr. 11.097/303/2006 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza este în stare de judecată. Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Încheierea din 27 mai 2009, pronunţată în Dosarul nr. 11.097/303/2006, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 493 şi art. 673^9 din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Ioan-George Istrate cu ocazia soluţionării apelurilor formulate împotriva Sentinţei civile nr. 2.330 din 3 aprilie 2008, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti într-o cauză civilă având ca obiect partaj bunuri comune. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia invocă înfrângerea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin.
(1), art. 44 alin.
(1), alin.
(2)teza întâi şi alin.
(3)şi art. 53. În acest sens arată, în esenţă, că, prin posibilităţile pe care dispoziţiile legale criticate le instituie în favoarea creditorului unuia dintre soţi, lipsesc de conţinut garanţia constituţională a dreptului de proprietate privată. De asemenea, arată că posibilitatea instanţei de judecată de a dispune partajarea bunurilor, la cererea creditorului şi când numai unul dintre soţi este debitor, are semnificaţia restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, respectiv o restrângere a dreptului de proprietate şi a atributelor acestuia. În fine, autorul excepţiei susţine că dispoziţiile de lege criticate înfrâng art. 47 din Constituţie referitoare la dreptul la un trai decent, deoarece "se ajunge la situaţia ca o persoană tânără, fără alte posibilităţi materiale, să fie lipsită de dreptul său şi să fie obligată să îşi continue existenţa fără a avea o locuinţă". Instanţa de judecată apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Potrivit prevederilor art. 30 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin.
(2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 493 şi art. 673^9 din Codul de procedură civilă. În realitate, autorul excepţiei critică doar dispoziţiile alin. 1 al art. 493 şi art. 673^9 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: - Art. 493 alin. 1: "Creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaş nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi împărţeala acestora."; - Art. 673^9: "La formarea şi atribuirea loturilor, instanţa va ţine seama, după caz, şi de acordul părţilor, mărimea cotei-părţi ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărţit, natura bunurilor, domiciliul şi ocupaţia părţilor, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărţeala, au făcut construcţii, îmbunătăţiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea." În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin.
(1)referitoare la egalitatea în drepturi, art. 44 alin.
(1), alin.
(2)teza întâi şi alin.
(3)privind dreptul de proprietate privată şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra dispoziţiilor art. 493 alin. 1 din Codul de procedură civilă s-a pronunţat prin Decizia nr. 921 din 18 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 21 noiembrie 2007. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că, departe de a contraveni prevederilor art. 44 din Constituţie ce au ca obiect garantarea dreptului de proprietate, reglementarea legală dedusă controlului le dă expresie, întrucât împărţeala pe care o instituie, ca o condiţie prealabilă imperativă a realizării creanţei faţă de debitorul coproprietar, constituie o măsură de protecţie a dreptului celuilalt coproprietar, care nu are calitatea de debitor faţă de creditorul urmăritor. Aşa fiind, dispoziţiile art. 493 alin. 1 din Codul de procedură civilă sunt în concordanţă cu prevederile constituţionale ale art. 44, inclusiv cu cele ale art. 53, deoarece acestea sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care, astfel cum s-a arătat anterior, nu s-a constatat. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 673^9 din Codul de procedură civilă, se constată că acestea au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 182 din 8 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 11 iunie 2003, Curtea a observat că textul de lege criticat pentru neconstituţionalitate stabileşte criteriile de care instanţa trebuie să ţină seama la formarea şi atribuirea loturilor pentru realizarea împărţelii judiciare. Examinând aceste criterii legale, Curtea a reţinut că existenţa lor este justificată raţional şi obiectiv, având finalitatea de a îndruma instanţa tocmai pentru a evita arbitrarul în formarea loturilor şi atribuirea lor acelor părţi care au un drept de proprietate comună. Textul criticat nu prevede, prin reglementarea criteriilor, niciun fel de inegalitate sau discriminare, întrucât, fără a se crea vreo diferenţiere, este aplicabil tuturor părţilor, în aceeaşi măsură. În consecinţă, Curtea a constatat că nu sunt încălcate dispoziţiile art. 16 alin.
(1)din Constituţie. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin.
(4)din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1)lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 493 alin. 1 şi art. 673^9 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ioan-George Istrate în Dosarul nr. 11.097/303/2006 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 aprilie 2010. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent-şef, Doina Suliman -------