← România

REGULAMENT CONSILIULUI (CE) nr. 1.183 din 18 iulie 2005

REGULAMENT CONSILIULUI (CE) nr. 1.183 din 18 iulie 2005 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva persoanelor care încalcă embargoul privind armamentul impus Republicii Democrate Congo*) Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 631 din 21 iulie 2006 --------- Notă ... *) Acte a căror publicare este obligatorie CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene şi în special articolele 60, 301 şi 308, având în vedere Poziţia Comună 2005/440/PESC din 13 iunie 2005 privind măsurile restrictive împotriva Republicii Democrate Congo *1) --------- *1) JO 1152, 15.6-2005, p. 22. având în vedere propunerea Comisiei, având în vedere avizul Parlamentului European *2) --------- *2) Aviz emis în data de 23 iunie 2005 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial). întrucât,

(1)Având în vedere fluxul de armament ilicit dinspre şi către Republica Democrată Congo, Consiliul de Securitate al ONU, acţionând conform Capitolului VII din Carta Naţiunilor Unite, a adoptat Rezoluţia 1596
(2005)din 18 aprilie 2005 care, printre altele, prevede măsuri restrictive financiare împotriva persoanelor desemnate de Comitetul competentă pentru Sancţiuni al Naţiunilor Unite care au încălcat embargoul privind armamentul impus împotriva Republicii Democrate Congo prin Rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU 1493
(2003)şi 1596
(2005). ...
(2)Poziţia Comună 2005/440/PESC prevede, printre altele, aplicarea măsurilor restrictive financiare împotriva persoanelor desemnate de Comitetul competentă pentru Sancţiuni al Naţiunilor Unite. Aceste măsuri se află sub incidenţa prevederilor Tratatului. Pentru a se evita orice distorsiune de competenţă, măsurile luate de către Comunitate trebuie să implementeze această interdicţie în ceea ce priveşte Comunitatea. În sensul prezentului Regulament se consideră că teritoriul Comunităţii cuprinde toate teritoriile statelor membre pentru care se aplică Tratatul, în condiţiile stabilite în Tratat. ...
(3)Din motive de celeritate, Comisia are autoritatea de a modifica Anexa la prezentul Regulament. ...
(4)Pentru a se asigura eficienţa măsurilor prevăzute de acest Regulament, Regulamentul va intra în vigoare în ziua publicării sale. ...
(5)Tratatul, conform articolelor 60 şi 301, acordă Consiliului autoritatea de a impune, în anumite condiţii, unele măsuri în scopul întreruperii sau micşorării plăţilor sau în scopul întreruperii mişcărilor de capital şi a relaţiilor economice în ceea ce priveşte statele terţe. Măsurile prevăzute în prezentul Regulament, care sunt de asemenea îndreptate către persoane individuale şi nu au o legătură directă cu guvernele statelor terţe, sunt necesare pentru a îndeplini acest obiectiv al Comunităţii, iar articolul 308 din Tratat acordă Consiliului autoritate de a lua astfel de măsuri, în cazul în care Tratatul nu prevede alte competenţe specifice. ... ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT: Articolul 1 În sensul prezentului Regulament, se vor aplica următoarele definiţii: 1. 'Comitetul pentru Sancţiuni' reprezintă Comitetul Consiliului de Securitate a Naţiunilor Unite, care a fost instituită în conformitate cu paragraful 8 din Rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU 1533
(2004); 2. 'fonduri' reprezintă active financiare şi beneficii de orice tip, incluzând, dar nefiind limitate la: (
  1. a)numerar, cecuri, creanţe în numerar, trate, ordine de plată şi alte instrumente de plată; (
  2. b)depozite la instituţii financiare sau în alte unităţi, solduri de cont, debite şi titluri de credit; (
  3. c)titluri de valoare tranzacţionate în mod public şi privat şi instrumente de debit, incluzând acţiuni, certificate reprezentând titluri de valoare, obligaţiuni, bilete la ordin, warante, acte constitutive de gaj, contracte pe instrumente derivate; (
  4. d)dobânzi, dividende sau alte venituri din sau valori obţinute din sau generate de active; (
  5. e)credite, drepturi la compensare, garanţii, garanţii de bună execuţie şi alte angajamente financiare; (
  6. f)scrisori de credit, conosamente, contracte de vânzare; (
  7. g)documente care atestă o participare la fonduri sau resurse financiare; (
  8. h)orice alt instrument de finanţare la export. 3. 'îngheţarea fondurilor' reprezintă împiedicarea oricăror mişcări, transferuri, modificări, utilizări sau tranzacţionări ale fondurilor în orice mod care ar duce la orice modificare a volumului, valorii, localizării, proprietăţii, posesiei, caracterului, destinaţiei acestora sau la orice altă modificare care ar permite utilizarea acestor fonduri, inclusiv administrarea portofoliului; 4. 'resurse economice' reprezintă active de orice fel, tangibile sau intangibile, mobile sau imobile, care nu reprezintă fonduri dar care pot fi utilizate pentru obţinerea de fonduri, bunuri sau servicii; 5. 'îngheţarea resurselor economice' reprezintă împiedicarea utilizării acestora pentru a obţine fonduri, bunuri sau servicii în orice mod, inclusiv, dar fără a se limita la vânzarea, angajarea sau ipotecarea acestora. Articolul 2 1. Toate fondurile şi resursele economice care aparţin sau sunt în posesia persoanelor fizice sau juridice, entităţilor sau organismelor enumerate în Anexa I vor fi îngheţate. 2. Nici un fel de fonduri sau resurse economice nu vor fi puse, direct sau indirect la dispoziţia sau în beneficiul persoanelor fizice sau juridice, entităţilor sau organismelor enumerate în Anexa I. 3. Participarea, cu bună ştiinţă şi intenţionat, în activităţi al căror obiect sau efect este, în mod direct sau indirect, sustragerea de la măsurile menţionate în paragrafele 1 şi 2, va fi interzisă. Articolul 3 1. Prin derogare de la articolul 2, autorităţile competente din statele membre, aşa cum sunt enumerate în Anexa II, pot autoriza eliberarea anumitor fonduri sau resurse economice blocate sau punerea la dispoziţie a unor astfel de fonduri sau resurse economice, în condiţiile considerate necesare, după ce s-a stabilit în prealabil că fondurile sau resursele economice respective reprezintă: (
  9. a)necesarul cheltuielilor de bază, inclusiv plata produselor alimentare, chirie sau ipotecă, medicamente şi tratament medical, impozite, prime de asigurare şi cheltuieli pentru utilităţile publice; (
  10. b)cheltuieli intenţionate exclusiv pentru plata unor tarife rezonabile pentru servicii şi pentru rambursarea cheltuielilor apărute în raport cu furnizarea de servicii juridice; (
  11. c)cheltuieli intenţionate exclusiv pentru plata tarifelor sau comisioanelor aferente deţinerii sau menţinerii fondurilor sau resurselor economice blocate. cu condiţia ca statele membre în cauză să notifice aceste decizii către Comitetul pentru Sancţiuni, iar Comitetul pentru Sancţiuni să aprobe o astfel de notificare într-un termen de patru zile lucrătoare de la primirea notificării. 2. Prin derogare de la articolul 2, autorităţile competente din statele membre, aşa cum sunt enumerate în Anexa II, pot autoriza eliberarea anumitor fonduri sau resurse economice sau punerea la dispoziţie a unor astfel de fonduri sau resurse economice, după ce s-a stabilit în prealabil că fondurile sau resursele economice respective reprezintă cheltuieli extraordinare, cu condiţia să notifice în acest sens Comitetul pentru Sancţiuni şi să primească aprobarea Comitetului. Articolul 4 Prin derogare de la Articolul 2, autorităţile competente ale statelor membre enumerate în Anexa II pot autoriza eliberarea unor fonduri sau resurse economice blocate dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: (
  12. a)fondurile sau resursele economice fac obiectul unui drept de retenţie juridic, administrativ sau de arbitraj constituit înainte de 18 aprilie 2005 sau a unei decizii juridice, administrative sau de arbitraj emise înainte de această dată; (
  13. b)fondurile sau resursele economice vor fi utilizate exclusiv pentru satisfacerea pretenţiilor garantate prin respectivul drept de retenţie sau recunoscute ca fiind valabile prin respectiva decizie, în limitele stabilite de legile şi regulamentele aplicabile care guvernează drepturile persoanelor care au astfel de pretenţii; (
  14. c)dreptul de retenţie sau decizia nu este în beneficiul unei persoane, entităţi sau organism enumerat în Anexa I; (
  15. d)recunoaşterea dreptului de retenţie sau a deciziei nu este contrară politicilor publice din statul membru respectiv; (
  16. e)autorităţile competente au notificat Comitetul pentru Sancţiuni cu privire la existenţa unei astfel de drept de retenţie sau decizie. Articolul 5 1. Articolul 2 alin. 2 nu se va aplica suplimentar blocării conturilor care creează: (
  17. a)dobânzi sau alte câştiguri aferente acestor conturi; sau (
  18. b)plăţi rezultate în urma înţelegerilor contractuale, acordurilor sau obligaţiilor care au fost încheiate sau au apărut înainte de data la care acele conturi au devenit subiectul prezentului Regulament, cu condiţia ca orice astfel de dobândă, câştiguri şi plăţi să fie blocate în conformitate cu articolului 2 alin. 1. 2. Articolul 2 alin. 2) nu va împiedica creditarea conturilor blocate de către instituţii financiare care primesc fonduri transferate de terţi în contul persoanelor sau entităţilor enumerate în Anexa I, cu condiţia că aceste sume care se adaugă conturilor respective vor fi de asemenea blocate. Instituţia financiară va informa autorităţile competente cu privire la astfel de tranzacţii fără întârziere. Articolul 6 1. Fără a aduce atingere normelor aplicabile cu privire la raportare, confidenţialitate şi secretul profesional, precum şi fără a aduce atingere prevederilor articolului 284 din Tratat, persoanele fizice şi juridice, entităţile şi organismele: (
  19. a)vor furniza imediat orice informaţie care ar facilita respectarea prezentului Regulament, precum conturi şi sume blocate în conformitate cu Articolul 2, autorităţilor competente din statele membre enumerate în Anexa II în care aceştia sunt rezidenţi sau în care se află, şi vor transmite aceste informaţii Comisiei în mod direct sau prin aceste autorităţi competente; (
  20. b)vor coopera cu autorităţile competente enumerate în Anexa II în orice verificare a acestor informaţii. 2. Orice informaţii suplimentare primite în mod direct de către Comisie vor fi puse la dispoziţia autorităţilor competente din statul membru respectiv. 3. Orice informaţii furnizate sau primite în conformitate cu prezentul paragrafele 1 şi 2 vor fi folosite exclusiv în scopul pentru care acestea au fost furnizate sau primite. ART.l 7 Blocarea fondurilor şi a resurselor economice sau refuzul de a pune la dispoziţie fonduri sau resurse economice, desfăşurat cu bună credinţă în baza faptului că această acţiune este în conformitate cu prezentul Regulament, nu va da naştere la nici o răspundere de nici un fel din partea persoanei fizice sau juridice sau entităţii care o implementează, sau a directorilor sau angajaţilor acesteia, cu excepţia cazului în care se dovedeşte că fondurile şi resursele economice au fost blocate ca urmare a neglijenţei. Articolul 8 Comisia şi statele membre se vor informa imediat reciproc cu privire la măsurile luate în baza prezentului Regulament şi îşi vor pune la dispoziţie orice alte informaţii relevante care se află la dispoziţia lor în legătură cu prezentul Regulament, în particular informaţii cu privire la încălcarea şi problemele legate de aplicarea sa şi decizii emise de instanţe naţionale. Articolul 9 1. Comisia are autoritatea de a: (
  21. a)modifica Anexa I, luând în considerare deciziile luate de către Comitetul pentru Sancţiuni, şi (
  22. b)modifica Anexa II pe baza informaţiilor furnizate de statele membre. 2. Fără a aduce atingere drepturilor şi obligaţiilor statelor membre conform Cartei Naţiunilor Unite, Comisia va menţine toate legăturile necesare cu Comitetul pentru Sancţiuni în scopul implementării eficiente a prezentului Regulament. Articolul 10 Statele membre stabilesc normele cu privire la sancţiunile care urmează să fie impuse în cazul în care se încalcă dispoziţiile prezentului regulament şi vor lua toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea acestor dispoziţii. Aceste sancţiuni trebuie să fie eficiente, proporţionale şi disuasive. Statele membre vor notifica Comisia cu privire la aceste norme fără întârziere după intrarea în vigoare a prezentului Regulament şi de asemenea vor comunică orice modificare adusă normelor în cauză. Articolul 11 Prezentul Regulament se va aplica: (
  23. a)pe teritoriul Comunităţii, inclusiv în spaţiul aerian comunitar; (
  24. b)la bordul oricărui aparat de zbor sau al oricărui vas aflat sub jurisdicţia unui stat membru; (
  25. c)oricărei persoane de pe teritoriul sau din afara teritoriului Comunităţii care este cetăţean al unui stat membru; (
  26. d)oricărei persoane juridice, entitate sau organism care este înregistrat sau înfiinţat în conformitate cu legea unui stat membru; (
  27. e)oricărei persoane juridice, entitate sau organism care îşi desfăşoară activitatea în Comunitate. Articolul 12 Acest Regulament va intra în vigoare la data publicării sale în Jurnalul Oficial ai Uniunii Europene. Acest Regulament este obligatoriu în totalitatea lui şi va fi aplicat direct în toate statele membre. Adoptat la Bruxelles, 18 iulie 2005 Pentru Consiliu Preşedinte J. STRAW Anexa I Lista persoanelor juridice, entităţilor şi organismelor la care se face referire în articolul 2 (Anexa va fi completată după desemnarea persoanelor de către Comitetul instituit în conformitate cu paragraful 8 din Rezoluţia Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite 1533
(2004).) Anexa II Lista autorităţilor competente la care se face referire în articolele 3,4, 5 şi 6 BELGIA Federale Overheidsdienst Financien Thesaurie Kunstlaan 30 B-1040 Brussel Fax: 00 32 2 233 74 65 E-mall: Quesfinvraqen.tf@.minfin.fed.be Service Public Federal des Finances Tresorerie 30 Avenue des Arts B-1040 Bruxelles Fax: 00 32 2 233 74 65 E-mail: Quesfinvraqen.tf
(5).minfin.fed.be CEHIA Ministerstvo financi Financni analyticky utvar P.O. BOX 675 Jindnsska 14 11121 Praha 1 Tel.: + 420 2 5704 4501 Fax: + 420 2 5704 4502 Ministerstvo zahranicnich veci Odbor spolecne zahranicni a bezpecnostni politiky EU Loretanske nam. 5 118 00 Praha 1 Tel.:+420 2 2418 2987 Fax:+420 2 2418 4080 DANEMARCA Erhvervs- og Byggestyrelsen Langelinie Alle 17 DK-2100 KØbenhavn K Tlf.
(45)35 46 62 81 Fax
(45)35 46 62 03 Udenrigsministeriet Asiatisk Plads 2 DK-1448 KØbenhavn K Tlf.
(45)33 92 00 00 Fax
(45)32 54 05 33 Justitsministeriet Slotholmsgade 10 DK-1216 KØbenhavn K Tlf.
(45)33 92 33 40 Fax
(45)33 93 35 10 GERMANIA Cu privire la blocarea fondurilor: Deutsche Bundesbank Servicezentrum Finanzsanktionen Postfach D-80281 Munchen Tel.
(49)89 28 89 38 00 Fax
(49)89 35 01 63 38 00 Cu privire la asistenţa tehnică: Bundesamt fur Wirtschaft und Ausfuhrkontrolle (BAFA) Frankfurter Straf2âe 29-35 D-65760 Eschborn Tel.
(49)61 96 908-0 Fax
(49)61 96 908-800 ESTONIA Eesti Valisministeerium Islandi valjak 1 15049 Tallinn Tel.:+ 372 6317 100 Faks: +372 6317 199 Finantsinspektsioon Sakala 4 15030 Tallinn Tel.: + 372 6680 500 Faks: + 372 6680 501 GRECIA A. Blocarea fondurilor: Ministry of Economy and Finance General Directory of Economic Policy Address: 5 Nikis Str. 10 563 Athens - Greece Tel.: +30 210 3332786 Fax:+ 30 210 3332810 B. Restricţii de import-export: Ministry of Economy and Finance General Directorate for Policy Planning and Management Address Komaroy Str. 10 563 Athens Tel.: +30 210 3286401-3 Fax:+ 30 210 3286404 SPANIA Direccion General del Tesoro y Politica Financiera Subdireccion General de Inspeccion y Control de Movimientos de Capitales Ministerio de Economia Paseo del Prado, 6 E-28014 Madrid Tel.
(34)912 09 95 11 Direccion General de Comercio e Inversiones Subdireccion General de Inversiones Exteriores Ministerio de Industria, Comercio y Turismo Paseo de la Castellana, 162 E-28046 Madrid Tel.
(34)913 49 39 83 FRANŢA Ministere de l'economie, des finances et de l'industrie Direction generale du Tresor et de la politique economique Service des affaires multilaterales et du developpement Sous-direction Politique commerciale et investissements Service Services, Investissements et Propriete intellectuelle 139, me du Bercy 75572 Paris Cedex 12 Tel.:
(33)1 44 87 72 85 Telecopieur:
(33)1 53 18 96 55 Ministere des affaires etrangeres Direction generale des affaires politiques et de securite Direction des Nations unies et des organisations internationales Sous-direction des affaires politiques Tel.:
(33)143 17 59 68 Telecopieur
(33)1 43 17 46 91 Service de la politique etrangere et de securite commune Tel.:
(33)143 17 45 16 Telecopieur:
(33)1 43 17 45 84 IRLANDA United Nations Section Department of Foreign Affairs Iveagh House 79-80 Saint Stephen's Green Dublin 2 Tel.: + 353 1 478 0822 Fax:+ 353 1408 2165 Central Bank and Financial Services Authority of Ireland Financial Markets Department Dame Street Dublin 2 Tel.: + 353 1 671 6666 Fax: + 353 1 679 8882 ITALIA Ministere degli Affari Esteri Piazzale della Farnesina, 1 I-00194 Roma D.G.A.S. - Ufficio III Tel.
(39)06 3691 8221 Fax.
(39)06 3691 5296 Ministere dell'Economia e delle Finanze Dipartimento del Tesoro Comitate di Sicurezza Finanziaria Via XX Settembre, 97 I-00187 Roma Tel.
(39)06 4761 3942 Fax.
(39)06 4761 3032 CIPRU Ministry of Commerce, Industry and Tourism 6 Andrea Araouzou 1421 Nicosia Tel: + 357 22 86 71 00 Fax: + 357 22 31 60 71 Central Bank of Cyprus 80 Kennedy Avenue 1076 Nicosia Tel: + 357 22 71 41 00 Fax: + 357 22 37 81 53 Ministry of Finance (Department of Customs) M. Karaoli 1096 Nicosia Tel: + 357 22 60 11 06 Fax: + 357 22 60 27 41/47 LETONIA Latvijas Republikas Prokuratura Noziedzigi iegutu lîdzekju legalizacijas noversanas dienests Kalpaka bulvaris 6 Riga, LV 1801 Talr. Nr.
(371)70144431 Fakss:
(371)7044804 E-pasts: gen@lrp.gov.lv Latvijas Republikas Arlietu ministrija Brivibas iela 36 Riga, LV 1395 Talr. Nr.
(371)7016201 Fakss:
(371)7828121 E-pasts: mfa.cha@mfa.gov.lv LITUANIA Security Policy Department Ministry of Foreign Affairs of the Republic of Lithuania J. Turno-Vaizganto 2 LT-01511 Vilnius Lithuania Tel. (370-5)236 2516 Faks. (370-5) 236 30 90 LUXEMBOURG Ministere des Affaires etrangeres et de l'immigration Direction des Relations economiques internationales 5, rue Notre-Dame L-2240 Luxembourg Tel.:
(352)478 2346 Fax:
(352)22 20 48 Ministere des Finances 3, rue de la Congregation L-1352 Luxembourg Tel:
(352)478 2712 Fax:
(352)47 52 41 UNGARIA Hungarian Naţional Police Headquarters Teve u. 4-
  1. H-1139 Budapest Hungary Tel./fax: + 36-1-443-5554 Orszagos Rendorfokapitanysag 1139 Budapest, Teve u. 4-
  2. Magyarorszag Tel./fax: + 36-1-443-5554 Ministry of Finance Jozsef nador ter. 2-
  3. H-1051 Budapest Hungary Postbox: 1369 Pf: 481 Tel.: + 36-1-318-2066, + 36-1-327-2100 Fax: + 36-1-318-2570, + 36-1-327-2749 Penzugyminiszterium 1051 Budapest, Jozsef nador ter. 2-
  4. Magyarorszag Postafiok: 1369 Pf.: 481 Tel.: + 36-1-318-2066, + 36-1-327-2100 Fax: + 36-1-318-2570, + 36-1-327-2749 Ministry of Economic Affairs and Transport (cu privire la articolul 4) Hungarian Trade Licencing Office Margit krt.
  5. H-1024 Budapest Hungary Postbox: 1537 Pf.: 345 Tel.:+36-1-336-7327 Gazdasagi es Kozlekedesi Miniszterium - Kereskedelmi Engedelyezesi Hivatal Margit krt.
  6. H-1024 Budapest Magyarorszag Postafiok: 1537 Pf.: 345 Tel.: + 36-1-336-7327 MALTA Bord ta'Sorveljanza dwar is-Sanzjonijiet Ministeru ta'l-Affarijiet Barranin Palazzo Parisio Triq îl-Merkanti Valletta CMR 02 Tel.: + 356 21 24 28 53 Fax: + 356 21 25 15 20 ŢĂRILE DE JOS De minister van Financien De Direcţie Financiele Markten/Afdeling Integriteit Postbus 20201 NL-2500 EE Den Haag Tel.: 070-342 8997 Fax: 070-342 7984 AUSTRIA Oesterreichische Naţionalbank Otto Wagner Platz 3 A-1090 Wien Tel. (+43-1)404 20-0 Fax (+43-1) 404 20-7399 POLONIA Autoritatea principală Ministry of Finance General Inspector of Financial Information (GIFF) ul. Swietokrzyska 12 00-916 Warsaw PoLand Tel. (+ 48 22) 694 59 70 Fax. (+ 48 22) 694 54 50 Autoritatea coordonatoare: Ministry of Foreign Affairs Department of Law and Treaties Al. J. Ch. Szucha 23 00-580 Warsaw Poland Tel. (+ 48 22) 523 94 27 or 93 48 Fax. (+ 48 22) 523 83 29 PORTUGALIA Ministerio dos Negocios Estrangeiros Direccao-Geral dos Assuntos Multilaterals Largo do Rilvas P-1350-179 Lisboa Tel.
(351)21394 67 02 Fax
(351)21 394 60 73 Ministerio das Financas Direcccao-Geral dos Assuntos Europeus e Relacoes Internacionais Avenida Infante D. Henrique n.o 1, C, 2.o P-1100 Lisboa Tel.
(351)21 882 3390/8 Fax
(351)21 882 3399 SLOVENIA Ministry of Foreign Affairs Presernova 25 ŞI-1000 Ljubljana Tel.: 00386 1 4782000 Faks: 00386 1 4782341 Ministry of the Economy Kotnikova 5 ŞI-1000 Ljubijana Tel.: 00386 1 4783311 Faks: 00386 14331031 Ministry of Defence Kardeljeva pl. 25 ŞI-1000 Ljubijana Tel: 00386 14712211 Faks: 00386 1 4318164 SLOVACIA Ministerstvo financii Slovenskej republiky Stefanovicova 5 P.O. BOX 82 817 82 Bratislava Tel.: 00421/2/5958 1111 Fax: 00421/2/5249 8042 Ministerstvo zahranicnych veci Slovenskej republiky Hibokâ cesta 2 83336 Bratislava Tel: 00421/2/5978 1111 Fax: 00421/2/5978 3649 FINLANDA Ulkoasiainministerio/Utrikesministeriet PL/PB 176 FIN-00161 Helsinki/Helsingfors P./Tfn (358-9)16 00 5 Fakst/Fax (358-9) 16 05 57 07 SUEDIA Articolele 3 şi 4: Forsakringskassan 103 51 Stockholm Tfn (46-8) 786 90 00 Fax (46-8) 411 27 89 Articolele 5 şi 6: Finansinspektionen Box 6750 113 85 Stockholm Tfn (46-8) 787 80 00 Fax (46-8) 24 13 35 REGATUL UNIT HM Treasury Financial Systems and International Standards 1, Horse Guards Road London SW1A 2HQ United Kingdom Tel. + 44
(0)20 7270 5977 Fax. + 44
(0)20 7270 5430 Bank of England Financial Sandions Unit Threadneedie Street London EC2R 8AH United Kingdom Tel. + 44
(0)20 7601 4768 Fax. + 44
(0)20 7601 4309 COMUNITATEA EUROPEANĂ Comisia Europeană DG Relaţii Externe Directoratul A: Directoratul pentru Politică Externă şi de Securitate Comună (PESC) şi pentru Politică de Apărare şi Securitate în Europa (PASE): Comisia de coordonare şi contribuţie Unitatea A 2: În materie juridică şi instituţională, Acţiuni comune PESC, Sancţiuni, Procesul Kimberiey Tel. (32-2) 295 55 85 Fax (32-2) 296 75 63 ---------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.