← România

HOTĂRÂRE nr. 1.541 din 18 decembrie 2003

HOTĂRÂRE nr. 1.541 din 18 decembrie 2003 privind trecerea unui imobil cu destinaţia locuinţe de serviciu, aflat în administrarea Serviciului de Protecţie şi Pază, din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 6 din 6 ianuarie 2004 În temeiul art. 108 din Constituţie, republicată, al art. 10 alin.

(2)din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 22^2 din Legea nr. 191/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Pază, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul UNIC Se aprobă trecerea unui imobil cu destinaţia locuinţe de serviciu, aflat în administrarea Serviciului de Protecţie şi Pază, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea vânzării acestor locuinţe, în condiţiile legii. PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: --------------- Directorul Serviciului de Protecţie şi Pază, Gabriel Naghi Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tănăsescu Bucureşti, 18 decembrie
  1. Nr. 1.
  2. Anexa DATELE DE IDENTIFICARE a imobilului cu destinaţia locuinţe de serviciu, aflat în administrarea Serviciului de Protecţie şi Pază, care trece din domeniul public în domeniul privat al statului NOTĂ:
  3. Blocul M62 este construit din pereţi prefabricaţi şi zidărie din B.C.A., cu planşee pe diafragme din beton armat şi cu acoperiş terasă (clădire cu subsol tehnic şi etajele I-VII/VIII).
  4. Terenul pe care este amplasat blocul M62 şi parterul acestuia (spaţii cu altă destinaţie) nu au făcut obiectul Ordinului ministrului apărării naţionale nr. 8 din 7 februarie 1994 privind transferul blocului M62 de la Ministerul Apărării Naţionale la Serviciul de Protecţie şi Pază, emis în baza Cererii de transfer nr. D.T. 1.027 din 23 decembrie 1993 a directorului Serviciului de Protecţie şi Pază. ----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.