ORDIN nr. 1.190 din 12 iunie 2009 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 3.388/2008 privind aprobarea schemei de ajutor de stat "Finanţarea proiectelor de cercetare-dezvoltare şi inovare (CDI) prin Programul operaţional sectorial pentru creşterea competitivităţii economice (POS-CCE)", aferentă operaţiunilor 2.1.1 "Proiecte de cercetare în parteneriat între universităţi/instituţii de cercetare-dezvoltare şi întreprinderi", 2.1.2 "Proiecte CD de înalt nivel ştiinţific la care vor participa specialişti din străinătate" şi 2.3.3 "Promovarea inovării în cadrul întreprinderilor" Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 8 iulie 2009 Având în vedere prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 29/2007*) privind modul de alocare a instrumentelor structurale, a prefinanţării şi a cofinanţării alocate de la bugetul de stat, inclusiv din Fondul naţional de dezvoltare, în bugetul instituţiilor implicate în gestionarea instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, ale Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 29/2007 privind modul de alocare a instrumentelor structurale, a prefinanţării şi a cofinanţării alocate de la bugetul de stat, inclusiv din Fondul naţional de dezvoltare, în bugetul instituţiilor implicate în gestionarea instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 249/2007, aprobate prin Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 911/2007, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 651/2006 privind aprobarea Politicii în domeniul ajutorului de stat pentru perioada 2006-2013, ------------ Notă ... *) Ordonanţa Guvernului nr. 29/2007 a fost abrogată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 413 din 17 iunie 2009. în temeiul prevederilor art. 9 alin.
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.