ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003 privind modificarea Codului de procedura penală Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003 În temeiul art. 114 alin. (4) din Constit
Art. 160^a.
- Arestarea preventivă a inculpatului poate fi dispusă în cursul judecaţii, prin încheiere motivată, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 şi exista vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 148. Încheierea poate fi atacată separat cu recurs. Termenul de recurs este de 24 de ore şi curge de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsa. Dosarul va fi înaintat instanţei de recurs în termen de 24 de ore, iar recursul se judeca în 3 zile. Recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus arestarea nu este suspensiv de executare. Dispoziţiile art. 151 se aplică şi în cazul arestării
. Faţa de inculpatul care a mai fost anterior arestat în aceeaşi cauza, în cursul urmăririi penale sau al judecaţii, se poate dispune din nou această măsură, dacă au intervenit clemente noi care fac necesară privarea sa de libertate. Verificări privind arestarea
Art. 160^b.
- În cursul judecaţii, instanţa verifica periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive. Dacă instanţa constata ca temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu exista temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului. Când instanţa constata ca temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau ca exista temeiuri noi care justifica privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive. Încheierea poate fi atacată cu recurs, prevederile art. 160^a alin. 2 aplicându-se în mod corespunzător."
- Articolul 160^c se abroga.
- Articolul 160^d se abroga.
- Articolul 160^e va avea următorul cuprins: "Dispoziţii generale Art. 160^e. - Reţinerea şi arestarea preventivă a minorului se fac potrivit dispoziţiilor prevăzute în secţiunile I, II şi IV, cu derogarile şi completările din prezenta secţiune."
- Alineatele 2 şi 3 ale articolului 160^h vor avea următorul cuprins: "Durata arestării inculpatului minor între 14 şi 16 ani este, în cursul urmăririi penale, de cel mult 15 zile, iar verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive se efectuează în cursul judecaţii periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile. Prelungirea acestei măsuri în cursul urmăririi penale sau menţinerea ei în cursul judecaţii nu poate fi dispusă decât în mod excepţional. Arestarea preventivă a minorului în cursul urmăririi penale nu poate să depăşească, în total, un termen rezonabil şi nu mai mult de 60 de zile, fiecare prelungire neputând depăşi 15 zile. În mod excepţional, când pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţa sau închisoarea de 20 de ani sau mai mare, arestarea preventivă a inculpatului minor între 14 şi 16 ani în cursul urmăririi penale poate fi prelungită până la 180 de zile. Inculpatul minor mai mare de 16 ani poate fi arestat preventiv în cursul urmăririi penale pe o durată de cel mult 20 de zile. Durata măsurii preventive poate fi prelungită în cursul urmăririi penale, de fiecare data cu 20 de zile. Arestarea preventivă a inculpatului minor în cursul urmăririi penale nu poate să depăşească, în total, un termen rezonabil şi nu mai mult de 90 de zile. În mod excepţional, când pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţa sau închisoarea de 10 ani ori mai mare, arestarea preventivă a inculpatului minor în cursul urmăririi penale poate fi prelungită până la 180 de zile. Verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive a inculpatului minor mai mare de 16 ani în cursul judecaţii se efectuează periodic, dar nu mai târziu de 40 de zile."
- Alineatul 2 al articolului 267 va avea următorul cuprins: "În cazurile prevăzute în art. 262 pct. 2, art. 265 şi 268, procurorul trimite dosarul cauzei la instanţa, pentru ca judecătorul care a dispus în cursul urmăririi penale arestarea preventivă sau măsurile de siguranţă prevăzute în art. 113 şi 114 din Codul penal sa dispună asupra prelungirii sau revocării acestora. În cazul măsurilor preventive prevăzute în art. 145 şi 145^1, procurorul dispune revocarea acestor măsuri sau, după caz, trimite dosarul cauzei la instanţa cu propunerea de prelungire."
- Alineatul 1 al articolului 274 va avea următorul cuprins: "În cazurile de reluare a urmăririi penale prevăzute în art. 270 alin. 1 lit. a) şi c) şi în art. 273, termenul privitor la măsura arestării inculpatului curge de la data luării acestei măsuri, dispoziţiile art. 150 aplicându-se în mod corespunzător."
- Articolul 300^1 va avea următorul cuprins: "Menţinerea arestării inculpatului la primirea dosarului Art. 300^
- - După înregistrarea dosarului la instanţa, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecata în stare de arest, instanţa este datoare sa verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive. Dacă instanţa constata ca temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu exista temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului. Când instanţa constata ca temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau ca exista temeiuri noi care justifica privarea de libertate, instanţa menţine, prin încheiere motivată, arestarea preventivă. Dispoziţiile art. 159 alin. 3, 4, 5, 7 şi 11 se aplică în mod corespunzător. Încheierea poate fi atacată cu recurs, aplicându-se dispoziţiile art. 160^a alin. 2."
- Articolul 300^2 va avea următorul cuprins: "Verificări privind arestarea
Art. 300^2.
- În cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare sa verifice, în cursul judecaţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160^b."
- Alineatul 2 al articolului 460 va avea următorul cuprins: "Condamnatul arestat este adus la judecata."
- Alineatul 1 al articolului 468 va avea următorul cuprins: "Invinuitul este reţinut. Reţinerea durează 24 de ore. La sesizarea organului de cercetare sau din oficiu, procurorul poate solicita judecătorului arestarea învinuitului, care nu poate depăşi 10 zile, acestea calculandu-se de la data expirării ordonanţei de reţinere."
- Alineatul 1 al articolului 469 va avea următorul cuprins: "În cazul când judecătorul a emis mandat de arestare a învinuitului şi procurorul a restituit cauza, organul de cercetare este obligat sa continue cercetarea şi sa înainteze dosarul procurorului o dată cu invinuitul, cel mai târziu în 3 zile de la arestarea acestuia."
- Alineatul 2 al articolului 470 va avea următorul cuprins: "Când procurorul dispune trimiterea în judecata, întocmeşte rechizitoriu şi înaintează de îndată instanţei de judecată dosarul cauzei, cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului." Articolul II
(1)Ori de câte ori în Codul de procedură penală şi în alte legi cu dispoziţii de procedura penală termenul de "instanţa" se referă la percheziţia domiciliara sau la dispunerea arestării preventive, acesta se înlocuieşte cu termenul de "judecător". ...
(2)Ori de câte ori legile speciale cu dispoziţii de procedura penală se referă la percheziţia domiciliara şi la arestarea preventivă dispuse de către procuror, trebuie înţeles ca aceste legi speciale se referă la percheziţia domiciliara şi la arestarea preventivă dispuse de către judecător. ... Articolul III Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică de la data intrării în vigoare a Legii de revizuire a Constituţiei României. PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: --------------- Ministrul justiţiei, Rodica Mihaela Stanoiu Ministrul administraţiei şi internelor, Ioan Rus Bucureşti, 24 octombrie 2003. Nr. 109. ------------