← România

DECIZIE nr. 276 din 16 iunie 2005

DECIZIE nr. 276 din 16 iunie 2005 privind forma şi conţinutul Raportului de tranzacţii suspecte, Raportului privind operaţiunile cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro, indiferent dacă tranzacţia se realizează prin una sau mai multe operaţiuni legate între ele, şi ale Raportului pentru transferurile externe în şi din conturi, pentru sume a căror limită minimă este echivalentul în lei a 10.000 euro Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 29 iunie 2005 Având în vedere prevederile art. 3 alin.

(9)din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, cu modificările ulterioare, în baza art. 8 alin.
(1)din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 479/2002, cu modificările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor prevăzute în Decizia primului-ministru nr. 151/2004, în conformitate cu prevederile Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei naţionale, cu modificările ulterioare, în temeiul Metodologiei de examinare a informaţiilor referitoare la tranzacţiile suspecte nr. S/11.373 din 6 august 2004, aprobată prin Decizia Plenului Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor nr. 1 din 6 august 2004, Plenul Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor decide: Articolul 1 Se aprobă Raportul de tranzacţii suspecte, Raportul privind operaţiunile cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro, indiferent dacă tranzacţia se realizează prin una sau mai multe operaţiuni legate între ele, şi Raportul pentru transferurile externe în şi din conturi, pentru sume a căror limită minimă este echivalentul în lei a 10.000 euro, în forma şi conţinutul prevăzute în anexele nr. 1, 2 şi 3 care fac parte integrantă din prezenta decizie. Articolul 2 Începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei decizii, raportarea operaţiunilor ce urmează a fi efectuate, care prezintă suspiciuni că au ca scop spălarea banilor, a operaţiunilor cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro, indiferent dacă tranzacţia se realizează prin una sau mai multe operaţiuni legate între ele, şi a operaţiunilor privind transferurile externe în şi din conturi, pentru sume a căror limită minimă este echivalentul în lei a 10.000 euro, în conformitate cu prevederile Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, cu modificările ulterioare, se va efectua în forma prevăzută în anexele nr. 1-3, de către persoanele fizice şi juridice care intră sub incidenţa legii, pe suport de hârtie sau în formă electronică, caz în care se respectă regimul juridic al semnăturii electronice şi al înscrisurilor în formă electronică. Articolul 3 Începând cu data de 1 iulie 2005, raportarea operaţiunilor efectuate în monedă naţională, prevăzute de Legea nr. 656/2002, cu modificările ulterioare, se va face de către Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, la nivel de leu nou, fără subdiviziunile leului, prin rotunjire. Articolul 4 Prezenta decizie, împreună cu anexele nr. 1-3 şi anexa A, se va publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 5 Decizia Plenului Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor nr. 657/2002 privind forma şi conţinutul următoarelor rapoarte: Raportul de tranzacţii suspecte; Raportul privind operaţiunile cu sume în numerar care depăşesc echivalentul a 10.000 euro; Raportul pentru transferurile externe în şi din conturi, pentru sume a căror limită minimă este echivalentul în lei a 10.000 euro, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 7 ianuarie 2003, se abrogă. Preşedintele Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, Iulian Ilie Dragomir, secretar de stat Bucureşti, 16 iunie
  1. Nr.
  2. Anexa 1 RAPORT de tranzacţii suspecte Capitolul I Informaţii generale despre raport şi identificarea entitatii raportoare I.
  3. Informaţii generale: I.A. Persoana juridica sau persoana fizică autorizata. Date de identificare: Sediul social: Subunitatea unde a avut loc activitatea raportată: I.B. Persoana fizica. Date de identificare: Domiciliul: Capitolul II Date de identificare ale clientului II.A. Persoana juridică română sau străină Date de identificare: Locul înregistrării (pentru persoane juridice străine): Sediul social: Date de identificare ale reprezentantului legal: II.B. Persoana fizică română sau străină Date de identificare: Domiciliul sau reşedinţa: Telefon/fax: II.C. Informaţi despre conturile şi subconturile clientului - persoană juridică sau fizică II.C.1 Detalii despre conturi şi subconturi: II.D. Informaţii despre legăturile clientului cu alte persoane fizice sau juridice II.D.
  4. Detalii despre persoanele juridice aflate în legătură cu clientul: II.D.
  5. Detalii despre persoanele fizice aflate în legătură cu clientul: II.E. Operaţiuni semnificative efectuate în ultimele 12 luni II.F. - Persoana care conduce tranzacţia Date de identificare: Domiciliul/Reşedinţa: Capitolul III Data despre tranzacţie şi conturile implicate III.A. Descrierea tranzacţiei: III.B. Date despre ordonatorul, intermediarul sau beneficiarul tranzacţiei realizate cu persoana indicată la capitolul II (Persoana juridică) Date de identificare: Sediul: III.C. Date despre ordonatorul, intermediarul sau beneficiarul tranzacţiei realizate cu persoana indicată la capitolul II (Persoană fizică) Date de identificare: Domiciliul: III.D. Descrierea elementelor neobişnuite/suspecte Notă: Capitolul I ● Se completează numai unul din subcapitolele I.A şi I.B în funcţie de statutul juridic al persoanei raportoare. ● Numărul de înregistrare la emitent în cazul unui raport de tranzacţii suspecte pe suport hârtie va fi numărul de înregistrare propriu-zis al raportului. Pentru rapoartele în format electronic, numărul de înregistrare la emitent este un număr secvenţial (începând de la 01), care identifică în mod unic raportul pentru o versiune a aplicaţiei şi o anumită entitate raportoare. ● Valorile admisibile pentru rubricile: ● Tipul entităţii raportoare; ● Forma juridică de organizare; ● Tipul documentului de identitate sunt listate în tabelele respective din Anexa A. Capitolul II ● Completarea tuturor rubricilor din Capitolul II este obligatorie. Subcapitolele se vor completa distinct pentru fiecare persoană/cont/operaţiune implicată în tranzacţia suspectă. ● În rubrica Rezident/Nerezident se pot completa numai 2 valori: 'R' - pentru rezident sau 'N' - pentru nerezident. ● Valorile admisibile pentru rubricile: ● Forma juridică de organizare; ● Tipul documentului de identitate; ● Tipul contului; ● Tipul legăturii; ● Tipul operaţiunii sunt listate în tabelele respective din Anexa A. Capitolul III ● Toate rubricile din capitolul III sunt obligatorii şi vor fi completate de mai multe ori, dacă operaţiunea suspectă este formată din mai multe tranzacţii. ● La rubrica de la capitolul III. B se va specifică obligatoriu calitatea persoanei fizice sau juridice (ordonator, intermediar sau beneficiar al tranzacţiei). ● La rubrica Felul tranzacţiei se pot completa numai două valori: 'D' - debit sau 'C' - credit. ● La rubrica Stadiul tranzacţiei se pot completa numai două valori : 'E' - executată sau 'N' - neexecutată. ● Valorile admisibile pentru rubricile: ● Valuta; ● Modalitatea de plată; ● Natura tranzacţiei; ● Obiectul tranzacţiei; ● Tipul contului; ● Forma juridică de organizare; ● Tipul documentului de identitate sunt listate în tabelele respective din Anexa A. Menţiune: Pentru transmiterea raportului în format electronic, ONPCSB va pune la dispoziţia entităţilor raportoare aplicaţia Data Entry şi manualul de utilizare. Anexa 2 Persoana juridică raportoare: Data raportării: Denumirea: Adresa: Curs euro BNR: Codul fiscal: Numărul de înregistrare la Registrul Comerţului: _________ *)Pentru persoanele juridice, în coloana 3 se va completa denumirea şi nu se va completa coloana Notă: Valorile admisibile pentru coloana Tip Client sunt "F" - pentru persoane fizice sau "J" - pentru persoane juridice. În coloana Act identitate se va completa seria şi numărul actului de identitate pentru persoane fizice, respectiv numărul de înmatriculare de la Registrul comerţului - pentru persoane juridice. În coloana Cod client se va completa codul numeric personal pentru persoane fizice, respectiv codul fiscal/cod unic pentru persoane juridice. În coloanele Data naşterii şi Data operaţiunii se vor completa datele calendaristice respective, în forma zi/luna/an. În cazul în care clientul este o persoană juridică, este obligatorie completarea tuturor Informaţiilor despre persoana împuternicită (coloanele 16 - 25). În coloana Fel operaţiune pot fi completate numai 2 valori: "D" - pentru depunere şi "R" pentru retragere. Operaţiunile de schimb valutar vor fi incluse în tabel o singură dată, şi anume: în coloana Suma operaţiunii se va trece suma de bani schimbată, exprimată în moneda străină respectivă (corespunzătoare coloanei Cod valută). În coloana Euro va fi completat echivalentul în euro al sumei de bani schimbate - exprimată în moneda străină. În coloana Fel operaţiune se va completa D în cazul schimbului din monedă straină în lei, respectiv R, în cazul schimbului din lei în monedă străină. În coloana Observaţii va fi completată suma tranzacţionată, exprimată în lei. Anexa 3 RAPORT pentru transferurile extern în şi din conturi, pentru sume a căror limită minimă este echivalentul în lei a 10.000 euro Capitolul I - Informaţii generale despre raport, entitatea raportoare şi entitatea externă I.A. Informaţii generale despre raport: I.B. Entitatea raportoare; Date de identificare: I. C. Entitatea externă: Date de identificare: Capitolul II Informaţii despre clientul entităţii raportoare (titularul contului) II.A. Persoana juridică română sau străină. Date de identificare: Locul înregistrării (pentru persoane juridice străine): Sediul social: ┌─────────────────┬──────────────────┬────────────────────────────────────┐ │Ţara ............│Judeţul ..........│Localitatea ....................... │ ├─────────────────┴───────────────┬──┴─────────┬──────────────────────────┤ │Strada ..........................│ Nr. .......│Sector ............. │ ├─────────────────────────────────┴────────────┴──────────────────────────┤ ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ └─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Date de identificare ale reprezentantului legala II.B. Persoana fizică română sau străină Date de identificare: Domiciliul sau reşedinţa: II.C. Informaţii despre cont: Capitolul III Informaţi, despre clientul entităţii externe III.A. Persoana juridică Date de identificare: III.B. Persoana fizică Date de identificarea III.C. Informaţii despre cont Capitolul IV Persoana care conduce tranzactia (împuternicit) Date de identificarea Domiciliul: Capitolul V Date despre tranzactie V.A. Descrierea tranzacţiei: V.B. Observatii: Notă: ● Capitolul I: Completarea tuturor rubricilor din acest capitol este obligatorie, cu excepţia înformaţiilor despre sucursală, în cazul în care entitatea raportoare nu are subunităţi. La subcapitolul I.C se vor completa informaţiile despre entitatea străină de la care sau către care se face transferul. Rubrica "Ţara" se referă la ţara de provenienţă sau de destinaţie a banilor care fac obiectul transferului, şi nu la ţara unde este situat sediul social central al entităţii străine. ● Capitolul II: Se completează numai unul dinte subcapitolele II. A şi II.B, în funcţie de statutul juridic al clientului (persoană fizică /persoană juridică). În cazul subcapitolului II. A este obligatorie completarea tuturor rubricilor, cu excepţia Judeţului şi Sectorului, care vor fi completate în funcţie de context (judeţul va fi completat numai pentru România, mai puţin Bucureşti, iar sectorul va fi completat numai pentru Bucureşti). În cazul subcapitolului II. B este obligatorie completarea tuturor rubricilor, cu excepţia Judeţului Sectorului, care vor fi completate în funcţie de context (judeţul va fi completat numai pentru România, mai puţin Bucureşti iar sectorul va fi completat numai pentru Bucureşti). Pentru subcapitolul II.C, valorile admisibile pentru rubrica "Tipul contului" sunt listate în tabelul respectiv din Anexa A. ● Capitolul III: Se completează numai unul dintre subcapitolele III. A şi III. B în funcţie de statutul juridic al clientului (persoană fizică/persoană juridică), fiind obligatorie completarea tuturor rubricilor. Subcapitolul III.C este obligatoriu de completat. ● Capitolul IV: Informaţiile din capitolul IV se vor completa numai pentru plăţile externe (operaţiunile în care clientul băncii este ordonator). Atunci când titularul de cont este persoana care conduce tranzacţia, capitolul IV nu se va completa. ● Capitolul V: Completarea rubricilor din Capitolul V este obligatorie. Felul tranzacţiei (D/C) va fi definit în raport cu operaţia efectuată pentru clientul entităţii raportoare. Valorile admisibile pentru rubrica "Detaliile operaţiunii" sunt listate în tabelul respectiv (Tip operaţiune) din Anexa A. Anexa A TABELE DE REFERINŢĂ (NOMENCLATOARE) 1). Tabela VALUTE 2). Tabela TIP CONT 3). Tabela TIP DOCUMENT 4). Tabela FORME DE ORGANIZARE 5). Tabela TIP DE LEGĂTURĂ 6). Tabela MODALITATE DE PLATĂ 7). Tabela NATURA TRANZACŢIEI 8). Tabela OBIECTUL TRANZACŢIEI 9). Tabela TIP OPERAŢIUNE 10). Tabela ENTITĂŢI RAPORTOARE _______________

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.