CIRCULARĂ nr. 9 din 30 aprilie 2004 pentru modificarea şi completarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 6/2002 privind regimul rezervelor minime obligatorii Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 416 din 10 mai 2004 În baza dispoziţiilor art. 5 şi 8 din Legea nr. 101/1998 privind Statutul Băncii Naţionale a României, cu modificările şi completările ulterioare, în conformitate cu prevederile art. 38 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 164 şi 206 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 200/2002, în temeiul art. 50 din Legea nr. 101/1998, cu modificările şi completările ulterioare, Banca Naţională a României emite prezenta circulară. Articolul I Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 6/2002 privind regimul rezervelor minime obligatorii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 1 august 2002, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. Articolul 7 va avea următorul cuprins: "Art. 7. -
(1)Pentru mijloacele băneşti în lei rezervele minime obligatorii se calculează şi se menţin în lei în contul curent al băncii/casei centrale a cooperativelor de credit deschis la Banca Naţională a României.
(2)Băncile/casele centrale ale cooperativelor de credit pot opta pentru menţinerea integrală a rezervelor minime obligatorii în euro sau în dolari S.U.A., pentru mijloacele băneşti în valută, ori separată în euro, pentru mijloacele băneşti în euro, în dolari S.U.A., pentru mijloacele băneşti în dolari S.U.A., în euro sau în dolari S.U.A., pentru mijloacele băneşti în alte tipuri de valute. ...
(3)Rezervele minime obligatorii în valută se menţin în conturile <<LORO>> ale băncii/casei centrale a cooperativelor de credit, deschise la Banca Naţională a României. ...
(4)Fiecare bancă/casă centrală a cooperativelor de credit va opta pentru constituirea fie în euro, fie în dolari S.U.A. a rezervei minime obligatorii aferente mijloacelor băneşti în alte tipuri de valută. Opţiunea, exprimată în scris şi notificată Direcţiei politici monetare, nu poate fi modificată timp de 12 luni." ...
- Articolul 11 va avea următorul cuprins: "Art.
- - Excedentul de rezerve în lei/euro/dolari S.U.A. nu poate fi utilizat pentru a acoperi deficitul de rezerve în alt tip de monedă."
- Anexele nr. 2 şi 3 se înlocuiesc cu anexele care fac parte integrantă din prezenta circulară, având următoarea numerotare: 2a), 2b), 2c), 2d) şi
- Articolul II Prezenta circulară intră în vigoare începând cu perioada de aplicare următoare datei publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu Bucureşti, 30 aprilie
- Nr.
- Antetul băncii (casei centrale a cooperativelor de credit) Data Anexa 2a) BAZA DE CALCUL pentru mijloacele băneşti în euro*) ---------- Notă ... *) Aşa cum au fost definite la art. 3 şi 7 din regulament. Notă ... **) Zilele din perioada de observare. Notă ... ***) - Sumele în tranzit incluse în baza de calcul a rezervelor minime obligatorii se referă la operaţiunile intra- şi interbancare în care plătitorul sau beneficiarul sumei este un client nebancar. - Suma este considerată în tranzit din momentul debitării contului clientului nebancar plătitor până în momentul creditării contului clientului nebancar beneficiar al sumei sau, alternativ, a contului clientului bancar, în cazul în care beneficiarul final al sumei are contul deschis la altă bancă. - În baza de calcul intră soldul net creditor al conturilor în care sunt evidenţiate sumele în tranzit. - Suma se află în tranzit şi este inclusă în baza de calcul a rezervelor minime obligatorii din momentul transferului unor sume de către alte bănci (fie prin contul de corespondent, fie prin contul deschis la Banca Naţională a României) până în momentul creditării contului clientului nebancar. - Nu se includ în calculul sumelor în tranzit plăţile efectuate de bănci în numele propriu al acestora. Antetul băncii (casei centrale a cooperativelor de credit) Data Anexa 2b) BAZA DE CALCUL pentru mijloacele băneşti în dolari S.U.A.*) ----------- Notă ... *) Aşa cum au fost definite la art. 3 şi 7 din regulament. Notă ... **) Zilele din perioada de observare. Notă ... ***) - Sumele în tranzit incluse în baza de calcul a rezervelor minime obligatorii se referă la operaţiunile intra- şi interbancare în care plătitorul sau beneficiarul sumei este un client nebancar. - Suma este considerată în tranzit din momentul debitării contului clientului nebancar plătitor până în momentul creditării contului clientului nebancar beneficiar al sumei sau, alternativ, a contului clientului bancar, în cazul în care beneficiarul final al sumei are contul deschis la altă bancă. - În baza de calcul intră soldul net creditor al conturilor în care sunt evidenţiate sumele în tranzit. - Suma se află în tranzit şi este inclusă în baza de calcul a rezervelor minime obligatorii din momentul transferului unor sume de către alte bănci (fie prin contul de corespondent, fie prin contul deschis la Banca Naţională a României) până în momentul creditării contului clientului nebancar. - Nu se includ în calculul sumelor în tranzit plăţile efectuate de bănci în numele propriu al acestora. Antetul băncii (casei centrale a cooperativelor de credit) Data Anexa 2c) BAZA DE CALCUL pentru mijloacele băneşti în valută*) ------------ Notă ... *) Se completează de către băncile/casele centrale ale cooperativelor de credit care au optat pentru menţinerea integrală a rezervei minime obligatorii în valută în echivalent euro sau dolari S.U.A. Cuprinde elementele din anexele nr. 2a) şi 2b) plus elementele denominate în alte valute. Antetul băncii (casei centrale a cooperativelor de credit) Data Anexa 2 d) BAZA DE CALCUL pentru mijloacele băneşti în alte valute*) ------------- Notă ... *) Se completează de către băncile/casele centrale ale cooperativelor de credit care au optat pentru menţinerea separată a rezervei minime obligatorii în valută în echivalent euro şi dolari S.U.A. Cuprinde elementele denominate în alte valute, transformate în funcţie de opţiunea formulată. Antetul băncii (casei centrale a cooperativelor de credit) Data Anexa 3 CALCULUL rezervelor minime obligatori în perioada de aplicare A. Constituite în lei B. Constituite în euro*) C. Constituite în dolari S.U.A.*) ----------- *) Se va completa în funcţie de opţiunea formulată. Numele şi prenumele persoanei care a întocmit lucrarea: Telefon Fax Semnăturile autorizate şi ştampila -------------