← România

HOTĂRÂRE nr. 671 din 9 septembrie 2019

HOTĂRÂRE nr. 671 din 9 septembrie 2019 privind aprobarea normativelor de cheltuieli pentru activitățile organizate în cadrul Conferinței șefilor statelor majore generale/ale apărării din țările din Balcani pe probleme de cooperare militară, acțiune de protocol cu caracter deosebit, organizată de Ministerul Apărării Naționale, în perioada 3-5 septembrie 2019 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 13 septembrie 2019 În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 4 alin.

(4)din Ordonanța Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă normativele de cheltuieli pentru activitățile organizate în cadrul Conferinței șefilor statelor majore generale/ale apărării din țările din Balcani pe probleme de cooperare militară, acțiune de protocol cu caracter deosebit, organizată în România, în perioada 3-5 septembrie 2019, prevăzute în anexa nr. 1. Articolul 2 Finanțarea cheltuielilor ce revin României pentru organizarea și desfășurarea conferinței prevăzute la art. 1, în sumă de 189.810 lei, se suportă din bugetul Ministerului Apărării Naționale aprobat pentru anul 2019, conform devizului estimativ prevăzut în anexa nr. 2. Articolul 3
(1)Prin derogare de la prevederile cap. II pct. 2 și pct. 5 lit. B și C din Normele privind organizarea în țară a acțiunilor de protocol și a unor manifestări cu caracter cultural-științific, precum și cheltuielile ce se pot efectua în acest scop de către instituțiile publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 552/1991, cu modificările ulterioare, în scopul organizării și desfășurării activității prevăzute la art. 1, se aprobă invitarea în țară a unui număr de 60 de oficiali străini și participarea a 30 de oficiali români.
(2)Cazarea participanților în cadrul delegațiilor conduse de șefii statelor majore generale/ale apărării din țările din Balcani și de reprezentanții de rang înalt de la nivelul ONU, NATO și UE se asigură în structuri de cazare de 5 stele. Articolul 4 Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: Ministrul apărării naționale, Gabriel-Beniamin Leș Ministrul afacerilor externe, Ramona-Nicole Mănescu Ministrul finanțelor publice, Eugen Orlando Teodorovici București, 9 septembrie 2019. Nr. 671. Anexa nr. 1 NORMATIVELE DE CHELTUIELIaferente Conferinței șefilor statelor majore generale/ale apărării din țările din Balcanipe probleme de cooperare militară, în perioada 3-5 septembrie 2019
  1. a)Masă zilnică: 160 lei/persoană/zi ...
  2. b)Masă oficială oferită de șeful Statului Major al Apărării: 200 lei/persoană/eveniment ...
  3. c)Cocktail oferit de șeful Statului Major al Apărării: 100 lei/persoană/eveniment ...
  4. d)Coffee-breakuri oferite în timpul conferinței (cafea, apă minerală, sucuri și altele): 30 lei/persoană/zi ...
  5. e)Materiale informative și de lucru: 100 lei/persoană/eveniment ...
  6. f)Închiriere sală de conferință: 7.500 lei/eveniment ...
  7. g)Cazare participanți străini: 78.200 lei/2 nopți ...
  8. h)Servicii de interpretariat: 675 lei/interpret/oră ...
  9. i)Organizare vizite obiective turistice: 150 lei/persoană/eveniment ...
  10. j)Cheltuieli rezervare salon Corp C la Aeroportul Internațional „Henri Coandă“: 215 lei/delegație/sosire/plecare ...
  11. k)Cheltuieli cu tratații la Aeroportul Internațional „Henri Coandă“, Otopeni: 80 lei/delegație/sosire/plecare ... Anexa nr. 2 DEVIZ ESTIMATIV DE CHELTUIELIaferente Conferinței șefilor statelor majore generale/ale apărării din țările din Balcanipe probleme de cooperare militară, în perioada 3-5 septembrie 2019 -----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.