HOTĂRÂRE nr. 35 din 30 noiembrie 2004 privind înfiinţarea Departamentului de audit intern Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.245 din 23 decembrie 2004 Având în vedere prevederile art. 26 alin.
(1)lit. f) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 983/2004, Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România, întrunit în şedinţa din 30 noiembrie 2004, hotărăşte: Articolul 1 Se aprobă înfiinţarea Departamentului de audit intern, care face parte din aparatul executiv al Camerei Auditorilor Financiari din România (CAFR), în conformitate cu art. 26 alin.
(1)lit.
- f)din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 983/2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 din 13 iulie 2004. Articolul 2 Departamentul de audit intern are, în principal, următoarele atribuţii:
- a)asimilarea, actualizarea şi publicarea Standardelor Internaţionale de Audit Intern, denumite Standarde de Audit Intern; ...
- b)asimilarea, actualizarea şi publicarea Cadrului General al Standardelor Internaţionale de Audit Intern, denumit Cadrul General al Standardelor de Audit Intern; ...
- c)elaborarea şi publicarea Normelor profesionale de audit intern; ...
- d)coordonarea şi monitorizarea activităţii de audit intern; ...
- e)colaborarea cu celelalte departamente ale Camerei Auditorilor Financiari din România în ceea ce priveşte pregătirea profesională a auditorilor interni membri ai CAFR, precum şi respectarea Standardelor şi Normelor profesionale de audit intern; ...
- f)asigurarea dezvoltării relaţiilor internaţionale şi consolidarea acestora în domeniul auditului intern; ...
- g)colaborarea cu societăţile interne şi internaţionale de audit financiar şi audit intern în vederea perfecţionării cadrului de lucru din domeniul auditului intern; ...
- h)alte atribuţii stabilite de Consiliul şi Biroul Permanent ale Camerei Auditorilor Financiari din România. ... Articolul 3 Cadrul General al Standardelor de Audit Intern se compune din: A. Standarde de Audit Intern care cuprind: - Codul Deontologic; - Norme de Calificare; - Norme de Funcţionare; - Norme de Implementare: - de Asigurare; - de Consultanţă; B. Norme profesionale de audit intern: - Modalităţi Practice de Aplicare; - Norme Minimale de Audit Intern: - Carta de Audit Intern; - Manualul de Audit Intern; - Planul de Audit Intern; - Dosarele de Audit Intern; - Documentele de Lucru; - Ghiduri Profesionale. Cadrul General al Standardelor de Audit Intern se va publică în broşuri de specialitate şi în Revista de Audit Financiar pe măsura elaborării şi aprobării acestuia de către Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România. Articolul 4 Prezenta hotărâre se va publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit prevederilor art. 6 alin.
(5)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Preşedintele Camerei Auditorilor Financiari din România, prof. univ. dr. Ion Mihăilescu Bucureşti, 30 noiembrie 2004. Nr. 35. _____________