← România

LEGE nr. 142 din 21 mai 2007

LEGE nr. 142 din 21 mai 2007 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2007 privind unele măsuri pentru restructurarea și/sau privatizarea unor societăți din portofoliul Autorității pe

ntru Valorificarea Activelor Statului Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 352 din 23 mai 2007 Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul UNIC Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3 din 7 februarie 2007 privind unele măsuri pentru restructurarea și/sau privatizarea unor societăți din portofoliul Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2007, cu următoarele modificări și completări: 1. La articolul 2, alineatul

(2)va avea următorul cuprins:
(2)Salariații disponibilizați prin concedieri colective de la societățile comerciale prevăzute în anexă beneficiază de măsuri de protecție socială în condițiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 116/2006, cu modificările și completările ulterioare, sau de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2002 privind industria de apărare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 44/2003, cu modificările și completările ulterioare, după caz, în condițiile legii. ... 2. După articolul 5 se introduce un nou articol, articolul 6, cu următorul cuprins: Articolul 6 Până la 30 septembrie 2007, Guvernul va prezenta Parlamentului României un raport cu privire la modul de îndeplinire a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență și a rezultatelor obținute. ... Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin.
(2)din Constituția României, republicată. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR BOGDAN OLTEANU p. PREȘEDINTELE SENATULUI, DORU IOAN TĂRĂCILĂ București, 21 mai 2007. Nr. 142. -----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.