← România

HOTĂRÂRE nr. 374 din 13 mai 1999

HOTĂRÂRE nr. 374 din 13 mai 1999 privind asigurarea condiţiilor de implementare a prevederilor Programului pentru ajustarea sectorului privat (PSAL) şi a Programului de dezvoltare instituţională a sectorului privat (PIBL) Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 219 din 18 mai 1999 În temeiul art. 2 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1999 pentru ratificarea Scrisorii de acord dintre România, reprezentată de Ministerul Finanţelor, şi Banca Internationala pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, privind acordarea unui avans în valoare de 1,5 milioane USD din viitorul împrumut de asistenţa tehnica în valoare de 25 milioane USD, destinat dezvoltării instituţionale a sectorului privat, semnată la Bucureşti la 26 ianuarie 1999, Guvernul României hotărăşte: Articolul 1 Pentru realizarea obiectivelor Programului de reforma structurală privind restructurarea şi privatizarea băncilor, piaţa titlurilor şi obligaţiunilor de stat, privatizarea societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, reforma în sectorul utilităţilor, îmbunătăţirea mediului de afaceri şi atenuarea implicatiilor sociale aferente, Ministerul Finanţelor şi coordonatorul proiectului, nominalizat la art. 3, vor asigura finalizarea negocierilor cu Banca Internationala pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, denumita în continuare BIRD, cu privire la împrumutul PSAL, în vederea prezentării acestuia spre aprobare, la data de 10 iunie 1999, în Comitetul director al BIRD. Articolul 2 Ministerul Finanţelor şi coordonatorul proiectului vor finaliza negocierile cu BIRD până la data de 3 iunie 1999, pentru acordarea împrumutului de asistenţa tehnica PIBL având ca obiectiv asigurarea cadrului de implementare a condiţionalitatilor aferente împrumutului PSAL. Împrumuturile PSAL şi PIBL vor fi utilizate, în mod coordonat, la realizarea obiectivelor programului de reforma structurală al Guvernului României, finantand acelaşi proiect. Articolul 3 Domnul Traian Basescu se numeşte coordonator al proiectului, responsabil pentru coordonarea şi monitorizarea realizării obiectivelor programului de reforma structurală, finanţate prin împrumuturile PSAL şi PIBL. Toate instituţiile abilitate din structurile statului, care au responsabilităţi în realizarea obiectivelor finanţate prin împrumuturile PSAL şi PIBL, se subordonează coordonatorului proiectului pentru acest scop. Coordonatorul proiectului va raporta lunar Guvernului stadiul derulării proiectului. Articolul 4 Se constituie Comitetul de coordonare a implementarii acordurilor de împrumut PSAL şi PIBL, denumit în continuare CCI, în componenta prevăzută în anexa nr.

  1. CCI se va întruni periodic, la convocarea coordonatorului proiectului, pentru a analiza stadiul realizării proiectului finanţat din cele doua împrumuturi şi pentru a stabili măsurile pentru finalizarea acestuia. Membrii CCI vor asigura îndeplinirea condiţionalitatilor pentru efectuarea tragerii primei şi a celei de-a doua transe din împrumutul PSAL. Membrii CCI răspund de realizarea componentelor sectoriale ale proiectului, care revin instituţiilor pe care le conduc. Articolul 5 În instituţiile care au în derulare componente sectoriale ale proiectului finanţat prin împrumuturile PSAL şi PIBL se înfiinţează unităţi de implementare a proiectului, denumite în continuare UIP, conduse de un responsabil de unitate, conform structurii prevăzute în anexa nr.
  2. În cadrul fiecărei UIP vor fi nominalizate persoane care vor răspunde de fiecare componenta a proiectului. Articolul 6 Obiectivele Programului de reforma structurală privind restructurarea şi privatizarea băncilor, piaţa titlurilor şi obligaţiunilor de stat, privatizarea societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, reforma în sectorul utilităţilor, îmbunătăţirea mediului de afaceri şi atenuarea implicatiilor sociale aferente, precum şi instituţiile răspunzătoare de îndeplinirea lor sunt prevăzute în anexa nr.
  3. Acţiunile concrete de îndeplinire a obiectivelor programului vor fi realizate integral până la data de 30 septembrie
  4. Fiecare membru al CCI va supune acestuia spre aprobare programe de acţiuni pentru încadrarea în termenul final de 30 septembrie 1999 a tuturor componentelor sectoriale ale proiectului, care revin instituţiei pe care o conduce. Articolul 7 Pentru asigurarea condiţiilor de derulare a împrumuturilor PSAL şi PIBL se constituie Unitatea de management a proiectului, denumita în continuare UMP, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 52/1999 privind asigurarea unui cadru unitar pentru managementul proiectelor finanţate prin împrumuturi externe contractate sau garantate de stat, rambursabile sau nerambursabile, inclusiv privind plata specialiştilor români care îşi desfăşoară activitatea în cadrul UMP. UMP este condusă de coordonatorul proiectului şi se constituie în cadrul Ministerului Transporturilor. Structura organizatorică a UMP, numărul de personal şi regulamentul de funcţionare ale acesteia vor fi stabilite prin ordin al coordonatorului proiectului. Articolul 8 Toate deciziile majore privind metodele şi căile de realizare a componentelor sectoriale ale proiectului finanţat prin împrumuturile PSAL şi PIBL vor fi analizate de către Guvernul României pe baza propunerilor CCI, care va decide asupra acestora conform atribuţiilor sale legale. Persoanele şi structurile nominalizate prin prezenta hotărâre în cadrul UMP şi UIP vor acţiona strict pentru îndeplinirea acestor decizii, în limita atribuţiilor şi responsabilităţilor prevăzute în anexa nr.
  5. Articolul 9 Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU RADU VASILE Contrasemnează: --------------- Ministrul transporturilor, Traian Basescu p. Ministru de stat, ministrul justiţiei, Flavius Baias, secretar de stat Ministrul finanţelor, Decebal Traian Remes p. Ministrul muncii şi protecţiei sociale, Simona Marinescu, secretar de stat Ministrul industriei şi comerţului, Radu Berceanu Preşedintele Agenţiei Române de Dezvoltare, Sorin Fodoreanu Preşedintele Consiliului de administraţie al Fondului Proprietăţii de Stat, Radu Sarbu Preşedintele Agenţiei de Valorificare a Activelor Bancare, Ovidiu Grecea Anexa 1 COMPONENTA Comitetului de coordonare a implementarii acordurilor de împrumut PSAL şi PIBL (CCI) Anexa 2 ┌───────────────────────┐ │ GUVERNUL ROMÂNIEI │ └──┬─────────────────┬──┘ │ Primul─ministru │ ┌──────────────────────┐ └────────┬────────┘ │Unitatea de management│ │ │ a proiectului │ ┌─────────┴────────┐ ├──────────────────────┤ │ TRAIAN BĂSESCU │ │ Administrator, │ │ Coordonatorul ├─────────────────┤specialişti achiziţii,│ │ proiectului │ │ specialişti trageri, │ └────────┬─────────┘ │ contabili │ │ ├──────────────────────┤ ┌───────────────────────┐ │ │ Asistenţi │ │Comitetul de coordonare├───────────────────────────────┤ └──────────────────────┘ │ a proiectului │ │ └───────────────────────┘ │ ┌──────────┬────────────┬──────────┬──────────┼──────────┬───────────┬────────────┬──────────────┬────────────┐ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ┌─────────────┐ ┌───┴───┐┌─────┴────┐┌──────┴───┐┌─────┴────┐┌────┴────┐┌────┴─────┐┌────┴─────┐┌─────┴──────┐┌──────┴─────┐┌─────┴─────┐ │ │ │ ││ ││ ││Ministerul││ Minis─ ││Ministerul││ Agenţia ││ Agenţia de ││ Comitetul ││ Aparatul │ │Instituţiile ├─┐ │ FPS ││Ministerul││Ministerul││Industriei││ terul ││Muncii şi ││Română de ││Valorificare││de restruc─ ││de lucru al│ │responsabile │ ├►│ ││Finanţelor││Transpor─ ││ şi ││Justiţiei││Protecţiei││Dezvoltare││a Activelor ││ turare ││ primului─ │ │ ├─┘ │ ││ ││ turilor ││Comerţului││ ││ Sociale ││ ││ Bancare ││ bancară ││ ministru │ └─────────────┘ └───────┘└──────────┘└──────────┘└──────────┘└─────────┘└──────────┘└──────────┘└────────────┘└────────────┘└───────────┘ ┌─────────────┐ ┌───────┐┌──────────┐┌──────────┐┌──────────┐┌─────────┐┌──────────┐┌──────────┐┌────────────┐┌────────────┐┌───────────┐ │Responsabilii│ │ Radu ││ Decebal ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ │ │componentelor├─┐ │ Sârbu ││ Traian ││ Traian ││ Radu ││ Valeriu ││Alexandru ││ Sorin ││ Ovidiu ││Mihai Bogza,││Costin Borc│ │ sectoriale │ ├►│ ││ Remes ││ Băsescu ││ Berceanu ││ Stoica ││Athanasiu ││Fodoreanu ││ Grecea ││Ionuţ Costea││ │ │ ├─┘ │ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ │ └─────────────┘ └───────┘└──────────┘└──────────┘└──────────┘└─────────┘└──────────┘└──────────┘└────────────┘└────────────┘└───────────┘ ┌─────────────┐ ┌───────┐┌──────────┐┌──────────┐┌──────────┐┌─────────┐┌──────────┐┌──────────┐┌────────────┐┌────────────┐┌───────────┐ │ │ │ ││ Mioara ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ │ │Responsabilii├─┐ │Adriana││ Teodora ││ Aleodor ││ Mihaela ││ Florin ││Constantin││ Florin ││ Cristian ││ Adriana ││ Vlad │ │ UIP │ ├►│ Miron ││ Ionescu ││ Frâncu ││ Lazea ││ Caimac ││ Olteanu ││ Bonciu ││ Butuman ││ Marinescu ││ Moisescu │ │ ├─┘ │ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ │ └─────────────┘ └───────┘└──────────┘└──────────┘└──────────┘└─────────┘└──────────┘└──────────┘└────────────┘└────────────┘└───────────┘ Anexa 3 PROGRAMUL DE REFORMA STRUCTURALĂ finanţat prin împrumuturile PSAL şi PIBL PREZENTARE GENERALĂ Programul pentru accelerarea procesului de restructurare şi privatizare este structurat pe patru domenii majore: I. Restructurarea sectorului bancar II. Privatizarea societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat III. Îmbunătăţirea mediului de afaceri IV. Atenuarea costurilor sociale ale reformei. Pentru fiecare domeniu sunt stabilite obiective precise. Pentru îndeplinirea fiecărui obiectiv sunt prevăzute acţiuni concrete şi instituţii răspunzătoare de îndeplinirea acestora, potrivit prezentei anexe. Pentru motive de identificare a fiecărei acţiuni din program s-au adoptat următoarele reguli: . Domeniile programului s-au notat cu litere române în ordine crescatoare de la I la IV. . Obiectivele programului s-au notat cu litera română a domeniului din care fac parte, urmată de un număr de ordine marcat cu cifre arabe în ordine crescatoare. . Acţiunile concrete s-au notat cu un cod, compus astfel: . litera română ce defineste domeniul din care face parte; . numărul de ordine al obiectivului pe care îl îndeplineşte, marcat cu cifre arabe în ordine crescatoare; . numărul de ordine al acţiunii, marcat cu cifre arabe în ordine crescatoare; . indicatorul transei de tragere pentru care Guvernul a stabilit îndeplinirea acţiunii: . 'a': acţiune ce trebuie finalizată pentru a asigura tragerea primei transe din împrumutul PSAL; . 'b': acţiune ce trebuie finalizată pentru a asigura tragerea celei de-a doua transe din împrumutul PSAL. Acţiunile concrete pentru îndeplinirea unui obiectiv sunt atribuite unei instituţii răspunzătoare de realizarea lor. Dacă sunt mai multe instituţii responsabile, denumirea instituţiei care are rol coordonator este subliniata. OBIECTIVE ŞI ACŢIUNI CONCRETE Anexa 4 ATRIBUŢII ŞI RESPONSABILITĂŢI ale structurilor create pentru implementarea Programului pentru ajustarea sectorului privat (PSAL) şi a Programului de dezvoltare instituţională a sectorului privat (PIBL)
  6. Coordonatorul proiectului: > are întreaga responsabilitate privind coordonarea şi monitorizarea realizării obiectivelor PSAL şi PIBL; > coordonează activităţile CCI în calitate de preşedinte al CCI; > stabileşte componenta UMP şi coordonează activităţile acesteia; > semnează documentele care angajează partea română în relaţia cu BIRD pentru realizarea obiectivelor PSAL şi PIBL; > semnează, împreună cu conducătorul instituţiei răspunzătoare de implementarea fiecărei componente sectoriale, contractele de achiziţii de bunuri şi servicii finanţate prin PIBL, pentru asigurarea îndeplinirii condiţionalitatilor PSAL; > poate decide delegarea unora dintre atribuţiile sale către UMP.
  7. Comitetul de coordonare a implementarii acordurilor de împrumut PSAL şi PIBL (CCI): > asigura, în realizarea obiectivelor PSAL şi PIBL, coordonarea activităţii instituţiilor implicate; > adopta decizii obligatorii pentru instituţiile implicate în realizarea obiectivelor proiectului; > analizează rapoartele consultantilor cu care au fost semnate contracte finanţate prin PIBL pentru îndeplinirea condiţionalitatilor PSAL şi decide sau propune, după caz, Guvernului României soluţia de aplicare pentru fiecare caz în parte. Fiecare membru al CCI răspunde personal de îndeplinirea obligaţiilor ce revin instituţiei pe care o reprezintă.
  8. Unitatea de management a proiectului (UMP): > asigura respectarea procedurilor pentru realizarea achiziţiilor de bunuri şi servicii în conformitate cu procedurile internaţionale şi cu prevederile legislaţiei române aplicabile; > monitorizează îndeplinirea condiţionalitatilor PSAL, pe baza raportarilor saptamanale primite de la UIP; > acorda asistenţa UIP în pregătirea termenilor de referinţa, conform procedurilor internaţionale, pentru componentele proiectului de care răspunde aceasta în concordanta cu structura finanţării; > pregăteşte, pe baza specificatiilor tehnice, a termenilor de referinţa şi a celorlalte informaţii primite de la UIP, documentele pentru achiziţia de bunuri şi de servicii; > asigura preşedinţia comisiilor de evaluare a ofertelor de bunuri sau de servicii finanţate prin PIBL, fără a avea drept de vot, şi respectarea procedurilor de selecţie în conformitate cu procedurile internaţionale şi cu prevederile legislaţiei române aplicabile; > acorda asistenţa UIP în implementarea proiectelor pe perioada derulării contractelor finanţate din împrumutul PIBL; > asigura efectuarea tragerii sumelor din împrumut, administrarea contului special, precum şi funcţionarea sistemului de management financiar; > asigura plăţile în cadrul contractelor finanţate din împrumut, pe baza dovezilor furnizate de UIP privind îndeplinirea de către furnizorii de servicii şi de bunuri a obligaţiilor ce le revin prin contract; > întocmeşte rapoartele cerute de acordurile de finanţare şi de legislaţia naţionala şi prezintă aceste rapoarte organelor abilitate; > asigura evidenta financiar-contabila a proiectului şi furnizează informaţiile necesare pentru auditarea conturilor acestuia.
  9. Unitatea de implementare a proiectului (UIP): > răspunde de realizarea componentelor care îi revin din proiect, astfel cum sunt definite în anexa nr. 3, cu completările pe care le va aduce CCI în funcţie de condiţiile concrete de derulare a proiectului; > raportează săptămânal UMP, sub semnatura conducătorului UIP, progresele înregistrate în îndeplinirea condiţionalitatilor PSAL; > asigura pregătirea, în timp util, pentru îndeplinirea condiţionalitatilor de acordare a transelor PSAL, a termenilor de referinţa pentru achiziţiile de bunuri şi de servicii ce îi revin din proiect şi îi transmite UMP pentru a fi integrati în documentele de licitaţie; > furnizează, la cererea UMP, toate informaţiile necesare acesteia pentru întocmirea documentelor în vederea achiziţiei de bunuri şi de servicii; > analizează şi avizează documentele de licitaţie pregătite de UMP pentru componentele din proiect care îi revin pentru a răspunde obiectivelor stabilite prin proiect, propunand modificarea acestora, dacă este cazul; > cu avizul UMP asigura cu promptitudine şi în condiţii de calitate publicitatea aferentă licitaţiilor, asigura plata acesteia, precum şi informaţiile necesare potenţialilor furnizori de servicii şi de bunuri în perioada de pregătire a ofertelor din sfera de responsabilitate a UIP respective; > selecteaza furnizorii pentru achiziţiile de bunuri sau de servicii finanţate prin PIBL, prin participarea în comisiile de evaluare a ofertelor, cu respectarea procedurilor de selecţie în conformitate cu procedurile internaţionale şi cu prevederile legislaţiei române aplicabile; > semnează, împreună cu coordonatorul proiectului, contractele de furnizare de servicii şi de bunuri finanţate prin PIBL pentru componentele de proiect de care răspund în îndeplinirea condiţionalitatilor PSAL; > urmăreşte îndeplinirea de către furnizorii de servicii şi de bunuri cu care au contract a obligaţiilor care le revin acestora prin contract; > avizează rapoartele de activitate ale consultantilor selectaţi, atestând îndeplinirea de către aceştia a obligaţiilor ce le revin prin contract (avizarea acestor rapoarte nu semnifica acceptarea concluziilor consultantului, ci numai recunoaşterea îndeplinirii de către acesta a obligaţiilor contractuale, în vederea efectuării plăţilor); > transmite CCI prin UMP eventualele păreri diferite de cele formulate de consultanţi în rapoartele de activitate, în vederea evaluării acestora; > aplica soluţiile de implementare pentru îndeplinirea condiţionalitatilor PSAL pe baza deciziilor luate de CCI sau de Guvernul României. --------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.