← România

HOTĂRÂRE nr. 714 din 13 iulie 2011

HOTĂRÂRE nr. 714 din 13 iulie 2011 pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2011 al Societăţii Comerciale "Compania de Investiţii pentru Turism" - S.A., la care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului deţine acţiuni, în numele statului Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 513 din 20 iulie 2011 În conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 15 alin.

(1)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Legii bugetului de stat pe anul 2011 nr. 286/2010, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2011 al Societăţii Comerciale "Compania de Investiţii pentru Turism" - S.A., la care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului deţine acţiuni, în numele statului, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2
(1)Nivelul cheltuielilor totale aferente veniturilor totale prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli reprezintă limite maxime şi nu poate fi depăşit decât în cazuri justificate, cu aprobarea Guvernului, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi al Ministerului Finanţelor Publice. ...
(2)În cazul în care în execuţie se înregistrează nerealizări ale veniturilor totale aprobate, operatorul economic poate efectua cheltuieli totale proporţional cu gradul de realizare a veniturilor totale, cu încadrarea în indicatorii de eficienţă aprobaţi. ... Articolul 3
(1)Nerespectarea prevederilor art. 2 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei. ...
(2)Contravenţia se constată de către organele de control financiar ale statului, împuternicite conform legii, iar amenda se aplică persoanelor vinovate de nerespectarea prevederilor prezentei hotărâri. ...
(3)Contravenţiei prevăzute la alin.
(1)i se aplică dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. ... PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: --------------- Ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Elena Gabriela Udrea Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, Laurenţiu Sebastian Lăzăroiu Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu Bucureşti, 13 iulie 2011. Nr. 714. Anexa MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI TURISMULUI Operatorul economic: Societatea Comercială "Compania de Investiţii pentru Turism" - S.A. Sediul/adresa: Bd. Poligrafiei nr. 3-5, sectorul 1, Bucureşti Cod unic de înregistrare: 24979799 BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI pe anul 2011 _________

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.