DECIZIE nr. 213 din 29 octombrie 2008 privind modificarea componenţei Comisiei de disciplină pentru înalţii funcţionari publici Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 741 din 3 noiembrie 2008 Având în vedere prevederile art. 79 alin.
(4)din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 15 alin.
(1)lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 1.344/2007 privind normele de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând cont de propunerea formulată de ministrul internelor şi reformei administrative prin Adresa nr. 10.410 din 28 octombrie 2008, în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, primul-ministru emite prezenta decizie. Articolul I Pe data intrării în vigoare a prezentei decizii încetează calitatea de membru supleant în Comisia de disciplină pentru înalţii funcţionari publici a domnului Şerban Jenel şi se numeşte în această calitate domnul Panaitescu Gabriel Aurelian, prefect al judeţului Galaţi. Articolul II Anexa la Decizia primului-ministru nr. 36/2008 privind numirea Comisiei de disciplină pentru înalţii funcţionari publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 22 februarie 2008, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa la prezenta decizie. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: ─────────────── Şeful Cancelariei Primului-Ministru, Marian Marius Dorin Bucureşti, 29 octombrie 2008. Nr. 213. Anexa ────── (Anexa la Decizia primului-ministru nr. 36/2008) ───────────────────────────────────────────────── COMPONENŢA Comisiei de disciplină pentru înalţii funcţionari publici ___________